policră definitie

23 definiții pentru policră

cheaș sn [At: RĂDULESCU-CODIN / Pl: ~uri / E: nct] (Reg) Poreclă.
POLÍCRĂ s. f. v. poreclă.
PORÉCLĂ, porecle, s. f. 1. Supranume dat unei persoane în legătură cu o trăsătură caracteristică a fizicului său, a psihicului sau a activității sale. 2. (Înv. și reg.) Nume de familie. [Var.: (reg.) polícră, poríclă s. f.] – Din sl. poreklo.
PORÍCLĂ s. f. v. poreclă.
POLÍCRĂ s. f. v. poreclă.
PORÉCLĂ, porecle, s. f. 1. Supranume dat, de obicei în bătaie de joc, unei persoane, mai ales în legătură cu o trăsătură caracteristică a aspectului său exterior, a psihicului sau a activității sale. 2. (Înv. și reg.) Nume de familie. [Var.: (reg.) polícră, poríclă s. f.] – Din sl. poreklo.
PORÍCLĂ s. f. v. poreclă.
POLÍCRĂ s. f. v. poreclă.
PORÉCLĂ, porecle, s. f. 1. Supranume dat (uneori în bătaie de joc) unei persoane, în legătură cu o trăsătură caracteristică a aspectului său exterior, a psihicului sau a activității sale. Îi spuneau Cocor, căci avea nas lung și coroiat și sta puțin adus din șale... Mitrea, care semăna leit cu taică-su, fusese înscris la primărie cu porecla tatălui său. SADOVEANU, M. C. 7. Porecla alintată și zoologică, Nevăstuica, a căpătat-o mai tîrziu, la un an jumătate, cînd tot unchiul Izu care-i fusese naș, impresionat de neastîmpărul ochilor și mișcărilor, a mai botezat-o a doua oară. C. PETRESCU, A. 449. Ne dase nume de curcani Un hîtru, bun de glume; Noi am schimbat lîngă Balcani Porecla în renume! ALECSANDRI, O. 235. 2. (Învechit și popular) Nume de familie. Ce-ar zice moșul meu cînd ar afla că mi-am schimbat porecla familiei? ALECSANDRI, T. 1016. Ca să se supuie modei polone, mai adăogi și un «schi» la porecla sa și din Scavin se făcu Scavinschi. NEGRUZZI, S. I 205. – Variante: (regional) polícră (DUMITRIU, N. I. 64), poríclă (MACEDONSKI, O. II 167), poríglă (RETEGANUL, P. III 18) s. f.
PORÍCLĂ s. f. v. poreclă.
poréclă (-re-clă) s. f., g.-d. art. poréclei; pl. porécle
poréclă s. f. (sil. -clă), g.-d. art. poréclei; pl. porécle
PORÉCLĂ s. nume, supranume, (livr.) cognomen, (franțuzism) sobrichet, (înv. și reg.) sclitadă, (Olt., Munt. și Transilv.) ponos, (înv.) poreclitură. (Ce ~ i-a pus?)
PORÉCLĂ s. v. nume de familie, patronim, patronimic.
poréclă (porécle), s. f. – Supranume. – Var. poriclă, polecră. Sl. (sb., cr.) poreklo (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 278; Iordan, Dift., 97). – Der. porecli (var. porocli), vb. (a supranumi).
PORÉCLĂ ~e f. 1) Supranume dat unei persoane (de obicei în batjocură) având la bază o anumită trăsătură caracteristică a acesteia. 2) înv. Nume de familie. [G.-D. poreclei] /<sl. poreklo
poreclă f. 1. supranume dat mai ales în bătaie de joc: noi am schimbat porecla în renume AL.; 2. supranume în genere: o falnică poreclă, un titlu de strămoș AL. [Slav. POREKLO].
polícră, -crésc, V. poricl-.
poréclă f., pl. e (vsl. po-reklo, poreclă, d. rešti-rekon, a zice. V. pro-roc). Prenume, nume de familie. Supranume (maĭ ales ironic): Peneș Curcanu șĭ-a schimbat porecla în renume. – În vest și poriclă, polecră (Șez. 37, 16), policră, în Trans. și poriglă, în Bihor (Șez. 37, 130) prolícă, pl. icĭ.
poreclă s. v. NUME DE FAMILIE. PATRONIMIC.
PORECLĂ s. nume, supranume, (livr.) cognomen, (franțuzism) sobrichet, (înv. și reg.) sclitadă, (Olt., Munt. și Transilv.) ponos, (înv.) poreclitură. (Ce ~ i-a pus?)
polícră, (polecră), s.f. – (dial.) Poreclă; ciufulitură: „Moisenii sînt gîlcoi, așa li-i policra” (Papahagi, 1925). „La noi, tăte satele au câte o polecră” (idem: 315). – Din poreclă (< sl. poreklo, Miklosich, Cihac, Iordan, cf. DER; DEX, MDA).
PORÉCLĂ s. f. (cf. sl. poreklo). v. supranúme.

policră dex

Intrare: poreclă
poreclă substantiv feminin
  • silabisire: -clă
policră
poriclă