popândău definitie

14 definiții pentru popândău

POPÂNDẮU, popândăi, s. m. 1. Specie de mamifer rozător mic de câmpie cu ochii mari, cu corpul lung până la 20 cm, cu blana de culoare galbenă-cenușie și cu coada scurtă, dăunător agriculturii; popândoc (1), popândeț (1) (Citellus citellus). ◊ Expr. (Adverbial) A sta popândău = a sta drept, nemișcat în fața sau în drumul cuiva. 2. (Pop.) Sperietoare de păsări; momâie, popândeț (2). – Cf. pop1.
POPÂNDẮU, popândăi, s. m. 1. Specie de mamifer rozător mic de câmpie cu ochii mari, cu corpul lung până la 20 cm, cu blana de culoare galbenă-cenușie și cu coada stufoasă, dar mai scurtă decât a veveriței; popândoc (1), popândeț (1) (Citellus citellus). ◊ Expr. (Adverbial) A sta popândău = a sta drept, nemișcat în fața sau în drumul cuiva. 2. (Pop.) Sperietoare de păsări; momâie, popândeț (2). – Et. nec. Cf. pop1.
POPÎNDẮU, popîndăi, s. m. Mic mamifer de stepă din ordinul rozătoarelor, cu ochii mari și coada stufoasă, care trăiește în galerii subterane (Citellus citellus). Un popîndău... s-a sprijinit în coadă în mijlocul șoselii. V. ROM. octombrie 1953, 31. Găurile acelea sînt găuri de popîndău. CAMIL PETRESCU, O. II 155. ◊ Expr. A sta popîndău = a sta drept, nemișcat, în fața sau în drumul cuiva. ♦ Sperietoare de păsări, momîie.
popândắu s. m., art. popândắul; pl. popândắi, art. popândắii
popândău s. m., art. popândăul; pl. popândăi, art. popândăii
POPÂNDĂU s. (ZOOL.; Citellus citellus) (reg.) mitorlan, pință, popândeț, popândoc, țiștar.
POPÂNDĂU s. v. guzgan, momâie, sperietoare, șoarece-de-câmp, șoarece-de-pădure, șobolan.
POPÂNDẮU ~ăi m. Mamifer rozător de câmp, de talie mică, cu ochi mari și coadă stufoasă, având blană galbenă-cenușie. ◊ A sta ~ a sta drept și nemișcat (înaintea cuiva). /Orig. nec.
popândău m. momâie: căpițele de fân s’arătau ca niște popândăi ISP. [Derivat din popă: cf. fr. moine bourru, stafie].
popîndắŭ m. (d. pop). Munt. Popondoc, (guzgan). S. n., pl. ăĭe. Momîĭe, matahală, sperietoare de păsărĭ. A sta popîndăŭ, a sta nemișcat ca un idiot. Ĭașĭ. Popîndac. V. popînzac, popîrlan.
popondóc m. (d. pop. Dar cp. și cu ung. vakandok, cîrtiță, d. vak, orb). Sud. Un fel de guzgan campestru care are obiceĭ să șeadă vertical saŭ poponeț (une-orĭ confundat cu hîrcĭogu ș. a.(, numit pe alocurea și popîndăŭ, poponete, gorlan, gurlan, șuiță și țîstar (arvicola arvális). Fig. Iron. Om prea scund, popenchĭ, pitic (fem. -oacă, și ca adj.: o fată popîndoacă). – Și popîndoc: un popîndoc de băĭat (VR. 1911, 8, 210). – Și popîndăŭ (Baĭa). V. cîrtiță, pință, chițoran, țînc.
POPÎNDĂU s. (ZOOL.; Citellus citellus) (reg.) mitorlan, pință, popîndeț, popîndoc, țiștar.
popîndău s. v. GUZGAN. MOMÎIE. SPERIETOARE. ȘOARECE-DE-CÎMP. ȘOARECE-DE-PĂDURE. ȘOBOLAN.
popândău, popândăi s. m. (adol.) om naiv / credul / ușor de înșelat.

popândău dex

Intrare: popândău
popândău substantiv masculin