poloneză definitie

22 definiții pentru poloneză

POLONÉZ, -Ă, polonezi, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Poloniei sau este originară de acolo; polon (1). 2. Adj. Care aparține Poloniei sau polonezilor (1), privitor la Polonia ori la polonezi; polon (2). ◊ Covrig polonez = produs de patiserie în formă de colăcel preparat din aluat de cozonac îmbibat cu sirop de zahăr și presărat cu miez de nucă. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de polonezi (1). 3. S. f. Dans de origine poloneză (2), în tempo moderat și în măsura de 3/4, cu ritm viguros și cu caracter maiestuos, solemn, asemănător marșului; melodie după care se execută acest dans. 4. S. m. Sortiment de câmați proaspeți preparați din carne de vită și de porc, afumată la cald și apoi fiartă; (fam.) poliș. – Din fr. polonais.
POLONÉZ, -Ă, polonezi, -e, subst., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Poloniei sau este originară de acolo; polon (1). 2. Adj. Care aparține Poloniei sau populației ei, privitor la Polonia sau la populația ei, originar din Polonia; ca al polonezilor (1); polon (2). ◊ Covrig polonez = produs de patiserie în formă de colăcel preparat din aluat de cozonac îmbibat cu sirop de zahăr și având deasupra nuci pisate. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de polonezi (1). 3. S. f. Dans de origine poloneză (2), în tempo moderat și în măsura de 3/4, cu ritm viguros și cu caracter maiestuos, solemn, asemănător marșului; melodie după care se execută acest dans. 4. S. m. Mezel din carne de vită și de porc, afumat la cald și apoi fiert; (fam.) poliș. – Din fr. polonais.
POLONÉZ1, -Ă, polonezi, -e, adj. Din Polonia, al Poloniei, polon. [Miron Costin] întîmpină pe domn cu veste plăcută, cînd acesta călca hotarul polonez. BĂLCESCU, O. I 183.
POLONÉZ2, -Ă, polonezi, -e, s. m. și f. Persoană aparținînd populației de bază a Poloniei sau originară din această țară. Aceea ce se aflase mai sigur pentru dînsa era că se numea Olga și era poloneză. NEGRUZZI, S. I 44.
POLONÉZĂ, poloneze, s. f. Dans național polonez; p. ext. compoziție muzicală inspirată din acest dans. Poloneză de Chopin.
polonéz adj. m., s. m., pl. polonezi; adj. f., s. f. polonéză, pl. polonéze
polonéză (limbă) s. f., g.-d. art. polonézei
polonéz s. m., adj. m., pl. polonézi; f. sg. polonéză, g.-d. art. polonézei, pl. polonéze
polonéză (limba) s. f., g.-d. art. polonézei
POLONÉZ s., adj. I. 1. s. polon, (înv. și reg.) leah, poleac, (înv.) leș. 2. adj. polon, (înv. și reg.) poleac, polecesc, (înv.) leșesc, polonesc. II. s. poliș. (A mâncat pâine cu ~.)
POLONÉZĂ s.f. Dans național polonez în trei timpi, având un caracter marțial, sărbătoresc; melodia acestui dans. ♦ Compoziție muzicală inspirată de acest dans. [Cf. fr. polonaise].
POLONÉZ, -Ă I. adj., s. m. f. (locuitor) din Polonia. ◊ (s. f.) limbă slavă occidentală, cu alfabet latin, vorbită de polonezi. II. s. f. 1. dans de origine poloneză cu caracter maiestuos, solemn, cu mișcare moderată; melodia corespunzătoare. 2. compoziție instrumentală în tempo și cu caracterul acestui dans. (< fr. polonais)
POLONÉZ1 ~ă (~i, ~e) m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Poloniei sau este originară din Polonia. /<fr. Polonais
POLONÉZ2 ~ă (~i, ~e) Care aparține Poloniei sau populației ei; din Polonia. /<fr. Polonais
POLONÉZĂ2 ~e f. mai ales art. 1) Dans ceremonios (originar din Polonia), răspândit, mai ales, ca dans de societate, executat într-un tempo moderat. 2) Melodie după care se execută acest dans. 3) Compoziție instrumental-corală având la bază ritmul acestui dans. /<fr. polonais
POLONÉZĂ1 f. mai ales art. Limba polonezilor. /<fr. polonais
polon(ez) a. și m. 1. locuitor din Polonia; 2. ce ține de această țară sau de locuitorii săi.
poloneză f. 1. danț numit obișnuit polcă; 2. talie prelungită deasupra rochii; 3. pl. ghete înalte de damă.
*polonéz, -ă s. și adj. (fr. Polonais). Polon. S. f. (fr. polonaise). Un fel de dans care consistă dintr’o plimbare cu dama la braț. Melodia după care se execută pașiĭ acesteĭ plimbărĭ. Un fel de rochie care se prelungește maĭ sus de cingătoare. Ghete poloneze, un fel de ghete femeĭeștĭ maĭ înalte de cît cele obișnuite (ca în aniĭ 1915-17).
POLONEZ s., adj. 1. s. polon, (înv. și reg.) leah, poleac, (înv.) leș. 2. adj. polon, (înv. și reg.) poleac, polecesc, (înv.) leșesc, polonesc. 3. s. poliș. (A mîncat pîine cu ~.)
poloneză, dans polonez vechi în 3/4, asemănător unei plimbări (în alai), în pași ritmici nu lipsiți de solemnitate. În creația lui Chopin, devenită piesă* de gen, p. ocupă un loc însemnat, distingându-se prin grandoare și dramatism.
CÎMPIA GERMANO-POLONEZĂ, cîmpie în N Europei, între rîurile Weser și Bug. Scăldată la N de M. Nordului și M. Baltică, iar la S limitată de înălțimile prehercinice. Lățime: 200 km în V și 400-500 km în E. Este acoperită cu sedimente fluvio-marine și în parte, cu depozite glaciare (argile morenice, nisipuri) cuaternare și fluvio-glaciar pronunțat în E. Alt. medii de 100-150 m. Străbătută de Rin, Weser, Oder, Elba și Vistula. Zăcăminte de petrol, gaze naturale, cărbune brun, săruri de potasiu, sare gemă și cupru.

poloneză dex

Intrare: polonez (adj.)
polonez admite vocativul adjectiv
Intrare: poloneză
poloneză admite vocativul substantiv feminin