POLICÁR, policari, s. m. Degetul gros de la mână. – Din lat. pollicaris.

POLICÁR, policari, s. m. Degetul gros de la mână. – Din lat. pollicaris.

POLICÁR, policari, s. m. Degetul gros al mîinii.

policár s. m., pl. policári

policár s. m., pl. policári

POLICÁR s. (ANAT.) (pop.) puricar. (~ este degetul gros de la mână.)

POLICÁR s.m. (Anat.) Degetul gros de la mână; police. [< lat. pollicaris].

POLICÁR s. m. degetul gros de la mână. (< lat. pollicaris)

policár (policári), s. m. – Degetul gros de la mînă. – Mr. pulicar. Lat. pollĭcāris (sec. XIX), cf. REW 6638. Părerea lui Philippide, II, 651, că acest cuvînt aparține fondului tradițional, este valabilă numai pentru mr.

POLICÁR ~i m. Degetul mare al mâinii. /<lat. pollicaris

policar m. 1. cel mai gros și mai scurt dintre degetele mâinii; 2. măsură de lățime, țol: piciorul se împarte în 12 policari. [Neologism după lat. POLLICARIS].

*policár n., pl. e (lat. pollicaris, de lungimea degetuluĭ mare, d. pollex, póllicis, degetu cel mare). Degetu cel mare, care e opus celor-lalte patru.

POLICAR s. (ANAT.) (pop.) puricar. (~ este degetul gros de la mînă.)