ponorât definitie

2 intrări

15 definiții pentru ponorât

PONORÎ́, ponorăsc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre terenuri) A se prăbuși, a se surpa. – Din ponor.
PONORÎ́, ponorăsc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre terenuri) A se prăbuși, a se surpa. – Din ponor.
PONORÎ́, ponorăsc, vb. IV. Refl. (Regional, despre terenuri) A se prăbuși; a se surpa. Din pricina ploilor, malul, care e înalt în locurile acelea ca de vreo patruzeci de picioare, se ponorîse și casa era în primejdie să rămîie dinspre apă fără părete. CONTEMPORANUL, IV 303. Tradițiunea spune... că odinioară ar fi fost două movile egale, apropiate, care s-au ponorît una către alta. ODOBESCU, S. II 182. ◊ Tranz. Fig. Un potop de grindină colțuroasă și mare cît ouăle de gîscă începu să fie izbit de sus cu așa putere, că ponora pădurea și lovea de moarte tot ce întîlnea. VISSARION, B. 223.
PONORÎ́T, -Ă, ponorîți, -te, adj. (Despre terenuri) Prăbușit, surpat; abrupt, repede. Pe o cărare ponorîtă, printre salcîmi, coborîrăm din șosea în vale, în via părăginită. SADOVEANU, O. VIII 58. Locurile rele și ponorîte au făcut pe cărăuși să recurgă la un mod barbar de a transporta dulapii din vatra cherestelei la Sinaia. VLAHUȚĂ, O. A. III 50.
!ponorî́ (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ponorắște, imperf. 3 sg. se ponorá, perf. s. 3 sg. se ponorî́, 3 pl. se ponorấră, m.m.c.p. 3 sg. se ponorấse, 3 pl. se ponorấseră; conj. prez. 3 să se ponoráscă; ger. ponorấndu-se; part. ponorất
ponorî́ vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ponorăsc, imperf. 3 sg. ponorá; conj. prez. 3 sg. și pl. ponoráscă
PONORÂT adj. v. prăbușit, surpat.
PONORÎ vb. v. prăbuși, prăvăli, rostogoli, surpa.
PONORÂT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A SE PONORÎ. 2) (despre terenuri) Care este foarte abrupt; cu (multe) ponoare; surpat. /v. a ponorî
A SE PONORÎ́ pers. 3 se ~ăște intranz. (despre maluri, povârnișuri etc.) A se desprinde de masiv, alunecând la vale; a se nărui; a se surpa; a se dărâma. /Din ponor
ponorât, ponorấtă, adj. 1. (înv. și pop.; despre terenuri, forme de relief, construcții) surpat, prăbușit; înclinat, povârnit; abrupt, prăpăstios. 2. (înv.; despre construcții) al cărui zid se prelungește sau coboară drept în vale. 3. (înv.) rostogolit, prăvălit (pe o coastă prăpăstioasă, într-un ponor, într-o râpă).
ponorắsc, a -î́ v. tr. (d. ponor). Est. Prefac în ponoare: cutremuru a ponorît locurile. Vechĭ. Arunc în rîpă. V. refl. Cad saŭ mă arunc în rîpă.
ponorî vb. v. PRĂBUȘI. PRĂVĂLI. ROSTOGOLI. SURPA.
ponorît adj. v. PRĂBUȘIT. SURPAT.
ponorất, -ă, ponorâți, -te, adj. – Surpat, prăbușit, abrupt, prăpăstios. ♦ (top.) Ponorâta, deal în Vălenii Lăpușului și Vima Mică (Vișovan, 2008). – Din ponorî „a se surpa” (< ponor) (MDA).

ponorât dex

Intrare: ponorî
ponorî verb grupa a IV-a conjugarea a VII-a
Intrare: ponorât
ponorât adjectiv