POP1, popi, s. m. 1. Stâlp, bârnă, par, prăjină etc. având diverse întrebuințări, mai ales ca element de susținere sau de sprijin: a) bucată lungă de lemn, prăjină sau par, folosite pentru a sprijini în mod provizoriu un gard, crengile unui pom etc.; proptea, sprijin; b) stâlp sau bârnă groasă de lemn cu care se susține provizoriu sau se consolidează un zid, un planșeu, un acoperiș; c) fiecare dintre stâlpii unei prispe sau ai unui pridvor care, având unul dintre capete înfipt în talpa prispei, susțin cu celălalt capăt streașina acoperișului; d) (reg.) fiecare dintre stâlpii care, având unul dintre capete înfipt în pământ, susțin un gard sau o poartă. ♦ Bețișor așezat în cutia de rezonanță a unor instrumente cu coarde, cu rolul de a transmite vibrațiile. 2. (Reg.) Nume dat mai multor piese, obiecte sau părți ale acestora, asemănătoare ca formă sau ca întrebuințare cu un pop1 (1) ori executate dintr-un pop1. 3. Mănunchi de plante așezate vertical pentru uscare. [Pl. și: (3, n.) popuri] – Din bg. pop.

POP1, popi, s. m. 1. Stâlp, bârnă, par, prăjină etc. având diverse întrebuințări, mai ales ca element de susținere sau de sprijin: a) bucată lungă de lemn, prăjină sau par, folosite pentru a sprijini în mod provizoriu un gard, crengile unui pom etc.; proptea, sprijin; b) stâlp sau bârnă groasă de lemn cu care se susține provizoriu sau se consolidează un zid, un planșeu, un acoperiș; c) fiecare dintre stâlpii unei prispe sau ai unui pridvor care, având unul dintre capete înfipt în talpa prispei, susțin cu celălalt capăt streașina acoperișului; d) (reg.) fiecare dintre stâlpii care, având unul dintre capete înfipt în pământ, susțin un gard sau o poartă. ♦ Bețișor așezat în cutia de rezonanță a unor instrumente cu coarde. 2. (Reg.) Nume dat mai multor piese, obiecte sau părți ale acestora, asemănătoare ca formă sau ca întrebuințare cu un pop1 (1) ori executate dintr-un pop1. 3. Grămadă de snopi sau de mănunchi de cânepă ori de alte plante, așezate în picioare ca să se usuce. [Pl. și: (3, n.) popuri] – Din bg. pop.

POP2, s. n., adj. invar. 1. S. n. Bucată de muzică ușoară cu temă și linie melodică inspirată din folclor și muzica americană, îmbinate cu elemente de jazz, blues, rock. 2. Adj. invar. (În sintagma) Muzică pop = muzică ușoară sau rock, cu largă audiență la public. – Cuv. engl.

PÓP-ROCK s. n. Stil de muzică ce combină elemente din muzica pop și rock. – Cuv. engl.

POP1, popi, s. m. 1. Stâlp, bârnă, par, prăjină etc. având diverse întrebuințări, mai ales ca element de susținere sau de sprijin: a) bucată lungă de lemn, prăjină sau par, folosite pentru a sprijini în mod provizoriu un gard, crengile unui pom etc.; proptea, sprijin; b) stâlp sau bârnă groasă de lemn cu care se susține provizoriu sau se consolidează un zid, un planșeu, un acoperiș; c) fiecare dintre stâlpii unei prispe sau ai unui pridvor care, având unul dintre capete înfipt în talpa prispei, susțin cu celălalt capăt streașina acoperișului; d) (reg.) fiecare dintre stâlpii care, având unul dintre capete înfipt în pământ, susțin un gard sau o poartă. ♦ Bețișor așezat în cutia de rezonanță a unor instrumente cu coarde. 2. (Reg.) Nume dat mai multor piese, obiecte sau părți ale acestora, asemănătoare ca formă sau ca întrebuințare cu un pop1 (1) ori executate dintr-un pop1. 3. Grămadă de snopi sau de mănunchi de cânepă ori de alte plante, așezate în picioare ca să se usuce. [Pl. și: (3, n.) popuri] – Din bg. pop.

POP2, s. n. invar., adj. invar. 1. S. n. invar. Bucată de muzică ușoară cu temă și linie melodică inspirată din muzica folclorică. 2. Adj. invar. (În sintagma) Muzică pop = muzică ușoară sau rock, cu largă audiență la public. – Cuv. engl.

POP, (1) popi, s. m., (2) popuri, s. n. 1. Stîlp sau par de lemn care se folosește pentru a sprijini un zid, un planșeu, crăcile unui pom etc.; stîlp sau bară așezată în poziție verticală, care servește la susținerea unei construcții sau a unor piese dintr-o construcție. îmi atrase mai ales luarea-aminte un păr tînăr, încărcat cu pere rumene, așa de multe încît crengile trebuiseră să fie sprijinite cu popi. SADOVEANU, O. VIII 60. S-a așezat mai departe, după un pop al prispei. POPA, V. 49. În colțul dimpotrivă și sprijinit pe un pop de brad, se ridica un horn mic de vatră rece, pustie și fără cenușă. HOGAȘ, M. N. 78. 2. Mănunchi de cînepă sau alte plante așezate în picioare, ca să se usuce.

pop1 (stâlp) s. m., pl. popi

pop2 (mănunchi) (pop.) s. n., pl. pópuri

!pop3 (stil muzical) s. n.

póp-art (angl.) s. n.

póp-rock (angl.) s. n.

pop (stâlp) s. m., pl. popi

pop (mănunchi) s. n., pl. pópuri

pop (muz.) s. n. invar.

POP s. 1. (CONSTR.) pălimar, (pop.) popârțac, (reg.) poponeț. (~ de susținere a unui zid, a unui planșeu.) 2. v. proptea. 3. v. spetează. 4. (reg.) căpiță, ciuclă, poponeț. (Un ~ de in.)

POP s. v. chingă, fus, prepeleac, stinghie.

POP adj. inv., s. n. (muzică ușoară) de origine anglo-americană, cu largă audiență la public, din rock și din folk. (< amer. pop)

pop (pópi), s. m. – 1. Grămadă de știuleți de porumb puși la uscat. – 2. Stîlp de lemn în pridvorul caselor țărănești. – 3. Axă a vîrtelniței. – 4. Proptea, reazem. Creație expresivă, cf. pup, dop, păp(ușe); ca în cazul acesta din urmă, pare să indice un obiect relativ nedefinit prin conturile sale sau o marionetă. Raportul cu popă „preot” (Tiktin; Candrea; Scriban) este dubioasă. – Der. din gr. ὐποπούς „înzestrat cu picioare” (Diculescu, Elementele, 469) e improbabilă. Der. popic (Mold. popică), s. n. (bucată mică de lemn cu diferite întrebuințări; pop de vioară), cu suf. dim. -ic (după Conev 60, din bg. pop); popicar, s. m. (jucător de popice); popici, s. n. (Olt., axul vîrtelniței); popou, s. n. (șezut, fund), cuvînt folosit de copii; poponete (var. poponeț), s. m. (șezut; hopa-mitică; marionetă, om de paie; sperietoare; lămpiță; volbură, Convolvulus arvensis; șobolan de cîmp, Mus silvaticus), a căror idee comună este cea de „marionetă șezînd în fund” (numele volburei vine din sb. poponac, care nu poate explica celelelte sensuri din rom., cf. Cihac, II, 278; după Conev 56, din bg. papunec); popondoc, s. m. (parmac); popîndoc, s. m. (șobolan de cîmp; Mold., copil, puști); popîndău (var. popînzoi, popînzac), s. m. (șobolan de cîmp; sperietoare); popîndac, s. n. (Mold., plavie, mușuroi la suprafața apei în terenurile mlăștinoase); popi, s. m. pl. (Mold., taftur), cf. pofi; popenchi (var. popinci), s. m. (ciupercă comestibilă, Coprinus atramentarius, Coprinus comatus, Pholiota mutabilis, Pluteus cervinus, Amillaria mellea), pe care Candrea îl lega de sb. popič „ciupercă” și Scriban de rut. podpenka; popoța, vb. refl. (a se cocoța), cf. cocoța; împopoț(on)a, vb. refl. (a se găti), pe care Capidan, Dacor., II, 626 îl lega de pupă(za), pornind de o formă primitivă împupăza cf. DAR; popîc, interj. (exprimă ideea unei apariții neașteptate).

POP1 ~i m. 1) Stâlp la prispă sau la pridvor care susține streașina acoperișului; parmac. 2) Bucată de lemn în care se fixează batca sau nicovala. 3) Mănunchi de anumite plante (cânepă, in, stuf etc.) puse în picioare la uscat. /<bulg. pop

POP2 n. Formă de muzică ușoară inspirată din muzica folclorică. ◊ Muzică ~ creație de muzică ușoară care se bucură de mare popularitate la public. /Cuv. engl.

pop m. 1. stâlp, pus în mijlocul casei, ce proptește coarda (când nu-i destul de tare); a sprijini cu popi; 2. stinghie: popul teascului de vie; 3. Mold. lemnul cu trei craci al vârtelniței; 4. snop conic de in, lână, coceni: clădește în popi mănuchi de in. [Slav. POPŬ, popă; pentru sensurile tehnice (cari lipsesc limbilor slavice), cf. accepțiunile corespunzătoare ale fr. moine și ale germ. Pfaffe].

1) pop m. (vsl. popŭ, popă). Proptea, stîlp, par așezat vertical supt ceva ca să nu se lase maĭ jos, cum se pune la tavanele slabe, în vioară supt scaun ca să susție presiunea coardelor și altele. Lemnu care susține roata vîrtelnițeĭ saŭ cicîriculuĭ. S. n., pl. urĭ, ca stogurĭ (Damé, 62). Glugă, piramidă de cocenĭ (strujenĭ), de cotoare ș. a. A sta pop, a sta copăcel, a sta în picĭoare, vorbind de pruncĭ cînd încep să pășească.

2) pop m. (vsl. popŭ, popă). Vechĭ. Popă (numaĭ la sing. în loc. fixe, ca pop Ion, al luĭ pop Ion, ca și azĭ moș).

pop s. v. CHINGĂ. FUS. PREPELEAC. STINGHIE.

POP s. 1. (CONSTR.) pălimar, (pop.) popîrțac, (reg.) poponeț. (~ de susținere a unui zid, a unui planșeu.) 2. proptea, reazem, sprijin, susținere, (rar) sprijinitoare, (pop.) poprea, (reg.) pripoană, proptă, propteală, proptiș, șpraiț, (prin Munt. și Olt.) papainog, (Transilv.) șoș, (înv.) rezemătură, sprijineală, sprijoană. (~ pentru susținerea gardului.) 3. (TEHN.) lopățică, spetează, stinghie. (La cîrceie se află un ~.) 4. (reg.) căpiță, ciuclă, poponeț. (Un ~ de in.)

pop s., adj. (muz.; americanism) Formă de muzică larg apreciată, născută în țările anglo-saxone (jazz, folk, rock and roll) ◊ „Valoarea popului muzical actual românesc este nu numai o dovadă a progresului muzical actual, ci demonstrează elocvent standardul său competitiv.” Săpt. 19 IX 75 p. 7. ◊ „Pe măsuța de alături, un magnetofon urlă în permanență muzică pop.” Cont. 11 V 79 p. 4. ◊ „A existat și există încă tendința multor critici de specialitate de pretutindeni de a folosi termenii «pop» și «rock» pentru a denumi unul și același lucru. Practic ar fi imposibilă o delimitare sau chiar o încercare de acest fel între «pop» și «rock». Cele două expresii sunt întotdeauna împreună, folosindu-se fie una, fie cealaltă, după împrejurări.” Săpt. 13 III 81 p. 7; v. și R.l. 27 VII 82 p. 6 (din engl., fr. pop [music]; DMN 1955, BD 1968; DEX, DEX-S)

pop-árt sint. s. (cuv. engl.; artă) Formă a creației plastice care constă mai ales în reunirea unor obiecte (resturi) cotidiene ◊ „În ceea ce privește pop-art-ul, modalitate de sorginte populară cultivată de o seamă de artiști, reprezintă, în realitate, o artă inspirată de gustul estetic periferic considerat «popular».” Sc. 25 X 78 p. 4. ◊ „Subjugat de pop-art, a adus între primii arta americană în muzeele renane.” R.lit. 39/95 p. 15; v. și Săpt. 2 XI 79 p. 3 (cf. fr. pop-art; PR 1955, BD 1969; DN3)

pop-corn s. (cuv. engl. americ.) Floricele de porumb ◊ „Magoții, care trăiesc în libertate, se hrănesc cu iarbă și fructe, primind și un supliment de proteine sub forma pop-cornului pe care sunt autorizați să li-l ofere numeroșii vizitatori ce se perindă prin rezervație.” R.l. 25 V 79 p. 6 (cf. fr. pop-corn; PR 1954; D. Am.)

pop music, provenit prin prescurtare din engl. popular music, desemnează o categorie largă de muzici de divertisment, muzici cu un înalt grad de accesibilitate, ce se adresează unei demografici de masă. Mizând pe succesul comercial imediat, p.m. este indisolubil legată de crearea de cântece hit (șlagăre). Accesibilitatea și popularitatea cântecelor este garantată de un număr de factori: 1) utilizarea unor motive melodice și/sau ritmice specifice și pregnante, constituind un soi de „cârlige” (hooks) ce prind auditoriul; 2) accentul pus pe vocea umană, drept vehiculul timbral cel mai direct al expresiei muzicale; 3) refrene simple, cantabile și ușor de memorat; 4) versuri cu apel larg, adesea pe teme sentimentale; 5) producție de studio sofisticată și costisitoare ce asigură un standard de sunet ca și un stil în pas cu moda timpului; 6) accentul pe un singur cântec (single) cu potențialități de hit, mai degrabă decât pe un întreg album. Prin aceste trăsături, p.m. se diferențiază față de muzica rock și multiplele sale subgenuri, în ciuda faptului că muzica rock, ca și probabil jazz*-ul, este de asemenea considerată drept popular music. Cu alte cuvinte, în termeni stricți, p.m. este mai degrabă o sub-clasă a popular music, cu toate că sinonimia dintre popular music, p.m. și rock persistă în limbajul comun. Ca muzică de larg consum, p.m. se bucură de un consistent sprijin instituțional și financiar, fapt ce-i asigură un loc privilegiat în dinamica culturală. P.m. formează un curent principal (mainstream) în cultura de masă, și ca atare se opune oricărei forme de subversiune sau periferie culturală (underground). Această divizare a sferei culturale coincide cu departajarea economică a caselor de discuri în două categorii: cele câteva case de discuri „majore” produc și distribuie marile hit-uri ale p.m., pe când cele „independente” (indie) promovează stilurile muzicale aventuroase ale talentelor mai puțin cunoscute. Dictat de considerente comerciale, succesul p.m. se măsoară în numărul de discuri vândute sau în numărul de săptămâni pe care un cântec îl ocupă în top-urile de radio și TV. Valoarea intrinsec artistică sau muzicală ocupă un loc secundar – un alt aspect prin care p.m. se distinge față de anumite genuri ale muzicii rock ce aspiră la statutul de artă.

pop, popi, s.m. – Stâlp, par, proptea. – Din bg. pop (DEX, MDA); creație expresivă (DER).

IGGI POP, grup de rock american. Pionier al revoluției punk. Încă de la sfârșitul anilor ’60, prin textele nihiliste și comportamentul provocator, anunța începutul rockului decadent. Adept al hard-rockului experimental și angajat politic, a influențat puternic evoluția genului.

MARȚIAN-POP, Dionisie (1829-1865, n. Ponor, jud. Alba), economist și statistician român. A înființat și condus primele publicații periodice de economie și statistică. Adept al protecționismului, s-a pronunțat pentru crearea unei industrii naționale, pentru dezvoltarea comerțului, organizarea sistemului de credit, construirea de căi ferate, adoptarea sistemului modern de măsuri și greutate, dezvoltarea învățământului de toate gradele, îndeosebi tehnic și economic. Lucrări: „Studii sistematice în economia politică. Partea primă. Economia socială. Sarcina prima”, „Coloniștii germani și România”.

POP, Sigismund Victor (1817-1889, n. Beiuș), om politic și ziarist român. Preot. Participant la Revoluția de la 1848-1849 din Transilvania. Militant pentru înțelegerea forțelor revoluționare române și cele maghiare. A editat și condus ziarul politic românesc „Concordia”, apărut al Budapesta (1861-1870).

POP, Augustin Z.N. (pe numele adevărat Augustin Z.N. Popescu) (1910-1988, n. București), istoric literar român. Prof. univ. la București. A publicat documente inedite („Noi contribuții documentare la biografia lui Mihai Eminescu”, „Mărturii. Eminescu – Veronica Micle”).

POP, Dariu (1887-1965, n. Măgura Ilvei, jud. Năsud), compozitor, dirijor de cor și folclorist român. Muzică vocal-simfonică („Tablouri din munții Rodnei”), simfonică, corală.

POP, Grigore (n. 1946, Palatca, jud. Cluj), percuționist român. Prof. univ. la Cluj-Napoca. Înființează cu studenții săi Ansamblul de Percuție, cu activitate interpretativă națională și internațională, specializat în muzica nouă.

POP, Vasile Ladislau (1819-1875, n. sat Berindu, jud. Cluj), lurist și om politic român. Militant pentru drepturile naționale ale românilor din Transilvania; președinte al ASTRA (1867-1874).

POP, Ioan-Aurel (n. 1955, Sântioara, jud. Cluj), istoric român. M. coresp. al Acad. (2001), prof. univ. la Cluj-Napoca. Director (din 1993) al Centrului de Studii Transilvane din Cluj-Napoca. Director al Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică din Veneția (din 2003). Lucrări privind istoria instituțiilor medievale, a Transilvaniei și a istoriei istoriografiei („Națiunea română medievală”, „Românii și România. Scurtă istorie”, „Românii și maghiarii în sec. XIV-XV”, „Istoria, adevărul și miturile”).

POP, Mihai (1907-2000, n. sat Glod, jud. Maramureș), folclorist român. M. de onoare al Acad. (2000), prof. univ. la București. Director al Institutului de Etnografie și Folclor din București (1965-1975). Studii și cercetări de folclor românesc („Tradiție și înnoire în folclorul românesc contemporan”, „Perspective în cercetarea structurii basmelor”, „Obiceiuri tradiționale românești”, „Folclor literar românesc”). Premiul Herder.

POP2 (cuv. engl.) adj. invar. Muzică pop = termen provenit din prescurtarea expresiei engleze popular music. Desemnează o formă de artă populară și o formă specifică de cântec, dezvoltată în anii ’60-’70, având ca rădăcini stilurile rock’n’roll, blues, rhythm’n’blues sau folksong. Sinteză ideală între melodia de tradiție europeană și pulsația de bază a muzicii afro-americane. Definită de apariția discului de 45 de turații și impunând durata scurtă a cântecelor, textele fără mari pretenții, vocile calde, limpezi, melodiile ușor de reținut, armoniile clare și ritmul binar, antrenant. Producție industrială destinată să mulțumească gusturi foarte largi, popularitate de scurtă durată a cântecelor. Fenomen mondial cuprinzător (Beatles, ABBA, Bee Gees ș.a.).

POP, Emil (1897-1974, n. sat Bucerdea Vinoasă, jud. Alba), botanist român. Acad. (1955), prof. univ. la Cluj. Fondator și director (1958-1970) al Centrului de Cercetări Biologice din Cluj. Întemeietorul școlii românești de palinologie. Contribuții în domeniul citofiziologiei vegetale, în cunoașterea florei terțiare, florei și vegetației mlaștinilor de turbă și în istoria biologiei din România („Flora pliocenă de la Borsec”, „Istoria pădurilor din nordul Transilvaniei”, „Mlaștinile de turbă din R.P.R.”). Monografii („Figuri de botaniști români”).

POP, Gavriil (1818-1883, n. sat Sălicea, jud. Cluj), preot și istoric român. M. coresp. al Acad. (1871). prof. de istorie la Gimnaziul din Blaj. Canonic la Episcopia Lugojului (1862-1883). Lucrări de istorie antică sau privind Transilvania și Banatul („Istoria Transilvaniei din cele mai îndepărtate timpuri până la 1571”, „Istoria Daciei antice”, „Istoria Ardealului în anul 1848-49 și drepturile istorice ale românilor”, „Geografia Banatului și cunoștințe istorice și etnografice despre locuitorii Banatului...”).

POP, Sever (1901-1961 n. Poiana Ilvei, jud. Bistrița-Năsăud), lingvist român. Stabilit în Belgia. Prof. univ. la Cluj. Cernăuți, București și Louvain. Specialist în dialectologie generală și românească („Atlasul lingvistic român”, partea I, în colab. cu S. Pușcariu, „Dialectologia, privire istorică și metode de anchete lingvistice”). Fondator al centrului internațional de dialectologie generală de la Louvain. Membru al mai multor academii străine.

POP, Traian (1885-1960, n. sat Șinca Veche, jud. Brașov), jurist român. M. de onoare al Acad. (1948), prof. univ. la Cluj. Membru al Partidului Național Țărănesc. Lucrări de legislație civilă și penală („Dreptul penal”, „Curs de criminologie”, „Dreptul penal procesual”). Membru al comisiei care a redactat Codul penal (1933).

POP, Valer[iu] (1892-1957, n. sat Buduș, jud. Bistrița-Năsăud), avocat și om politic român. Membru al Comitetului de acțiune creat în iun. 1918 în Italia, pentru propaganda în vederea realizării unității naționale. Ministru în mai multe rânduri în cabinete liberale. A reprezentat România la negocierile româno-ungare de la Turnu Severin și la Arbitrajul de la Viena (aug. 1940). Lucrări: „Acordul de la Roma”, „Bătălia pentru Ardeal”. Memorii. Arestat (1944-1945, 1950-1955).

POP 1. Dorin P. (1917-1985, n. sat Geomal, jud. Alba), compozitor și dirijor român. Prof. univ. la Cluj. Fondator (1955) al primului cor de cameră românesc („Cappella Transylvanica”). Primul dirijor al corului Filarmonica din Cluj (din 1972). Bogată activitate concertistică și didactică. Adrian P. (n. 1951, Cluj), compozitor. Fiul lui P. (1). Prof. univ. la Cluj-Napoca. Creație atrasă atât de fenomenul contemporan (timbral, surse electronice), cât și de legătura cu tradiția (forma). Compoziții marcate de principiile culturii corale, de un tip de vocalitate extrasă din folclor (caracteristicele ancestrale ale colindei transilvănene). Numeroase lieduri și coruri.

POP DE BĂSEȘTI, Gheorghe (1835-1919, n. Băsești, jud. Maramureș), om politic român. Vicepreședinte (1881-1902) și președinte (1903-1919) al Partidului Național Român. Unul dintre inițiatorii și conducătorii mișcării memorandiste din 1892-1894. Președinte al Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia (18 nov./1 dec. 1918), care a proclamat unirea Transilvaniei cu România.

POP-FLORENTIN (FLORANTIN), Ioan (1843-1936, n. sat Popteleac, jud. Sălaj), scriitor și estetician romăn. Prof. univ. la Iași. Membru al „Junimii”. Nuvele având ca eroi personaje istorice sau legendare („Decebal”, „Pribeagul”, „Juanita”). Autorul primelor tratate de estetică tipărite în România („Fundament de filosofie”, „Estetică generală”). Manuale de psihologie și logică. A popularizat metodele pedagogice ale lui Fr. Fröbel; autorul unei metode originale de teletipie.

POP-POPOVICI, Lya (1889-1970, n. Beiuș), mezzo-soprană română. Roluri în opere franceze(„Samson și Dalila”, „Carmen”), românești („Trandafirii roșii” de C. Bobescu), italiene („Trubadurul”). Membră fondatoare a Operei Române din Cluj.

POP-RETEGANUL, Ioan (1853-1905, n. sat Reteag, jud. Bistrița-Năsăud), folclorist și scriitor român. Culegeri („Trandafiri și viorele. Poezii poporale”, „Povești ardelenești”, „Bocete, adică cântări la morți”) și nuvele de inspirație rurală.

Pop, Gavrilă (1830-1883), preot greco-catolic, n. în com. Bărăi, jud. Cluj, prof. la Seminarul din Blaj. A scris Istoria revelațiunii divine (2 vol.), precum și alte lucrări moralizatoare. Membru corespondent al Acad. Române, ales la 7 sept. 1871.