POP1, popi, s. m. 1. Stâlp, bârnă, par, prăjină etc. având diverse întrebuințări, mai ales ca element de susținere sau de sprijin: a) bucată lungă de lemn, prăjină sau par, folosite pentru a sprijini în mod provizoriu un gard, crengile unui pom etc.; proptea, sprijin; b) stâlp sau bârnă groasă de lemn cu care se susține provizoriu sau se consolidează un zid, un planșeu, un acoperiș; c) fiecare dintre stâlpii unei prispe sau ai unui pridvor care, având unul dintre capete înfipt în talpa prispei, susțin cu celălalt capăt streașina acoperișului; d) (reg.) fiecare dintre stâlpii care, având unul dintre capete înfipt în pământ, susțin un gard sau o poartă. ♦ Bețișor așezat în cutia de rezonanță a unor instrumente cu coarde, cu rolul de a transmite vibrațiile. 2. (Reg.) Nume dat mai multor piese, obiecte sau părți ale acestora, asemănătoare ca formă sau ca întrebuințare cu un pop1 (1) ori executate dintr-un pop1. 3. Mănunchi de plante așezate vertical pentru uscare. [Pl. și: (3, n.) popuri] – Din bg. pop.
POP1, popi, s. m. 1. Stâlp, bârnă, par, prăjină etc. având diverse întrebuințări, mai ales ca element de susținere sau de sprijin: a) bucată lungă de lemn, prăjină sau par, folosite pentru a sprijini în mod provizoriu un gard, crengile unui pom etc.; proptea, sprijin; b) stâlp sau bârnă groasă de lemn cu care se susține provizoriu sau se consolidează un zid, un planșeu, un acoperiș; c) fiecare dintre stâlpii unei prispe sau ai unui pridvor care, având unul dintre capete înfipt în talpa prispei, susțin cu celălalt capăt streașina acoperișului; d) (reg.) fiecare dintre stâlpii care, având unul dintre capete înfipt în pământ, susțin un gard sau o poartă. ♦ Bețișor așezat în cutia de rezonanță a unor instrumente cu coarde. 2. (Reg.) Nume dat mai multor piese, obiecte sau părți ale acestora, asemănătoare ca formă sau ca întrebuințare cu un pop1 (1) ori executate dintr-un pop1. 3. Grămadă de snopi sau de mănunchi de cânepă ori de alte plante, așezate în picioare ca să se usuce. [Pl. și: (3, n.) popuri] – Din bg. pop.
PÓPĂ, popi, s. m. 1. (Pop.) Preot. ◊ Expr. A plăti ca popa = a plăti sigur (și până la ultimul ban). A (i) se duce (sau a-i merge) cuiva vestea (sau buhul) ca de popă tuns = a stârni vâlvă cu o faptă neobișnuită; a se face mare zarvă în jurul cuiva sau a ceva. A-și găsi popa = a găsi pe cineva pe care nu-l poți birui, înșela, amăgi, domina; a i se înfunda cuiva. A-i fi (cuiva) popa = a domina, a tempera (pe cineva), a face (pe cineva) să se cumințească, a-i veni (cuiva) de hac; a învăța (pe cineva) minte. A călca a popă = a) (mai ales în construcție negativă) a da semne de seriozitate, a inspira încredere; b) a-și da aere, ifose, a face pe grozavul. A da ortul popii = a muri. 2. Numele uneia dintre cărțile de joc, care are imprimată pe una dintre părți o imagine asemănătoare cu a unui rege; rigă, crai, rege. ◊ Popa prostul = numele unui joc de cărți, în care pierde jucătorul care rămâne cu popa (2). ◊ Expr. (A umbla cu) uite popa, nu e popa, se spune despre o persoană nehotărâtă sau care manifestă o atitudine inconsecventă, schimbându-și ușor părerile, felul de a gândi sau de a acționa. 3. Nume dat celei mai mari piese de la jocul de popice. – Din sl. popŭ.
POPÍ, popesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) hirotonisi, a (se) preoți. – Din popă.
POP1, popi, s. m. 1. Stâlp, bârnă, par, prăjină etc. având diverse întrebuințări, mai ales ca element de susținere sau de sprijin: a) bucată lungă de lemn, prăjină sau par, folosite pentru a sprijini în mod provizoriu un gard, crengile unui pom etc.; proptea, sprijin; b) stâlp sau bârnă groasă de lemn cu care se susține provizoriu sau se consolidează un zid, un planșeu, un acoperiș; c) fiecare dintre stâlpii unei prispe sau ai unui pridvor care, având unul dintre capete înfipt în talpa prispei, susțin cu celălalt capăt streașina acoperișului; d) (reg.) fiecare dintre stâlpii care, având unul dintre capete înfipt în pământ, susțin un gard sau o poartă. ♦ Bețișor așezat în cutia de rezonanță a unor instrumente cu coarde. 2. (Reg.) Nume dat mai multor piese, obiecte sau părți ale acestora, asemănătoare ca formă sau ca întrebuințare cu un pop1 (1) ori executate dintr-un pop1. 3. Grămadă de snopi sau de mănunchi de cânepă ori de alte plante, așezate în picioare ca să se usuce. [Pl. și: (3, n.) popuri] – Din bg. pop.
PÓPĂ, popi, s. m. 1. (Pop.) Preot. ◊ Expr. A plăti ca popa = a plăti sigur (și până la ultimul ban). A (i) se duce (sau a-i merge) cuiva vestea (sau buhul) ca de popă tuns = a stârni vâlvă cu o faptă neobișnuită; a se face mare zarvă în jurul cuiva sau a ceva. A-și găsi popa = a găsi pe cineva pe care nu-l poți birui, înșela, amăgi, domina; a i se înfunda cuiva. A-i fi (cuiva) popa = a domina, a tempera (pe cineva), a face (pe cineva) să se cumințească, a-i veni (cuiva) de hac; a învăța (pe cineva) minte. A călca a popă = a) (mai ales la forma negativă) a da semne de seriozitate, a inspira încredere; b) a-și da aere, ifose, a face pe grozavul. A da ortul popii = a muri. 2. Numele uneia dintre cărțile de joc, care are imprimată pe una dintre părți o imagine asemănătoare cu a unui rege; rigă, crai, rege. ◊ Popa prostul = numele unui joc de cărți, în care pierde jucătorul care rămâne cu popa (2). ◊ Expr. (A umbla cu) uite popa, nu e popa, se spune despre o persoană nehotărâtă sau care manifestă o atitudine inconsecventă, schimbându-și ușor părerile, felul de a gândi sau de a acționa. 3. Nume dat celei mai mari piese de la jocul de popice. – Din sl. popŭ.
POPÍ, popesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) hirotonisi, a (se) preoți. – Din popă.
POP, (1) popi, s. m., (2) popuri, s. n. 1. Stîlp sau par de lemn care se folosește pentru a sprijini un zid, un planșeu, crăcile unui pom etc.; stîlp sau bară așezată în poziție verticală, care servește la susținerea unei construcții sau a unor piese dintr-o construcție. îmi atrase mai ales luarea-aminte un păr tînăr, încărcat cu pere rumene, așa de multe încît crengile trebuiseră să fie sprijinite cu popi. SADOVEANU, O. VIII 60. S-a așezat mai departe, după un pop al prispei. POPA, V. 49. În colțul dimpotrivă și sprijinit pe un pop de brad, se ridica un horn mic de vatră rece, pustie și fără cenușă. HOGAȘ, M. N. 78. 2. Mănunchi de cînepă sau alte plante așezate în picioare, ca să se usuce.
PÓPĂ, popi, s. m. I. 1. (Popular sau familiar; uneori ou sens depreciativ) Preot. Vi se împotrivește popa – deputatul cel mai statornic în sate al stărilor pe loc. ARGHEZI, P. T. 12. Un sărut păcat să fie? Numai popa să nu-1 știe, Căci te sperie cu iadul. COȘBUC, P. I 99. În veșmînt de catifele, un bondar rotund în pîntec Somnoros, pe nas, ca popii, glăsuiește-ncet un cîntec. Eminescu, O. I 87. Dă-ți popă pintenii și bate iapa cu călcîiele, se zice cuiva care a împrumutat un lucru și nu-l mai primește înapoi. ◊ Expr. A plăti ca popa = a plăti sigur. Burtă de popă v. burtă. A i se duce (sau a-i merge) cuiva vestea ca de popă tuns = a stîrni vîlvă cu o ispravă neobișnuită. La iad ai tras un guleai (= chef), de ți s-a dus vestea ca de popă tuns. CREANGĂ, P. 319. Calcă a popă, se spune despre cel care, prin anumite atitudini, purtări sau înclinări, are asemănări cu un preot. Ș-apoi intrat în asemenea școală, mai numai barba și punga, bat-o pustia, te făcea să calci a popă! CREANGĂ, A. 86. A-și găsi popa = a-și găsi nașul, v. naș. Se vede că pîn’acuma le-a fost și lor veleatul. Cu Ivan și-au găsit popa. CREANGĂ, P. 305. A-i fi cuiva popa = a-i veni cuiva de hac, a învăța pe cineva minte; a fi nașul cuiva, v. naș. Bine că știu. Că dacă-i vorba pe așa, apoi eu ți-s popa. REBREANU, I. 57. Așteaptă, cîrjaliule, că eu îți sînt popa de-acu. ALECSANDRI, T. 636. Nu e (bun) de... cum nu sînt eu de popă = nu e de loc potrivit, indicat pentru o muncă sau o sarcină. Cum nu-s eu popă (sau cum nu mi-e mie a mă face popă), se zice ca asigurare că un lucru nu poate fi făcut, nu se va face, nu se va întîmpla. Nu iei tu pe Ilinica, cum nu-s eu popă. VLAHUȚĂ, N. 129. Cît cei pe car, bade, zise Oșlobanu, căruia nu-i era a cumpăra lemne cum nu mi-e mie acum a mă face popă. CREANGĂ, A. 82. A da ortul popii v. ort. ♦ Compus: săpunul-popii = odagaci. 2. Numele uneia dintre cărțile de joc; rigă, rege, crai. Dă-mi un zece ochi, un popă, o preoteasă sau orice altă carte. FILIMON, C. 154. ◊ Popa-prostul = numele unui joc de cărți. Uite popa, nu e popa = numele unui joc de cărți; p. e x t. se spune cînd o situație se schimbă în fiecare moment sau cînd cineva își schimbă spusele în fiecare moment; cînd așa, cînd așa, ba e albă, ba e neagră. Mulți țărani, după ce vindeau vita, ori ce aveau în car, pierdeau apoi, tot în obor, toți banii la «uite popa, nu e popa». CAMIL PETRESCU, O. II 49. II. (La jocul de popice) Popicul cel mai mare care se așază în mijlocul celorlalte.
POPÍ, popesc, vb. IV. Tranz. (Popular sau familiar; uneori cu sens depreciativ) A face (pe cineva) popă; a preoți, a hirotonisi. Popa are și el doi băieți la seminar, pe care, mai tîrziu, are să-i popească. STANCU, D. 34. Uite, de-ar fi lege-n țară Să popim pe toți aceia Cari fac vinului ocară. COȘBUC, P. I 204. Cum s-a simțit Că e popit, Pe toți țiganii că-i cheamă Și de spovadă-i întreabă. MARIAN, S. 303.
bóul-pópii (insectă) s. m. art.
cálul-pópii (libelulă) s. m. art., pl. cáii-pópii
!colțúnul-pópii/colțúnii-pópii (plantă) s. m. art.
!găinúșa-pópii (insectă) (gă-i-) s. f. art., g.-d. art. găinúșei-pópii
pop1 (stâlp) s. m., pl. popi
pop2 (mănunchi) (pop.) s. n., pl. pópuri
pópă s. m., g.-d. art. pópii; pl. popi
popí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. popésc, imperf. 3 sg. popeá; conj. prez. 3 să popeáscă
!stráița-pópii (plantă) s. f. art., g.-d. art. stráiței-pópii
bóul-pópii s. m., pl. bóii-pópii
cálul-pópii s. m.
colțúnul-pópii/colțúnii-pópii (bot.) s. m.
găinúșa-pópii (insectă) s. f.
pop (stâlp) s. m., pl. popi
pop (mănunchi) s. n., pl. pópuri
pópă s. m., g.-d. art. pópii; pl. popi
popí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. popésc, imperf. 3 sg. popeá; conj. prez. 3 sg. și pl. popeáscă
stráița-pópii s. f.
úite-pópa-nu-e-pópa s. n.
BOUL-PÓPII s. v. boul-domnului, boul-lui-dumnezeu, buburuză, vaca-domnului.
BRÂUL-PÓPII s. v. calea lactee, calea-laptelui, curcubeu.
CALUL-PÓPII s. v. libelulă.
CAȘUL-PÓPII s. (BOT.; Malva rotundifolia) (reg.) nalbă.
COAIELE-PÓPII s. pl. v. clocotici, clocotiș, spânz.
COLȚUNII-PÓPII s. pl. v. viorele sălbatice.
LINGURA-PÓPII s. v. curcubețea, curcubețică, mormoloc, piperul-lupului, popilnic, remf.
MĂRIA-PÓPII s. v. boul-domnului, boul-lui-dumnezeu, buburuză, vaca-domnului.
MÂȚA-PÓPII s. v. cantaridă, câinele-babei, gândac-de-frasin, omida-urs, pisica-popii, scolopendră.
OUĂLE-PÓPII s. pl. v. spânz.
PARASTASUL-PÓPII s. v. salbă-moale, vonicer.
PĂDUCHII-PÓPII s. pl. v. spânz.
POP s. 1. (CONSTR.) pălimar, (pop.) popârțac, (reg.) poponeț. (~ de susținere a unui zid, a unui planșeu.) 2. v. proptea. 3. v. spetează. 4. (reg.) căpiță, ciuclă, poponeț. (Un ~ de in.)
POP s. v. chingă, fus, prepeleac, stinghie.
PÓPĂ s. 1. v. preot. 2. rege, rigă, (înv.) crai. (~ la jocul de cărți.) 3. (reg.) măgar. (Snopul de grâu numit ~.)
PÓPĂ s. v. măsea, post, zglăvoacă.
POPÍ vb. v. hirotonisi.
POPÍ vb. v. păstori.
PUICA-PÓPII s. v. buburuză, boul-domnului, boul-lui-dumnezeu, vaca-domnului.
PUICULIȚA-PÓPII s. v. buburuză, boul-domnului, boul-lui-dumnezeu, vaca-domnului.
PUNGA-PÓPII s. v. punguliță, traista-ciobanului.
SCAUNUL-PÓPII s. v. arșinic.
STRAIȚA-PÓPII s. v. traista-ciobanului.
A popi ≠ a despopi, a răspopi
pop (pópi), s. m.1. Grămadă de știuleți de porumb puși la uscat. – 2. Stîlp de lemn în pridvorul caselor țărănești. – 3. Axă a vîrtelniței. – 4. Proptea, reazem. Creație expresivă, cf. pup, dop, păp(ușe); ca în cazul acesta din urmă, pare să indice un obiect relativ nedefinit prin conturile sale sau o marionetă. Raportul cu popă „preot” (Tiktin; Candrea; Scriban) este dubioasă. – Der. din gr. ὐποπούς „înzestrat cu picioare” (Diculescu, Elementele, 469) e improbabilă. Der. popic (Mold. popică), s. n. (bucată mică de lemn cu diferite întrebuințări; pop de vioară), cu suf. dim. -ic (după Conev 60, din bg. pop); popicar, s. m. (jucător de popice); popici, s. n. (Olt., axul vîrtelniței); popou, s. n. (șezut, fund), cuvînt folosit de copii; poponete (var. poponeț), s. m. (șezut; hopa-mitică; marionetă, om de paie; sperietoare; lămpiță; volbură, Convolvulus arvensis; șobolan de cîmp, Mus silvaticus), a căror idee comună este cea de „marionetă șezînd în fund” (numele volburei vine din sb. poponac, care nu poate explica celelelte sensuri din rom., cf. Cihac, II, 278; după Conev 56, din bg. papunec); popondoc, s. m. (parmac); popîndoc, s. m. (șobolan de cîmp; Mold., copil, puști); popîndău (var. popînzoi, popînzac), s. m. (șobolan de cîmp; sperietoare); popîndac, s. n. (Mold., plavie, mușuroi la suprafața apei în terenurile mlăștinoase); popi, s. m. pl. (Mold., taftur), cf. pofi; popenchi (var. popinci), s. m. (ciupercă comestibilă, Coprinus atramentarius, Coprinus comatus, Pholiota mutabilis, Pluteus cervinus, Amillaria mellea), pe care Candrea îl lega de sb. popič „ciupercă” și Scriban de rut. podpenka; popoța, vb. refl. (a se cocoța), cf. cocoța; împopoț(on)a, vb. refl. (a se găti), pe care Capidan, Dacor., II, 626 îl lega de pupă(za), pornind de o formă primitivă împupăza cf. DAR; popîc, interj. (exprimă ideea unei apariții neașteptate).
pópă (pópi), s. m.1. Preot. – 2. Rigă, la jocurile de cărți. – 3. Popicul mare. – 4. (Trans.) Snop care desăvîrșește stogul. – 5. (Bucov.) Post. – Megl. popă. Sl. popŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 277), din mgr. πάπας, cf. bg., sb., cr., slov., ceh., pol. pop. – Der. popă, s. f. (înv., călugăr); popesc, adj. (sacerdotal); popește, adv. (preoțește); popi, vb. (a se face preot, a intra în biserică, a se hirotonisi); popici, s. m. (Olt., preot tînăr); popie, s. f. (preoție); popime, s. f. (preoțime); popîrțac, s. m. (popoiac; par; stîrpitură); popoiac, s. m. (preot tînăr); protopop, s. m. (protoiereu), din mgr. πρωτοπαπᾶς, în parte prin intermediul sl. protopopŭ; protopopeasă, s. f. (nevastă de protopop); protopopie, s. f. (protoierie); răspopi, vb. (a părăsi preoția), cf. sb. raspopiti; răspopă, s. m. (preot dat afară din sau care a abandonat preoția).
POP1 ~i m. 1) Stâlp la prispă sau la pridvor care susține streașina acoperișului; parmac. 2) Bucată de lemn în care se fixează batca sau nicovala. 3) Mănunchi de anumite plante (cânepă, in, stuf etc.) puse în picioare la uscat. /<bulg. pop
PÓPĂ ~i m. 1) (mai ales în biserica ortodoxă) Slujitor al cultului; preot. ◊ A da ortul (sau pielea) ~ii a muri. A-i merge (sau a i se duce) vestea ca de ~ tuns a se face cunoscut printr-o faptă reprobabilă. 2) Carte de joc pe care este reprezentat chipul unui bărbat în vârstă cu coroană; rege. 3) Piesa cea mai mare, care se pune în mijloc la jocul de popice. 4) pop. Snop care se pune cu spicele în jos în vârful clăii. [G.-D. popii] /<sl. popu
A POPÍ ~ésc tranz. 1) A face să se popească; a preoți; a hirotonisi. 2) pop. A însărcina cu o misiune ingrată; a boieri. /Din popă
A SE POPÍ mă ~ésc intranz. A deveni popă; a se preoți; a se hirotonisi. /Din popă
popí3, popésc, vb. IV (reg.) a propti cu popi.
pópí1 interj.(reg.; de obicei repetat) strigăt cu care oamenii cheamă rațele.
pop m. 1. stâlp, pus în mijlocul casei, ce proptește coarda (când nu-i destul de tare); a sprijini cu popi; 2. stinghie: popul teascului de vie; 3. Mold. lemnul cu trei craci al vârtelniței; 4. snop conic de in, lână, coceni: clădește în popi mănuchi de in. [Slav. POPŬ, popă; pentru sensurile tehnice (cari lipsesc limbilor slavice), cf. accepțiunile corespunzătoare ale fr. moine și ale germ. Pfaffe].
popă m. 1. preot creștin și în special ortodox; a călca a popă, a fi om de omenie; 2. Mold. post: zile de popă; 3. (în jocul de cărți) craiu; 4. fig. meșter: las’ pe mine că eu îi sunt popa de acum AL.; popa-belea, nenorocirea împelițată: bre! asta-i Neaga, popa belea! AL. [Slav. POPŬ (din lat. PAPA, părinte)].
popì v. a consacra pe un popă, a-l hirotoni.
1) pop m. (vsl. popŭ, popă). Proptea, stîlp, par așezat vertical supt ceva ca să nu se lase maĭ jos, cum se pune la tavanele slabe, în vioară supt scaun ca să susție presiunea coardelor și altele. Lemnu care susține roata vîrtelnițeĭ saŭ cicîriculuĭ. S. n., pl. urĭ, ca stogurĭ (Damé, 62). Glugă, piramidă de cocenĭ (strujenĭ), de cotoare ș. a. A sta pop, a sta copăcel, a sta în picĭoare, vorbind de pruncĭ cînd încep să pășească.
pópă m., pl. ĭ, gen. al popiĭ saŭ al luĭ popa (lat. pŏpa, servitor care îngrijea de foc, tămîĭe, apă, vin și vase la sacrificiĭ. Fiind m., o a rămas neprefăcut în oa. De aci: vsl. popŭ, bg. rus. pol. ung. pop). Vechĭ. Azĭ fam. saŭ ĭron. Preut creștinesc orĭ păgînesc: popă rusesc, catolic, turcesc. Rigă, rege la jocu de cărțĭ. A-țĭ merge vestea ca de popă tuns, a se răspîndi foarte răpede vestea rea despre tine. A fugi ca de popă tuns, a evita grozav o persoană. A călca a popă, a avea aer de om serios, a inspira încredere, a da semne de sriozitate; acest băĭat nu prea calcă a popă. De azĭ în ainte eŭ îs popa luĭ (saŭ eŭ ĭ-s popă), de azĭ în ainte-l învăț eŭ minte, îĭ arăt eŭ cum trebuĭe să se poarte. Uĭte popa, nu e popa, un joc de șarlatan care face să apară și să dispară popa (cartea de joc), purtare neserioasă cînd hotărăștĭ, revocĭ și ĭar hotărăștĭ un lucru. Ca fuĭoru popiĭ, de deeasupra învoĭeliĭ, fără folos. Ca popa (adică „cum prezice popa”), cu siguranță, fără îndoĭală: dacă stricĭ ceva, plăteștĭ ca popa. Triv. Drum bătut ca șezutu popiĭ, drum neted (pin aluz. la izbirea popiĭ de șa, că popiĭ de țară, chear și azĭ, îs în mare parte călărețĭ). V. papă.
2) popésc v. tr. (d. popă, ca și sîrb. popiti, a popi, d. pop, popă). Fam. saŭ iron. Fac popă, preuțesc. Par’că s’a popit popa (Munt. est), se zice cînd îs aprinse prea multe lumînărĭ. V. hirotonisesc.
boul-popii s. v. BOUL-DOMNULUI. BOUL-LUI-DUMNEZEU. BUBURUZĂ. VACA-DOMNULUI.
brîul-popii s. v. CALEA-LACTEE. CALEA-LAPTELUI. CURCUBEU.
calul-popii s. v. LIBELULĂ.
CAȘUL-POPII s. (BOT.; Malva rotundifolia) (reg.) nalbă.
coaiele-popii s. pl. v. CLOCOTICI. CLOCOTIȘ. SPÎNZ.
colțunii-popii s. pl. v. VIORELE SĂLBATICE.
lingura-popii s. v. CURCUBEȚEA. CURCUBEȚICĂ. MORMOLOC. PIPERUL-LUPULUI. POPILNIC. REMF.
măria-popii s. v. BOUL-DOMNULUI. BOUL-LUI-DUMNEZEU. BUBURUZĂ. VACA-DOMNULUI.
mîța-popii s. v. CANTARIDĂ. CÎINELE-BABEI. GÎNDAC-DE-FRASIN. OMIDA-URS. PISICA-POPII. SCOLOPENDRĂ.
ouăle-popii s. pl. v. SPÎNZ.
parastasul-popii s. v. SALBĂ-MOALE. VONICER.
păduchii-popii s. pl. v. SPÎNZ.
pop s. v. CHINGĂ. FUS. PREPELEAC. STINGHIE.
POP s. 1. (CONSTR.) pălimar, (pop.) popîrțac, (reg.) poponeț. (~ de susținere a unui zid, a unui planșeu.) 2. proptea, reazem, sprijin, susținere, (rar) sprijinitoare, (pop.) poprea, (reg.) pripoană, proptă, propteală, proptiș, șpraiț, (prin Munt. și Olt.) papainog, (Transilv.) șoș, (înv.) rezemătură, sprijineală, sprijoană. (~ pentru susținerea gardului.) 3. (TEHN.) lopățică, spetează, stinghie. (La cîrceie se află un ~.) 4. (reg.) căpiță, ciuclă, poponeț. (Un ~ de in.)
PO s. 1. (BIS.) părinte, preot, (livr.) sacerdot. (A fost hirotonisit ~.) 2. rege, rigă, (înv.) crai. (~ la jocul de cărți.) 3. (reg.) măgar. (Snopul de grîu numit ~.)
po s. v. MĂSEA. POST. ZGLĂVOACĂ.
POPI vb. (BIS.) a (se) hirotoni, a (se) hirotonisi, a (se) preoți, (pop.) a (se) sfinți. (A ~ un cleric.)
popi vb. v. PĂSTORI.
puica-popii s. v. BUBURUZĂ. BOUL-DOMNULUI. BOUL-LUI-DUMNEZEU. VACA-DOMNULUI.
puiculița-popii s. v. BUBURUZĂ. BOUL-DOMNULUI. BOUL-LUI-DUMNEZEU. VACA-DOMNULUI.
punga-popii s. v. PUNGULIȚĂ. TRAISTA-CIOBANULUI.
scaunul-popii s. v. ARȘINIC.
straița-popii s. v. TRAISTA-CIOBANULUI.
pop, popi, s.m. – Stâlp, par, proptea. – Din bg. pop (DEX, MDA); creație expresivă (DER).
pópă, popi, s.m. – 1. Preot: „C-acolo-s doi popt’i uniți, / Cunună pe cei fugiți” (Calendar, 1980: 86). Popi uniți = preoți greco-catolici. 2. Snopul de grâu din vârful clăii (ALR, 1956: 60). 3. Fir de iarbă sau de mălai rămas netăiat pe holdă: „Întoarnă-te cu secerea, că ț-o rămas după tine un pop” (Faiciuc, 2008). ♦ (onom.) Pop, Popa, Popan, Popean, nume de familie (28.946 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din sl. popŭ (Miklosich, Cihac, cf. DER; DEX, MDA) < lat. popa „servitor care îngrijea de instrumentele utilizate la sacrificii” (Scriban).
pópă, popi, s.m. – 1. Preot: „C-acolo-s doi popt’i uniți / Cunune pe cei fugiți” (Calendar 1980: 86). Popi uniți = preoți greco-catolici. 2. Snopul de grâu din vârful clăii (ALR 1956: 60). – Din sl. popŭ.
Popi, -ca, -că, -ciu, -ea v. Popa I 6, II 1, 3.
a da ortul popii expr. a muri.
a plăti ca popa expr. a plăti sigur, până la ultimul ban.
a umbla cu uite popa, nu e popa expr. a fi inconsecvent, a fi nehotărât, a-și schimba cu ușurință părerile, modul de a gândi și de a acționa.
jargoane de popă de țară expr. povestiri sau întâmplări știute de toată lumea.
popa prostu’ expr. joc de cărți din repertoriul ludic al copiilor mici.

popi dex

Intrare: pop (stâlp)
pop 2 pl. -uri substantiv neutru
pop 1 pl. -i substantiv masculin
Intrare: popă
popă substantiv masculin
Intrare: popi
popi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: Popi
Popi
Intrare: boul-popii
boul-popii substantiv masculin articulat
Intrare: calul-popii
calul-popii substantiv masculin articulat
Intrare: colțunul/colțunii-popii
colțunii-popii substantiv masculin articulat (la) plural
colțunul-popii substantiv masculin articulat (numai) singular
Intrare: găinușa-popii
găinușa-popii substantiv feminin articulat (numai) singular
Intrare: straița-popii
straița-popii substantiv feminin articulat
Intrare: brâul-popii
brâul-popii substantiv neutru articulat