polițist definitie

16 definiții pentru polițist

POLIȚÍST, -Ă, polițiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Agent de poliție (1), funcționar de poliție. 2. Adj. Polițienesc. ◊ Roman (sau film) polițist = roman (sau film) a cărui intrigă, desfășurată în ritm alert, e construită de obicei în jurul unei anchete criminalistice sau judiciare. 3. Adj. (Despre state sau regimuri politice) Care se sprijină pe poliție și pe jandarmerie și își exercită puterea prin metode coercitive, violente și abuzive. – Din germ. Polizist.
POLIȚÍST, -Ă, polițiști, -ste, s. m., adj. 1. S. m. Agent de poliție (1), funcționar de poliție. 2. Adj. Polițienesc. ◊ Roman (sau film) polițist = roman (sau film) în care sunt înfățișate fapte criminale mai mult sau mai puțin misterioase, al căror secret este descoperit în cele din urmă prin ingeniozitatea unui polițist sau a unui detectiv. 3. Adj. (Despre state sau regimuri politice) Care se sprijină pe poliție și pe jandarmerie și își exercită puterea prin metode samavolnice. – Din germ. Polizist.
POLIȚÍST1, polițiști, s. m. Agent de poliție. V. sergent, gardist, gardian. Luminița Vardaru, cu indemînare de polițist la o percheziție corporală, scoase din buzunarul lui Mihai, de la piept, un portțigaret de piele. C. PETRESCU, Î. I 6.
POLIȚÍST3, -Ă, polițiști, -ste, adj. 1. De poliție; polițienesc. ◊ Roman polițist = roman în care se înfățișează afaceri criminale foarte complicate și, de obicei, neverosimile, care pînă la urmă sînt descurcate prin ingeniozitatea unui polițist. Am citit un roman polițist, o idioție complicată, SADOVEANU, A. L. 25. 2. (Despre state și despre regimuri politice) Care se sprijină pe poliție și pe jandarmerie, care își exercită puterea prin metode samavolnice, îngrădind libertățile publice sau particulare.
polițíst adj. m., s. m., pl. polițíști; adj. f., s. f. polițístă, pl. polițíste
polițíst s. m., adj. m., pl. polițíști; f. sg. polițístă, pl. polițíste
POLIȚÍST adj. v. polițienesc.
POLIȚÍST s. polițai, (înv. și reg.) polițar, (înv.) polițmaistru, (arg.) sticlete.
POLIȚIST I. s. m. agent, funcționar de poliție (1). II. adj. 2. de poliție, polițienesc. 2. care își exercită puterea cu sprijinul poliției. ♦ roman (sau film) ~ = roman (sau film) în care sunt înfățișate fapte criminale; polisier. (< germ. Polizist)
POLIȚÍST1 ~stă (~ști, ~ste) 1) v. POLIȚIENESC. 2) (despre state și forme de guvernământ) Care își exercită puterea prin metode samavolnice, sprijinindu-se pe poliție. 3) (despre filme, romane etc.) Care are un subiect ce se desfășoară în jurul unei anchete, a unei urmăriri judiciare. /<germ. Polizist
POLIȚÍST2 ~stă (~ști, ~ste) m. și f. Funcționar la poliție; agent la poliție. /<germ. Polizist
polițist m. agent de poliție. [Nemț. POLIZIST].
*polițíst m. (germ. polizist). Agent polițienesc.
polițist adj. v. POLIȚIENESC.
POLIȚIST s. polițai, (înv. și reg.) polițar, (înv.) polițmaistru, (arg.) sticlete.
POLIȚIST acolist, acvilar, agib, avan, balaban, balaur, berbec, beșliu, boacter, cabă, caraliu, caschetar, cavas, cerber, cloncan, colțan, copoi, coroi, croncan, curcan, erete, ficat de pasăre, gabor, gabor plat, Garcea, gardist, geanabet, geanabez, gonitor, grangur, harcumar, hingher, huidumă, ienicer, inamic, invadator, îngeraș, legist, lingăbar, mamuc, manușu, mascat, nănaș, oagăr, ochist, omuleț, omul negru, organ, pirat, pisar, polent, polițai, polițmaistru, presar, priponar, rechin, scatiu, scutier, sectorist, spurcat, sticlete, șacal, șafăr, șingaliu, șingalo, șoricar, tangaliu, trocar, țager, țifler, umplutură, urât, vardist.

polițist dex

Intrare: polițist (adj.)
polițist adjectiv
Intrare: polițist (s.m.)
polițist substantiv masculin