popică definitie

2 intrări

18 definiții pentru popică

POPÍC, popice, s. n. 1. (La pl.) Joc sportiv și distractiv la care se folosesc nouă bucăți de lemn lunguiețe, pe care jucătorii încearcă să le doboare cu ajutorul unei bile mari de lemn aruncată pe un jgheab; (și la sg.) fiecare dintre cele nouă piese ale jocului. ♦ (La pl.) Popicărie. 2. Piesă mică de lemn folosită ca proptea în construcția tunelurilor. [Var.: (reg.) popică s. f.] – Pop1 + suf. -ic.
POPÍCĂ s. f. v. popic.
POPÍC, popice, s. n. 1. (La pl.) Joc distractiv la care se folosesc nouă bucăți de lemn cilindrice, fasonate la strung și așezate într-o anumită ordine, jucătorii urmărind să răstoarne cât mai multe dintre ele de la distanță, cu o bilă mare de lemn aruncată pe un jgheab; (și la sg.) fiecare dintre cele nouă piese ale jocului. ♦ (La pl.) Popicărie. 2. Piesă mică de lemn folosită ca proptea în construcția tunelurilor. [Var.: (reg.) popícă s. f.] – Pop1 + suf. -ic.
POPÍCĂ s. f. v. popic.
POPÍC, popice, s. n. 1. Fiecare dintre cele nouă bucăți de lemn lunguiețe și rotunjite la strung, opt dintre ele fiind așezate în jurul celei mai mari (v. popă (II)), pe care jucătorii caută să le răstoarne de la distanță cu o bilă de lemn aruncată pe un culoar; (la pl.) jocul cu piesele descrise mai sus. Mă invită ca de obicei, duminica și sărbătoarea... la o partidă de popice. CAMIL PETRESCU, U. N. 246. 2. Piesă mică de lemn, folosită ca proptea în construcția tunelurilor.- Variantă: (Mold.) popícă, popici (DEMETRIUS, C. 15), s. f.
popíc s. n., pl. popíce
popíc s. n., pl. popíce
POPÍC s. (SPORT) (prin Transilv.) cuglă. (A doborât un ~.)
POPÍC s. v. mănușă, picior.
POPÍC ~ce n. 1) la pl. Joc distractiv cu nouă piese cilindrice de lemn așezate vertical, care constă în doborârea lor cu ajutorul unei bile de lemn, aruncate pe un jgheab. 2) la sing. Piesă cilindrică de lemn folosită în acest joc. /pop + suf. ~ic
popíc, popíci, s.m. (reg.) preot tânăr lipsit de experiență; popoiac.
popic n. bucată conică de lemn spre a juca. [Serb. POPIK].
popíc m. (ca pop, popĭ) și n., pl. e (dim. d. pop 1, ca și sîrb. rut- pópik. Cp. cu momic și colnic). Bucată de lemn care, împreună cu altele opt, se așează vertical ca să fie izbită cu o boambă de lemn aruncată de-a dura maĭ de departe: a juca la (saŭ în) popice. – Și popícă, pl. ĭ (Mold.).
POPIC s. (SPORT) (prin Transilv.) cuglă. (A doborît un ~.)
popic s. v. MĂNUȘĂ. PICIOR.
Popi, -ca, -că, -ciu, -ea v. Popa I 6, II 1, 3.
a juca popice expr. (er.d. femei) a avea contact sexual cu un bărbat.
popic, popice s. n. (er., glum.) penis.

popică dex

Intrare: popic
popică
popic substantiv neutru
Intrare: Popică
Popică