ponorî definitie

9 definiții pentru ponorî

PONORÎ́, ponorăsc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre terenuri) A se prăbuși, a se surpa. – Din ponor.
PONORÎ́, ponorăsc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre terenuri) A se prăbuși, a se surpa. – Din ponor.
PONORÎ́, ponorăsc, vb. IV. Refl. (Regional, despre terenuri) A se prăbuși; a se surpa. Din pricina ploilor, malul, care e înalt în locurile acelea ca de vreo patruzeci de picioare, se ponorîse și casa era în primejdie să rămîie dinspre apă fără părete. CONTEMPORANUL, IV 303. Tradițiunea spune... că odinioară ar fi fost două movile egale, apropiate, care s-au ponorît una către alta. ODOBESCU, S. II 182. ◊ Tranz. Fig. Un potop de grindină colțuroasă și mare cît ouăle de gîscă începu să fie izbit de sus cu așa putere, că ponora pădurea și lovea de moarte tot ce întîlnea. VISSARION, B. 223.
!ponorî́ (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ponorắște, imperf. 3 sg. se ponorá, perf. s. 3 sg. se ponorî́, 3 pl. se ponorấră, m.m.c.p. 3 sg. se ponorấse, 3 pl. se ponorấseră; conj. prez. 3 să se ponoráscă; ger. ponorấndu-se; part. ponorất
ponorî́ vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ponorăsc, imperf. 3 sg. ponorá; conj. prez. 3 sg. și pl. ponoráscă
PONORÎ vb. v. prăbuși, prăvăli, rostogoli, surpa.
A SE PONORÎ́ pers. 3 se ~ăște intranz. (despre maluri, povârnișuri etc.) A se desprinde de masiv, alunecând la vale; a se nărui; a se surpa; a se dărâma. /Din ponor
ponorắsc, a -î́ v. tr. (d. ponor). Est. Prefac în ponoare: cutremuru a ponorît locurile. Vechĭ. Arunc în rîpă. V. refl. Cad saŭ mă arunc în rîpă.
ponorî vb. v. PRĂBUȘI. PRĂVĂLI. ROSTOGOLI. SURPA.

ponorî dex

Intrare: ponorî
ponorî verb grupa a IV-a conjugarea a VII-a