PRECONCÉPȚIE, preconcepții, s. f. (Rar) Prejudecată. [Var.: preconcepțiúne s. f.] – Din fr. préconception.

PRECONCEPȚIÚNE s. f. v. preconcepție.

PRECONCÉPȚIE, preconcepții, s. f. (Rar) Prejudecată. [Var.: preconcepțiúne s. f.] – Din fr. préconception.

PRECONCEPȚIÚNE s. f. v. preconcepție.

preconcépție (rar) (-ți-e) s. f., art. preconcépția (-ți-a), g.-d. art. preconcépției; pl. preconcépții, art. preconcépțiile (-ți-i-)

preconcépție s. f., pl. preconcépții

PRECONCÉPȚIE s. v. prejudecată.

PRECONCÉPȚIE s.f. (Liv.) Prejudecată. [Gen. -iei, var. preconcepțiune s.f. / < fr. préconception].

PRECONCEPȚIÚNE s.f. v. preconcepție.

PRECONCÉPȚIE s. f. 1. prejudecată. 2. fază incipientă în procesul ontogenetic de însușire și formare a conceptelor, la copil. (< fr. préconception)

preconcepție s. v. PREJUDECATĂ.

preconcépție s. f. (livr.) Prejudecată ◊ „Ei ne fac să ne gândim [...] fără preconcepții la viitor.” Luc. 1 XII 79 p. 4 (din fr. préconception; DEX, DN3)