pont definitie

37 definiții pentru pont

PONT1, ponți, s. m. (La unele jocuri de noroc) Pontator2. – Din fr. ponte.
PONT2, ponturi, s. n. I. 1. (Fam.) Aluzie răutăcioasă, ironie. ◊ Expr. A vorbi în ponturi = a da să se înțeleagă, a sugera; a vorbi în pilde. A bate (cuiva) pontul = a face (cuiva) aluzie la ceva, a-i da (cuiva) să înțeleagă ceva. 2. (În limbajul jucătorilor de cărți) Numele uneia dintre cărțile de joc (considerată de obicei cu cea mai mare valoare); p. ext. prilej favorabil (la joc). ◊ Expr. A-i face (cuiva) pontul = a înșela (pe cineva). (Fam.) A vinde (cuiva) pontul = a dezvălui (cuiva) un secret prin care poate obține un avantaj, un profit. II. (Înv.) 1. Punct (în spațiu sau în timp); limită. ◊ Loc. adv. (Fam.) La pont = la momentul potrivit, la timp, la țanc. ◊ Expr. A pune pont = a hotărî, a fixa locul potrivit pentru ceva. 2. Articol, paragraf dintr-o lege, dintr-un statut, dintr-o convenție; p. ext. legea, statutul etc. respectiv. ♦ Condiție de învoială agricolă impusă țăranilor în trecut. 3. Problemă sau parte a unei probleme în discuție; idee, principiu care stă la baza unei discuții; punct. – Din magh. pont.
PONT1, ponți, s. m. (La unele jocuri de noroc) Pontator2. – Din fr. ponte.
PONT2, ponturi, s. n. I. 1. (Fam.) Aluzie răutăcioasă, ironie, împunsătură. ◊ Expr. A vorbi în ponturi = a da să se înțeleagă, a sugera; a vorbi în pilde. A bate (cuiva) pontul = a face (cuiva) aluzie la ceva, a-i da (cuiva) să înțeleagă ceva. 2. (În limbajul jucătorilor de cărți) Numele uneia dintre cărțile de joc (considerată de obicei cu cea mai mare valoare); p. ext. prilej favorabil (la joc). ◊ Expr. A-i face (cuiva) pontul = a înșela (pe cineva). (Fam.) A vinde (cuiva) pontul = a dezvălui (cuiva) un secret prin care poate obține un avantaj, un profit. II. (Înv.) 1. Punct (în spațiu sau în timp); limită. ◊ Loc. adv. (Fam.) La pont = la momentul potrivit, la timp, la țanc. ◊ Expr. A pune pont = a hotărî, a fixa locul potrivit pentru ceva. 2. Articol, paragraf dintr-o lege, dintr-un statut, dintr-o convenție; p. ext. legea, statutul etc. respectiv. ♦ Condiție de învoială agricolă impusă țăranilor în trecut. 3. Problemă sau parte a unei probleme în discuție; idee, principiu care stă la baza unei discuții; punct. – Din magh. pont.
PONT1, ponți, s. m. (Franțuzism rar) Cel care pontează o sumă de bani la jocurile de noroc (în special la cărți); pontator. Ponții, adică cei ce luptaseră pînă acum împotriva fericitului bancher, își consultau buzunarele secătuite... ca să-și mai încerce o dată norocul. EFTIMIU, N. 19. Și cu patru aș fi cîștigat; pontul avea: opt peste cinci. DELAVRANCEA, S. 142.
PONT2, ponturi, s. n. I. (Învechit) 1. Punct (în spațiu sau în timp); limită. Logica este de a se opri la pontul unde un princip se lovește cu alt princip. RUSSO, S. 85. ◊ Loc. adv. (Familiar) La pont = la momentul potrivit, la timp, la țanc. Hrisanti are să vie tocmai la pont, că doar cunosc eu ce madea-i Hrisanti. HOGAȘ, H. 37. A, bravo, mi-ai venit la pont, șezi colea și ascultă, VLAHUȚĂ, O. A. III 25. Ne culcăm frumușel, nu prea tîrziu și nici prea devreme, ca să ne putem scula dimineață la pont. CARAGIALE, O. VII 32. ◊ Expr. A pune pont = a hotărî, a însemna locul potrivit (pentru ceva). S-o dus la locul unde pusese ei pont de cu sară. ȘEZ. III 3. 2. Articol, paragraf (dintr-o lege, dintr-un statut, dintr-o convenție); p. ext. legea însăși. Aceasta era pe vremea boierescului: în urmă, cînd veni pontul [de desființare a boierescului] se schimbă și regula. SEVASTOS, N. 342. Slujitorii... îngrijesc, pentru toată siguranția, odihna și buna orînduială a tot orașului, și iarăși pentru fieșcare deosibit, orînduiți cu deosibite ponturi. GOLESCU, î. 51. ♦ Condiție de învoială agricolă impusă țăranilor. Toți cîți ne-am întors în țară din școlile străine ne-am dat de misiune: dezrobirea țăranilor de lanțurile iobăgiei, pontului și clăcii. KOGĂLNICEANU, S. A. 212. 3. Problemă sau parte a unei probleme în discuție; idee, principiu care stă la baza unei discuții; punct. Limba noastră... nu este fără gramatică... și fără ortografie; ci mai ales în acest pont al ortografiei întrece pe multe altele. NEGRUZZI, S. I 5. Proiectul acesta... ne dă și măsura a trii ponturi ce au cîștigat conștiința obștească de astăzi. RUSSO, S. 119. Uite, cucoane, la pontul acesta nu mă unesc cu părerea domniei-tale. FILIMON, C. 114. ◊ Loc. adv. (În legătură cu verbe de declarație) Cu ponturi = cu toate circumstanțele, cu toate amănuntele; în chip amănunțit. Și-i spuse cum știu mai cu ponturi, din fir în păr, toată întîmplarea. RETEGANUL, P. V 11. II. 1. Aluzie (răutăcioasă), ironie, împunsătură. Dascălul Iov i-a făcut poate anume acest pont; dar el cu mintea la cîte și cîte alte lucruti n-a băgat de samă. SADOVEANU, P. M. 161. Și cîte ponturi și ponosuri nu da dintr-însul de-i era și lui lehamete cîteodată să se mai întîlnească cu cineva și să-l mai stîrnească la vorbă. CREANGĂ, a. 141. ◊ Expr. A vorbi în ponturi = a vorbi în pilde, a da să se înțeleagă pe departe. A bate (cuiva) pontul = a face aluzie la ceva, a da cuiva să înțeleagă. Avea obicei ca în fiecare dimineață cînd se ducea la crîșmarul satului [să-i zică] «bună dimineață și-un rachiu». Cumătru-so, crîșmarul... îl cinstea în fiecare dimineață cu cîte un rachiu, după ce mai întîi țiganul îi bătea pontul de mai sus.I. CR. IV 61. 2. (În limbajul jucătorilor de cărți) Numele uneia dintre cărțile de joc (considerată de obicei ca cea mai de valoare); p. ext. prilej favorabil la joc. ◊ Expr. A-i face cuiva pontul... = a trage pe cineva pe sfoară, a-i face cuiva o figură. Și zi, mă lucrași, ai? Adică, dă-i cu bere, dă-i cu vin, nu pentru cinstea obrazului pentru ca să-mi faci pontul cu scrisoarea. CARAGIALE O. I 140. (Argou) A vinde pontul = a destăinui cuiva un secret, (mai ales) a da indicații unui borfaș cu privire la locurile de unde se poate fura.
pont1 (pontator la jocurile de noroc) (rar) s. m., pl. ponți
pont2 (ironie, carte de joc, paragraf, lege, punct) (înv., fam.) s. n., pl. pónturi
pont s. m., pl. ponți
pont (ironie, carte de joc, paragraf, lege, punct) s. n., pl. pónturi
PONT s. pontator, (rar) pontagiu, (înv.) pontaș. (~ la unele jocuri de noroc.)
PONT s. v. apucătură, articol, capitol, capriciu, chef, comportament, comportare, conduită, deprindere, extras, fandoseală, fantezie, fason, fiță, fragment, maimuțăreală, maniere, moft, moravuri, naz, năravuri, obiceiuri, ocazie, paragraf, pasaj, poftă, prilej, prosteală, punct, purtare, sclifoseală, toană.
PONT s. m. pontator1. (< fr. ponte)
pont (-turi), s. n.1. (Înv.) Paragraf, articol, capitol. – 2. Moment oportun, punct fix. – 3. Aluzie personală, insinuare. – 4. (Arg.) Loc de unde se poate fura ceva. Lat. punctum, prin intermediul mag. pont (sec. XVII). – Der. ponta, vb. (a miza la jocuri), din fr. ponter; pontator, s. m. (pontagiu, pontaș); pontui, vb. refl. (Mold., a se ciorovăi); pontoarcă, s. f. (Arg., cheie), pare formație glumeață din pont și întoarce „a se răsuci”; împontori, vb. (Bucov., a jigni).
PONT1 ponți m. v. PONTATOR. /<fr. ponte
PONT2 ~uri n. 1) fam. Aluzie răutăcioasă; vorbă înțepătoare; împunsătură. ◊ A vorbi în ~uri a da de înțeles. 2) Carte de joc considerată ca având valoarea cea mai mare. ◊ A vinde cuiva ~ul a destăinui cuiva un secret în schimbul unui câștig. 3) înv. Punct care fixează o limită (în spațiu sau în timp). ◊ La ~ la momentul oportun; la țanc. /<ung. pont
pont n. 1. moment oportun: tocmai la pont; 2. înlesnire favorabilă: i-a făcut pontul; 3. condițiune de tractat: ponturi de pace; 4. raport, privință: la pontul acesta nu mă unesc FIL.; 5. apropou: câte ponturi și ponosuri nu da dintr’însul CR.; a da ponturi, a face aluziune; a vorbi în ponturi, a se exprima alegoric. [Ung. PONT, punct].
Pont n. vechiu regat în Azia-Mică pe Pont-Euxin.
Pont-Euxin n. numele antic al Mării Negre.
pont n., pl. urĭ (ung. pont, d. it. punto saŭ lat. punctum). Vechĭ. Azĭ pop. saŭ iron. Punct, loc anumit: gardistru din pont. Moment oportun: taman la pont. Punct, condițiune, articul: toate ponturile învoĭeliĭ. (A face pont, a face clacă, corvadă). Aluziune potrivită. A da ponturĭ, a face aluziune. A face cuĭva pontu, a-l satisface.
PONT s. pontator, (rar) pontagiu, (înv.) pontaș. (~ la unele jocuri de noroc.)
pont s. v. APUCĂTURĂ. ARTICOL. CAPITOL. CAPRICIU. CHEF. COMPORTAMENT. COMPORTARE;. CONDUITĂ. DEPRINDERE. EXTRAS. FANDOSEALĂ. FANTEZIE. FASON. FIȚĂ. FRAGMENT. MAIMUȚĂREALĂ. MANIERE. MOFT. MORAVURI. NAZ. NĂRAVURI. OBICEIURI. OCAZIE. PARAGRAF. PASAJ. POFTĂ. PRILEJ. PROSTEALĂ. PUNCT. PURTARE. SCLIFOSEALĂ. TOANĂ.
Pont = Pontus.
de ponturi v. fecioreasca (1).
ponturi v. fecioreasca (1).
pont, ponturi, s.n. – (reg.) 1. Aluzie răutăcioasă, ironie; împunsătură. 2. Motiv: „...și la tot pasul i-a găsit ponturi de ceartă” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 179; Săpânța). 3. (loc. adv.) La pont = la țanc; chiar, întocmai: „Și când m-am căsătorit / Pont de el m-am nimerit” (Ștețco, 1990: 273; Borșa). – Din magh. pont „punct” (< lat. punctum) (Șăineanu, Scriban, DER, DEX, MDA).
pont, adv. – Chiar, întocmai: „Și când m-am căsătorit / Pont de el m-am nimerit” (Ștețco 1990: 273; Borșa). – Din magh. pont (< lat. punctum).
PILAT DIN PONT (PONTIUS PILATUS) (?-după 36 d. Hr.), procurator roman al Iudeii (26-36). Potrivit tradiției, în timpul administrației sale în Palestina a avut loc procesul și condamnarea lui Hristos (33), după care, pentru a-și arăta nevinovăția s-a spălat pe mâini în fața mulțimii. Înlăturat din funcție după masacrul samaritenilor, se pare să s-a sinucis.
PONT, stat antic în partea central-nordică a Asiei Mici, pe terit. de azi al Turciei. Satrapie persană, cucerită de Alexandru Macedon, a devenit regat independent cu capitala la Amaseia și apoi Sinope sub Mitridate II (281-260 î. Hr.), Cunoaște apogeul dezvoltării sale în vremea lui Mitridate VI Eupator (120/112-63 î. Hr.). Cucerit de trupele romane ale lui Pompei cel Mare (63 î. Hr.), iar partea de V a Regatului unită cu Bitinia (provincia Pontus și Bitinia), partea de E rămâne un stat clientelar pân în 47 î. Hr., când a fost alipită, în timpul lui Nero, provinciei romane Galatia.
Pilat din Pont (Pontins Pilatus), guvernator (procurator) roman al Iudeii între anii 26 și 36 d. Hr., pe timpul împăratului Tiberiu. În timpul guvernării sale a avut loc procesul și condamnarea lui Iisus Hristos. Deși L-a găsit nevinovat, Pilat eliberează totuși un tâlhar, numit Varava, iar pe Iisus îl condamnă la moarte sub presiunea mulțimii îndârjite a evreilor, spălându-se pe mâini înaintea acesteia ca să-și arate nevinovăția.
Pont, provincie în Asia Mică la est de Marea Neagră, numită în vechime Pontul Euxin (Pontus Euxinus). Era patria lui Pilat.
Pontul Euxin (Pontus Euxinus) v. Pont.
a se spăla pe mâini (ca Pilat din Pont) expr. a nu se implica într-o dispută; a nu-și asuma responsabilitatea într-o situație critică.
a vinde pontul (cuiva) expr. 1. a dezvălui (cuiva) un secret prin care poate obține un avantaj / un profit. 2. (intl.) a dezvălui (cuiva) locul de unde se poate fura, unde poate comite un delict.
a-i bate (cuiva) pontul expr. a face o aluzie (cuiva).
a-i face (cuiva) pontul expr. a înșela (pe cineva).
pont, ponturi s. n. 1. aluzie răutăcioasă, împunsătură, ironie. 2. (cart.) carte valoroasă. 3. secret aducător de profituri celui căruia îi este dezvăluit. 4. (intl.) locuință ce urmează a fi spartă. 5. (intl.) informație culeasă de hoții specializați în furturi din locuințe.

pont dex

Intrare: pont (pontator)
pont pontator substantiv masculin
Intrare: pont (ironie, punct)
pont ironie, punct substantiv neutru
Intrare: Pont
Pont
Intrare: pont
pont