polimorfism definitie

14 definiții pentru polimorfism

POLIMORFÍSM s. n. Proprietate a unor substanțe de a se putea prezenta în două sau mai multe forme cristaline distincte. ♦ (Biol.) Proprietate a unor specii de a exista sub mai multe aspecte morfologice. – Din fr. polymorphisme.
POLIMORFÍSM s. n. Proprietatea unor minerale cristalizate cu aceeași compoziție chimică de a se prezenta sub mai multe forme cristaline cu caracteristici fizice și chimice diferite. ♦ (Biol.) Proprietate a unor specii de a exista sub mai multe aspecte morfologice. – Din fr. polymorphisme.
polimorfísm s. n.
polimorfísm s. n.
POLIMORFÍSM s. (CHIM.) polimorfie.
POLIMORFÍSM s.n. 1. Proprietate a unor substanțe chimice de a se prezenta sub mai multe forme cristaline; pleomorfism. 2. Existența mai multor forme diferite în cadrul aceleiași specii, în special la animalele care trăiesc în colonii sau în societăți. [< fr. polymorphisme, cf. gr. polys – numeros, morphe – formă].
POLIMORFÍSM s. n. 1. proprietate a unor substanțe de a se prezenta sub mai multe forme cristaline; polimorfie, pleomorfism. 2. (biol.) proprietate a unor organisme aparținând aceleiași specii de a prezența aspecte morfologice diferite. 3. coexistența mai multor forme, fonetice sau gramaticale, cu aceeași funcție în sistem, într-un anumit grai sau într-un idiolect. (< fr. polymorphisme)
POLIMORFÍSM n. 1) chim. Proprietate a unei substanțe de a se cristaliza în mai multe forme. 2) biol. Trăsătură a indivizilor aceleiași specii de organisme vegetale sau animale de a căpăta mai multe forme morfologice. /<fr. polymorphisme
polimorfism n. proprietate ce posed unele corpuri de a cristaliza în sisteme diferite.
*polimorfízm n. (d. polimorf). Calitatea de a fi polimorf.
POLIMORFISM s. (CHIM.) polimorfie.
polimorfism, (engl.= polimorphism) (miner.), proprietatea unor substanțe minerale, cu compoziție chimică identică, de a cristaliza în două stau mai multe forme cristalografice (modificații polimorfe) stabile, între anumite limite de presiune și temperatură. Substanțele p. prezintă proprietăți fizice și chimice distincte și pot trece brusc dintr-o formă cristalografică în alta, atunci când se modifică – peste sau sub limitele lor de stabilitate – parametrii barici și/sau termici. În natură, se cunosc numeroși compuși polimorfi: SiO2 cu trei modificații polimorfe (cristobalit – s. cubic, tridimit – s. hexagonal, cuarț, – s. trigonal); CaCO3 (calcit -s. trigonal, aragonit -s. rombic); Al2SiO5 (sillimanit – s. rombic, andaluzit – s. pătratic, disten – s. triclinic) etc.;
POLIMORFÍSM (< fr. {i}) s. n. 1. Proprietate a unor substanțe de a se putea prezenta în două (dimorfism) sau mai multe forme cristaline distincte (ex. p. carbonatului de calciu, care apare sub formă de aragonit sau de calcit). 2. (BIOL.) Proprietate a unor specii de a se prezenta sub mai multe aspecte morfologice. ♦ Variabilitate pronunțată în cadrul unei specii care cuprinde numeroase rase (ex. fluturele Vanessa urticae, planta Gentiana cruciata etc.). ◊ P. genetic = alcătuire a unei populații din același habitat din mai multe tulpini de indivizi, deosebite între ele morfologic și și prin zestrea lor ereditară. ◊ P. sezonier = schimbare a înfățișării unui individ în cursul anului, în funcție de anotimp (de obicei manifestată prin dimorfism, respectiv aspectul de iarnă și cel de vară).
POLIMORFÍSM s. n. (< fr. polymorphisme): coexistența mai multor forme (fonetice sau gramaticale) cu aceeași funcție în sistem, într-un anumit grai sau într-un idiolect (v.). El este un stadiu de tranziție, care vizează dinamica graiului (dispoziția anumitor dublete sau sinonime, schimbarea sensurilor anumitor cuvinte etc.); un aspect de limbă real, în contradicție cu legea minimului efort în comunicare; un semnal al unei schimbări care va interveni. P. variază după indivizi, după localități, după unități dialectale etc.

polimorfism dex

Intrare: polimorfism
polimorfism substantiv neutru