PRECUVÂNTÁ, precuvântez, vb. I. Tranz. (Înv.) A scrie, a face o precuvântare. – Pre1- + cuvânta.

PRECUVÂNTÁ, precuvântez, vb. I. Tranz. (Înv.) A scrie, a face o precuvântare. – Pre1- + cuvânta.

precuvântá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 precuvânteáză

precuvântá vb., ind. prez. 1 sg. precuvântéz, 3 sg. și pl. precuvânteáză

precuvântá vb., ind. prez. pers. 1 sg. precuvântez (precuvintez)

precuvântá, precuvântéz, vb. I (înv.) 1. a scrie, a face o precuvântare (v.), o prefață; a prefața. 2. (despre discursuri) a ține un discurs.

*precuvintéz v. intr. (d. cuvintez). Cuvintez înainte de a intra în subiect.