POVÁRĂ, poveri, s. f. 1. Greutate (mare) pe care cineva o are de cărat; sarcină, încărcătură. ◊ Loc. adj. De povară = (despre animale) folosit pentru cărat greutăți. 2. Fig. Suferință fizică sau morală; chin, apăsare, trudă, zbucium. ♦ Obligație, însărcinare grea. 3. Veche unitate de măsură pentru greutăți, egală cu 100-125 de ocale, folosită la evaluarea cantității mărfurilor. [Var.: (reg.) povoáră s. f.] – Cf. sl. podŭvora „targă”.

POVOÁRĂ s. f. v. povară.

POVÁRĂ, poveri, s. f. 1. Greutate (mare) pe care cineva o are de cărat; sarcină, încărcătură. ◊ Loc. adj. De povară = (despre animale) folosit pentru cărat greutăți. 2. Fig. Suferință fizică sau morală; chin, apăsare, trudă, zbucium. ♦ Obligație, însărcinare grea. 3. Veche unitate de măsură pentru greutăți, egală cu 100-125 de ocale, folosită la evaluarea cantității mărfurilor. [Var.: (reg.) povoáră s. f.] – Cf. sl. podŭvora „targă”.

POVOÁRĂ s. f. v. povară.

POVÁRĂ, poveri, s. f. 1. Greutate (mare); sarcină, încărcătură. în lumina vînătă se înșira convoiul cu poveri. C. PETRESCU, S. 9. Se clatină, lung țipă subt povară Căruțele pe drumul alb de țară; Pocnind din bice, hăulesc flăcăii. IOSIF, P. 33. Care cu poveri de muncă Vin -încet și scîrțiind. COȘBUC, P. I 47. ◊ Fig. Dunărea curgea limpede, albastră, voioasă c-a scăpat de povara sloilor. SANDU-ALDEA, U. P. 24. 2. Trudă, chin. Răbdăm poveri, răbdăm nezioi Și ham de cai și jug de boi: Dar vrem pămînt! COȘBUC, P. I 207. Viața în sclavie este o povară, Iarnă nesjîrșită, fără primăvară. BOLINTINEANU, O. 11. ♦ Obligație; însărcinare grea, serviciu greu. Artemie crezînd – după spusa babei – că preotului o să-i pară grozav de bi-ne că-l scapă de povara a două sate, se apropie vesel și-i întinse mîna. STĂNOIU, C. 1. 32. 3. Fig. Suferință morală, apăsare. Nu ameninț, dar îți zic Că prea mare e povara urii ca s-o mai ridic. DAVILA, V. V. 156. Mi-ar prii, pe-o așa iarnă, O-mpietrită amorțire. Să adorm, capul să-mi scutur De povara cugetării. VLAHUȚĂ, O. A. 87. Ia mai bine dacă poți, Chinurile de la toți Și povara inimii Și pustiul lacrimii. PĂUN-PINCIO, P. 43. 4. Veche unitate de măsură de 100-125 ocale, folosită în trecut la calcularea cantității mărfurilor. După ce îmi dai povara de Santal... să vii ca să-ți alegi ce-ți place din lucrurile mele. SADOVEANU, D. P. 158. În drumul Țarigradului... Unde-mi merg poverile, Toate zaherelile. TEODORESCU, P. P. 669. – Variantă: (învechit și popular) povoáră, povoare (NEGRUZZI, S. II 187), s. f.

POVOÁRĂ s. f. v. povară.

pováră s. f., g.-d. art. povérii; pl. povéri

pováră s. f., g.-d. art. povérii; pl. povéri

POVÁRĂ s. 1. greu, greutate, încărcătură, sarcină, (livr.) pondere, (pop.) tărhat, (înv. și reg.) pond, tar, tovar, (Mold.) tăbârcă, (înv.) greață, greime. (Poartă în spate toată ~.) 2. v. greutate.

pováră (povéri), s. f. – 1. Încărcătură, greutate. – 2. Obligație, datorie supărătoare. – 3. (Înv.) Cantitate de zece mii de monede de aur. Sl. tovarŭ „încărcătură” (Cihac, II, 283; Tiktin; Conev 70), probabil contaminat cu sl. podŭvora „targă” (Candrea; Scriban), cf. sb., cr. tovar „povară”, rus. tovari „marfă” și tovarăș. – Der. povăraș, adj. (de povară); împovăra, vb. (a încărca; a îngreuna); împovărător, adj. (copleșitor).

POVÁRĂ povéri f. 1) Încărcătură grea; greutate mare. ◊ Cal (sau animal) de ~ cal (sau animal) folosit pentru transportarea greutăților. 2) fig. Fapt care apasă greu pe sufletul cuiva. ~a anilor de război. 3) înv. Unitate de măsură a greutății (egală cu greutatea încărcăturii care putea fi dusă de un cal). /cf. sl. poduvora

povară f. 1. greutate, ceeace poate transporta o căruță, o corabie; 2. ce poate duce un om, un animal; 3. fig. ceeace apasă moralicește: povara anilor; 4. od. o sumă de 1000 galbeni: zece povoare de aur BĂLC. [Și povoară = slav. POVORA, targă: s’a luat lucrul cărat pentru cărătorul¹].^[1]

povoară f. V. povară.

pováră f., pl. erĭ și (vechĭ) ărĭ (vsl. povora, și podŭvora, targă). Vechĭ. O veche măsură de greutate (125 de ocale) numită și tar, tovar și sarcină (Iorga, Negoț. 227). Sumă de o mie de galbenĭ. Azĭ. Greutate, sarcină, încărcătură: povara uneĭ căruțe, unuĭ cal, uneĭ corăbiĭ, (și fig.) a anilor, a bătrînețiĭ. – Și povoară și (vechĭ) pohoară, pl. orĭ și (vechĭ) oare. Și povăr (Prav. Gov. 133) n. fără pl. V. tar și tărhat.

povoáră, V. povară.

POVARĂ s. 1. greu, greutate, încărcătură, sarcină, (livr.) pondere, (pop.) tărhat, (înv. și reg.) pond, tar, tovar, (Mold.) tăbîrcă, (înv.) greață, greime. (Poartă în spate toată ~.) 2. apăsare, greutate, sarcină. (Mijlocul i se frînge sub ~ bagajelor.)