poponeț definitie

22 definiții pentru poponeț

POPONÉȚ1, poponeți, s. m. (Regional) 1. Numele a două specii de animale rozătoare: a) șoarece de câmp; b) șoarece de pădure. ◊ Expr. (Adverbial) A sta (sau a rămâne etc.) poponeț = a sta (sau a rămâne) în picioare, țeapăn, nemișcat; a sta izolat de alții. A veni poponeț = a veni, a apărea pe neașteptate; a da buzna (peste cineva). A sări poponeț = a sări dintr-odată (cu vorba). 2. Sperietoare de păsări; momâie, popândău (2), popândeț (2). [Var.: poponéte s. m.] – Et. nec.
POPONÉȚ2, poponețe, s. n. (Reg.) 1. Feștilă sau fitil de opaiț; p. gener. opaiț. 2. Sfeșnic. – Et. nec.
POPONÉȚ3, poponețe, s. n. (Fam.) Șezut, dos (de copil). [Var.: poponeáță s. f.] – Din popou.
POPONÉȚ4 s. m. (Bot.; pop.) Volbură (Convolvulus arvensis). – Cf. sb. poponac, ucr. oponeț.
POPONÉȚ1, poponeți, s. m. (Reg.) 1. Șoarece de câmp; șoarece de pădure. ◊ Expr. (Adverbial) A sta (sau a rămâne etc.) poponeț = a sta (sau a rămâne) în picioare, țeapăn, nemișcat; a sta izolat de alții. A veni poponeț = a veni, a apărea pe neașteptate; a da buzna (peste cineva). A sări poponeț = a sări dintr-o dată (cu vorba), a sări tam-nisam. 2. Sperietoare de păsări; momâie, popândău (2), popândeț (2). [Var.: poponéte s. m.] – Et. nec.
POPONÉȚ4 s. m. (Bot.; pop.) Volbură (Convolvulus arvensis). – Cf. scr. poponac, ucr. oponeț.
POPONÉȚ2, poponețe, s. n. (Reg.) 1. Feștilă sau fitil de opaiț; p. gener. opaiț. 2. Sfeșnic. – Et. nec.
POPONÉȚ3, poponețe, s. n. (Fam.) Șezut, dos (de copil). [Var.: poponeáță s. f.] – Din popou.
POPONÉȚ, (1) poponeți, s. m., (2, 3, 4) poponețe, s. n. 1. (Zool.) Șoarece de cîmp și de pădure, lung de aproximativ 12 cm, cu spinarea roșcată și pîntecele alb, care are obiceiul să stea în două picioare; trăiește în galerii subterane, de unde iese după hrană, făcînd stricăciuni pe ogoare (Apodemus sylvaticus). ◊ Expr. A sta (sau a rămîne) poponeț = a sta (sau a rămîne) în picioare, drept, nemișcat, înțepenit. Un fedeleș de vin stătea poponeț alături, ca un pitic al tainițelor pădurii, care anume luase acea înfățișare. SADOVEANU, F. J. 83. După ce m-a doftorii, am rămas un timp poponeț în marginea patului. id. N. F. 87. A veni poponeț = a veni ca din senin, tam-nisam; a da buzna (peste cineva). A scoate poponeț = a scoate gata făcut, aranjat. Și-apoi lasă-te în conta sfinției-sale, că te scoate poponeț ca din cutie. CREANGĂ, O. A. 73. 2. Opaiț, sfeșnic. Pe vatră clipea, mijind, un capăt de luminare de său într-un poponeț de lut. HOGAȘ, M. N. 78. Dacă doar nu-s un poponeț să m-aprind și să mă sting pe mică pe ceas. ALECSANDRI, T. 814. 3. Momîie de speriat păsările; sperietoare. 4. (Familiar) Șezut, dos. O femeie dregea pantalonii rupți ai unui băiat fără să-l dezbrace, ci răsturnîndu-l cu capul în jos și punîndu-i poponețul deasupra mașinii de cusut. PAS, Z. I 196. – Variante: poponéte s. m., poponeáță s. f.
poponéț1 (rozător) (reg.) s. m., pl. poponéți
poponéț2 (feștilă, sperietoare de păsări, șezut) (reg., fam.) s. n., pl. poponéțe
poponéț (rozătoare) s. m., pl. poponéți
poponéț (feștilă, sperietoare de păsări, șezut) s. n., pl. poponéțe
POPONÉȚ s. v. guzgan, momâie, opaiț, pălimar, pop, rochița-rândunelei, rochița-rândunicii, sperietoare, șoarece-de-câmp, șoarece-de-pădure, șobolan, volbură.
POPONÉȚ2 ~i m. 1) Șoarece de câmp și de pădure, care stă și în două picioare. ◊ A sta (sau a rămâne) ~ a sta (sau a rămâne) nemișcat. 2) Obiect cu înfățișare de om, așezat pe un teren cu anumite culturi, pentru a speria păsările ce pot aduce daune; sperietoare de păsări; momâie; matahală. /Orig. nec.
POPONÉȚ1 ~e n. reg. 1) Lampă primitivă constând dintr-un fitil introdus într-un vas umplut cu ulei sau cu untură topită; opaiț. 2) Suport pentru lumânări. /cf. sb. poponac, ucr. oponeț
poponéț2, poponéți, s.m. (reg.; glumeț) popă, preot.
poponeț n. 1. Mold. Bot. volbură; 2. opaiț: dă masalaua pe un poponeț; a sta poponeț, a sta ca un stâlp (în drum), a fi provocător (VLAHUȚĂ). [Sârb. POPONAȚ, volbură; sensul 2 face aluziune la tulpina volubilă a plantei].
poponéț m. (d. pop. saŭ rut. oponec. V. popondoc). Est. Popondoc (guzgan). O plantă graminee cu un spic vertical. S. n., pl. e. Pop, proptea verticală. Sfeșnic de lut, opaiță în care se pune un boț de seŭ țuguĭat saŭ și altă grăsime maĭ moale. Momîĭe. Adv. Se zice despre ceva care stă înaintea ta și pare că așteaptă: Tocmaĭ cînd era masa gata, hop și el poponeț! Ce-mĭ staĭ poponeț la ușă? Ce mĭ-aĭ venit acuma poponeț? Ce-mĭ puĭ chitanțele poponeț pe masă? A sta poponeț, a sta pop, a sta copăcel. V. popîc.
poponeț s. v. GUZGAN. MOMÎIE. OPAIȚ. PĂLIMAR. POP. ROCHIȚA-RÎNDUNELEI. ROCHIȚA-RÎNDUNICII. SPERIETOARE. ȘOARECE-DE-CÎMP. ȘOARECE-DE-PĂDURE. ȘOBOLAN. VOLBURĂ.
Popon/ea, -eț v. Popa II 10.
poponeț, poponețe s. n. (eufem.) fese

poponeț dex

Intrare: poponeț (animal; -i)
poponeț animal; -i substantiv masculin
Intrare: poponeț (s.n.; -e)
poponeț s.n.; -e substantiv neutru
Intrare: Poponeț
Poponeț