pontif definitie

11 definiții pentru pontif

PONTÍF, pontifi, s. m. (În Roma antică) Preot din colegiul sacerdotal suprem care supraveghea cultul religios, întocmea calendarul, listele consulare etc.; p. ext. persoană cu grad înalt în ierarhia sacerdotală la diferite popoare; (astăzi) înalt demnitar ecleziastic, episcop, prelat. ♦ Șeful suprem al Bisericii catolice; papă. ♦ Fig. (adesea ir.) Persoană care are pretenția sau este considerată a fi o autoritate indiscutabilă într-un anumit domeniu. – Din fr. pontife.
PONTÍF, pontifi, s. m. (În Roma antică) Preot din colegiul sacerdotal suprem, însărcinat cu supravegherea cultului religios și a celorlalți preoți; p. ext. grad înalt în ierarhia sacerdotală la diferite popoare; (astăzi) înalt demnitar ecleziastic, arhiereu, prelat. ♦ Șeful suprem al Bisericii catolice; papă. ♦ Fig. (adesea ir.) Persoană care are pretenția sau este considerată a fi o autoritate indiscutabilă într-un anumit domeniu. – Din fr. pontife.
PONTÍF, pontifi, s. m. (În vechea Romă) Preot din colegiul sacerdotal suprem, însărcinat cu supravegherea cultului religios; (astăzi) prelat, episcop. Suveranul pontif (sau pontiful roman) = șeful bisericii catolice, papa. ♦ Fig. Persoană care are pretenția de a fi o autoritate indiscutabilă într-un anumit domeniu. Mă sfiam de toată lumea, de colegii cutezători și guralivi. de profesorii, pontifi inaccesibili. GALACTION, O. I 14.
pontíf s. m., pl. pontífi
pontíf s. m., pl. pontífi
PONTÍF s. (BIS.) 1. (rar) pontifice. (~ în Roma antică.) 2. pontiful roman v. papă; pontiful Romei v. papă.
PONTÍF s.m. 1. Membru al colegiului sacerdotal suprem din vechea Romă, care supraveghea cultul; (astăzi) prelat, episcop. ♦ Suveran pontif = papă. 2. (Fig.; adesea ironic) Om care își dă aere de superioritate. [< fr. pontife, cf. lat. pontifex].
PONTÍF s. m. 1. (la romani) membru al colegiului sacerdotal suprem, care supraveghea cultul; pontifice; (astăzi) prelat, episcop. ♦ suveran ~ = papă. 2. (fig.; și ir.) persoană considerată, sau având pretenția a fi o autoritate indiscutabilă. (< fr. pontife)
PONTÍF ~i m. 1) (în Roma antică) Membru al colegiului sacerdotal suprem. 2) (în biserica catolică și protestantă) Preot de rang superior; prelat. 3) Șef suprem al bisericii catolice. ◊ Marele ~ papa de la Roma. 4) fig. depr. Persoană care se crede o autoritate indiscutabilă într-un domeniu. /<fr. pontife
*pontífice m. (lat. pontifex, pontificis, d. pons, pontis, pod, punte și fácere, a face dincauză că, la început, preuțiĭ romanĭ eraŭ constructorĭ de podurĭ, supraveghetorĭ de măsurĭ și greutățĭ ș. a.). Mare preut la Romanĭ care corespundea cu arhiereu și episcopu de azĭ. Pin ext. Papă, papa de la Roma. Fig. Fam. Om care-șĭ dă aere de importanță: pontificiĭ criticiĭ. Număru pontificilor a fost la început de 9, apoĭ de 15 în epoca luĭ Sula și 16 într’a luĭ Cezar (46 în ainte de Hristos). Prezidentu lor se numea marele pontifice (póntifex máximus) și era adevăratu șef și păstrător al religiuniĭ statuluĭ roman, cum e azĭ papa saŭ patriarhu. El era ales pe vĭață, alegea și supraveghea vestalele și prezida căsătoriile religioase (confarreationes) și alte ceremoniĭ importante care interesaŭ familia și statu. Cu ajutoru colegilor luĭ, făcea calendaru și anunța în prima zi a luniĭ sărbătorile. – Fals pontíf (după fr.).
PONTIF s. (BIS.) 1. (rar) pontifice. (~ în Roma antică.) 2. pontiful roman = papă, pontiful Romei, sfîntul părinte, suveranul pontif; pontiful Romei = papă, pontiful roman, sfîntul părinte, suveranul pontif.

pontif dex

Intrare: pontif
pontif substantiv masculin