popol definitie

2 intrări

31 definiții pentru popol

PÓPOL s. m. v. popor.
POPÓR, popoare, s. n. 1. Formă istorică de comunitate umană, superioară tribului și anterioară națiunii, ai cărei membri locuiesc pe același teritoriu, vorbesc aceeași limbă și au aceeași tradiție culturală. 2. Totalitatea locuitorilor unei țări, populația unei țări; cetățenii unui stat; națiune, neam, norod. ♦ (Înv.) Populația unei cetăți, a unui oraș, a unui sat (ori a unei părți dintr-un sat) sau a unei unități teritoriale formate din mai multe sate. 3. Marea majoritate a populației (cu venituri mici) a unei țări; grosul populației; norod; spec. țărănime. ◊ Loc. adj. Din popor = care face parte din grosul populației; de origine socială modestă. 4. (La sg.; colectiv) Număr nedefinit (dar mare) de persoane, mulțime mare de oameni strânși la un loc; poporație, poporime. 5. (Înv.) Totalitatea credincioșilor care aparțineau aceluiași cult sau aceleiași parohii. [Var.: (înv.) popól, popúl s. m.] – Cf. lat. populus, it. popolo.
PÓPUL s. m. v. popor.
PÓPOL s. m. v. popor.
POPÓR, popoare, s. n. 1. Formă istorică de comunitate umană, superioară tribului și anterioară națiunii, ai cărei membri locuiesc pe același teritoriu, vorbesc aceeași limbă și au aceeași tradiție culturală. 2. Totalitatea locuitorilor unei țări, populația unei țări; cetățenii unui stat; națiune, neam, norod. ♦ (Înv.) Populația unei cetăți, a unui oraș, a unui sat (ori a unei părți dintr-un sat) sau a unei unități teritoriale formate din mai multe sate. 3. Masa muncitoare; grosul populației; norod; spec. țărănime. ◊ Loc. adj. Din popor = care face parte din grosul populației; de origine socială modestă. 4. (La sg.; colectiv) Număr nedefinit (dar mare) de persoane, mulțime mare de oameni strânși la un loc; poporație, poporime. 5. (Înv.) Totalitatea credincioșilor care aparțineau aceluiași cult sau aceleiași parohii. [Var.: (înv.) pópol, pópul s. m.] – Cf. lat. populus, it. popolo.
PÓPUL s. m. v. popor.
PÓPOL s. m. v. popul.
POPÓR, popoare, s. n. 1. Totalitatea locuitorilor unei țări, cetățenii unui stat; norod. Poporul romîn. ▭ M-am bătut pentru ca de acum niciodată Popoarele lumii să nu se mai bată. DEȘLIU, G. 43. Eram un copilandru, Din codri vechi de brad Flămînzii ochi rotindu-i, eu mistuiam pămîntul, Eu răzvrăteam imperii, popoarele cu gîndul. EMINESCU, O. I 188. Într-o republică, poporul nu ascultă decît de slujbașii aleși de dînsul chiar, cu trudă hotărîtă și pe vreme hotărîtă. BĂLCESCU, O. I 350. ◊ (Cu determinări restrictive) Poporul muncitor. ♦ (Ist.) Colectivitate umană superioară tribului și anterioară națiunii, ai cărei membri locuiau pe același teritoriu, vorbeau aceeași limbă și aveau aceeași tradiție culturală. Formarea popondui nostru și formarea limbii lui sînt indisolubil legate una de alta. CONTEMPORANUL, S. II, 1956, nr. 4S3, 1/1. 2. (În orînduirile bazate pe clase) Masa muncitorilor, care formează grosul populației; (cu sens restrîns) țărănimea. Putem privi puțin și noi... Mie chiar îmi plac petrecerile poporului. REBREANU, R. 22. Autorul profund... al operei lui Creangă e poporul; concepțiile lui Creangă sînt ale poporului. IBRĂILEANU, S. 156. Ș-acele milioane, ce în grămezi luxoase Sînt strînse la bogatul, pe cel sărac apasă, Și-s supte din sudoarea prostitului popor. EMINESCU, O. I 59. ◊ Poporul de jos, numire disprețuitoare dată de clasa dominantă claselor exploatate. ◊ Loc. adj. Din popor = care face parte din masa, din grosul poporului muncitor, al țărănimii. Curtea era plină de lume din popor care aștepta. CAMIL PETRESCU, O. II 486. Ca orice fată din popor, nu se temea de întuneric. AGÎRBICEANU, S. P. 40. Și el e d-ai noștri, băiat din popor. CARAGIALE, O. I 52. 3. Număr nedefinit de persoane; mulțime, public. Un popor de copii se adunase în jurul tractoarelor. DUMITRIU, V. L. 118. Și scamatorul a întins săbiile poporului. SAHIA, N. 37. ◊ Fig. Nenumărat în păduri s-adună poporul de pasări. COȘBUC, P, II 6. Un popor de stînci se ridică din fundul rîului clocotitor. VLAHUȚĂ, O. A. 418. Mii de fluturi mici albaștri, mii de roiuri de albine Curg în rîuri sclipitoare peste flori de miere pline, Îmblu aerul văratic de mireasmă și răcoare A popoarelor de muște sărbători murmuitoare. EMINESCU, O. I 85. 4. (Învechit) Totalitatea credincioșilor care aparțin aceluiași cult, (prin restricție) aceleiași parohii; enoriași, parohieni, poporani.
POPÚL, populi, s. m. (Învechit) Popor. Originea poeziei atinge leagănul civilizației populilor. BOLLIAC, O. 33. – Variantă: popól, popoli (RUSSO, S. 97, ALEXANDRESCU, P. 151), s. m.
popór s. n., pl. popoáre
popór s. n., pl. popoáre
POPÓR s. 1. v. națiune. 2. norod, țară, (pop.) obște. (Întregul ~ s-a ridicat la luptă.) 3. v. gloată. 4. neam, populație, seminție, (pop.) norod, (înv.) lume, rudă, rudenie. (Un ~ de viteji.)
POPÓR s. v. enorie, parohie.
popór (popoáre), s. n.1. Popor, nație. – 2. Norod, plebe. – 3. Parohie, enoriași. – 4. Mulțime, gloată. Lat. pǒpŭlus (Pușcariu, ZRPh., XXVI, 741; REW 6654), cf. it. popolo, prov., cat. poble, fr. peuple, port. povo. Caracterul de cuvînt moștenit din rom. nu este sigur. Apare din sec. XVII, și pare cultism, cel puțin cu primele două sensuri; oricum a fost întărit prin contactul cu it. și fr. (sec. XIX). Der. poporan, s. m. (enoriaș), din lat. pǒpŭlānus, cf. it. popolano „enoriaș” (după Tiktin, rom. ar fi împrumutat din it.), pare cuvînt moștenit (cf. într-un doc. mold. din 1631 „poporenii ce-au fost la acea biserică”); poporan, adj. (popular); poporime, s. f. (popor; gloată); (îm)popora, vb. (a popula); popula, vb. (a umple cu oameni), din lat. populare, sec. XIX; popular, adj. (popular), din fr. populaire; impopular, adj. (nepopular); popularitate, s. f.; impopularitate, s. f.; populariza, vb.; popularizator, s. m.; populați(u)ne, s. f., toate din fr.
POPÓR ~oáre n. 1) Comunitate de oameni care locuiesc pe același teritoriu, vorbesc aceeași limbă și au aceleași tradiții culturale. 2) Ansamblu de persoane care locuiesc pe un anumit teritoriu; populație. 3) Totalitate de oameni de o anumită naționalitate; neam; seminție. 4) Masă formată din oamenii muncii ai unei țări. 5) pop. Mulțime de oameni; lume. /cf. lat. populus, it. popolo
popol n. popor (forma italiană des întrebuințată de Bolintineanu).
popor n. 1. mulțime de oameni din aceeaș țară care trăiesc sub aceleași legi: poporul român; 2. fig. mulțime în genere: popoare de muște, popoare de tunete EM.; 3. parte din populațiunea unei țări, a unui oraș, care e mai puțin înstărită și care trăiește din munca mâinilor: un om din popor; 4. parohie. [Termen necunoscut vechii limbi (vorba cu adevărat populară e norod), pare o romanizare după it. popolo; cf. pentru sensul 4, it. popolo, parohie, și Tr. pleban, poporan sau enoriaș].[1]
popór n., pl. oare (lat. pŏpŭlus, popor, it. pópolo, sard. pobulu, pv. poble, fr. peuple, sp. pueblo, pg. povo). Națiune, norod, mulțime de oamenĭ care aŭ aceĭașĭ limbă: poporu românesc se întinde de la Tisa pînă dincolo de Nistru. Fig. Mare mulțumire: tot poporu corbilor. Sărăcime, plebe: un om din popor. Public: tot poporu din sală. Totalitatea poporănilor uneĭ parohiĭ: poporu bisericiĭ Sfîntu Ion. Poporu ales orĭ poporu luĭ Dumnezeŭ, Jidaniĭ (după ridicula lor părere, căcĭ a fi popor parazitar nu înseamnă a fi ales!).
popor s. v. ENORIE. PAROHIE.
POPOR s. 1. națiune, neam, (înv. și pop.) norod, (înv.) limbă, seminție. (~ul român.) 2. norod, țară, (pop.) obște. (Întregul ~ s-a ridicat la luptă.) 3. (mai ales în limbajul claselor exploatatoare) gloată, mulțime, norod, plebe, prostime, vulg, (înv. și reg.) poporime, (înv.) calabalîc. (Ce s-a strîns atîta ~?) 4. neam, populație, seminție, (pop.) norod, (înv.) lume, rudă, rudenie. (Un ~ de viteji.)
avocátul popórului sint. s. 1991 (jur.; termen introdus o dată cu dezbaterile pe marginea Constituției postdecembriste) Persoană însărcinată să-i apere pe cetățeni de excesele de putere ale Administrației v. ombudsman
ASOCIAȚIUNEA TRANSILVANĂ PENTRU LITERATURA ROMÂNĂ ȘI CULTURA POPORULUI ROMÂN (ASTRA), organizație culturală a românilor din Transilvania înființată la 23 oct. / 4 nov. 1861, la Sibiu. A avut un important rol cultural și politic în lupta pentru eliberarea națională a românilor transilvăneni, pentru menținerea unității naționale și pregătirea Marii Uniri din 1918. Activitatea ASTRA, prin forma ei instituțională, periodic revăzută și imbunătățită a contribuit la îndrumarea și susținerea celor mai diverse manifestări ale vieții sociale, economice, cultural-științifice și artistice. A editat revistele: „Transilvania” și „Țara noastră”; a inițiat colecțiile: „Biblioteca populară”, „Biblioteca tineretului” și „Biblioteca profesiunilor industriale”; a înființat un muzeu etnografic și o editură. A tipărit „Enciclopedia română”, 3 vol. (1898-1904), coordonată de Corneliu Diaconovici. Prin structura ei organizatorică, împărțită din 1868, pe „desparțaminte”, ASTRA a primit printre membrii ei, alături de românii din Transilvania și reprezentanți din celelalte provincii românești. Primul președinte: episcopul Andrei Șaguna, urmat, de-a lungul anilor de: Vasile L. Popa, Timotei Cipariu, George Barițiu, Ion Micu Moldovanu, Alexandru Mocioni, Iosif Sterca Șuluțiu, Andrei Bărseanu, Vasile Goldiș ș.a. Și-a încetat activitatea în 1946.
CORAM POPULO (lat.) în fața poporului – Horațiu, „Ars poetica”, 185. A vorbi deschis, în public. În Antichitatea romană oratorii își țineau discursurile cu voce tare în fața cetățenilor adunați în for.
ORGANIZAȚIA DE SOLIDARITATE A POPOARELOR AFRO-ASIATICE (în engl.: Afro-Asian People’s Solidarity – A.A.P.S.O.), organizație internațională neguvernamentală, cu sediul la Cairo (Egipt), creată în 1957, ca un for de legătură între popoarele Africii și Asiei, în scopul asigurării dezvoltării lor economice, sociale și culturale și coordonării luptei împotriva imperialismului, colonialismului, neocolonialismului și rasismului. La activitățile ei iau parte comitete naționale sau organizații naționale din 75 de țări (1984).
ORGANIZAȚIA DE SOLIDARITATE A POPOARELOR DIN ASIA, AFRICA ȘI AMERICA LATINĂ (în sp.: Organización de Solidaridad de los Pueblos de Africa, Asia y América Latina – O.S.P.A.A.A.L.), organizație internațională neguvernamentală, cu sediul la Havana (Cuba), creată în 1966, în scopul unirii, coordonării și încurajării mișcărilor de eliberare națională din cele trei continente și înlăturării oricăror forme de discriminare rasială. La activitățile ei iau parte organizații naționale din 80 de țări (1984).
POPOARELE MĂRII, denumire generică dată unor populații, indo-europene, cu care Egiptul a intrat în conflcit (sec. 14-13 î. Hr.). Înfrânte decisiv de Ramses III (1198-1166 î. Hr.) au fost silite să se așeze în tabere militare, fiind folosite ca mercenari de armata egipteană.
POPOL VUH, poem epic anonim în lb. quiche, de o valoare istorică inestimabilă, datând din 1554-1558, care narează despre crearea lumii și a oamenilor, despre războaiele, tradițiile religioase, istoria și genealogia fabuloasă a poporului maya-quiche. Tradusă în spaniolă în sec. 18.
POPORUL SUVERAN, periodic politic și literar editat la București, în timpul Revoluției din 1848 (19 iun./1 iul.-11/23 sept.) de către D. Bolintineanu (redactor responsabil), N. Bălcescu, C. Bolliac, Al. Zanne, P. Teulescu și Gr. Alexandrescu. Tribună a ideologiei revoluționarilor radicali.
SACRA POPULI LINGUA EST (lat.) limba poporului este sacră – Seneca, „Controversiae”, 1, 1, 10.
SALUS POPULI (REIPUBLICAE) SUPREMA LEX ESTO (lat.) salvarea poporului (a republicii) să fie legea supremă – Principiu fundamental de drept public roman.
VOX POPULI, VOX DEI (lat.) vocea poporului (e) vocea lui Dumnezeu – Alcuin, „Scrisoare către Carol cel Mare”. Consensul general este cel ce conferă valoare de adevăr, de justețe unei atitudini sau opinii.

popol dex

Intrare: popor
popor substantiv neutru
popul
popol
Intrare: popol
popol