poli definitie

2 intrări

40 definiții pentru poli

POL3 s. n. (Înv.) Jumătate (dintr-un întreg, dintr-o unitate). – Din sl. polŭ.
POL2, poli, s. m. Monedă sau bancnotă de douăzeci de lei, care a circulat în România. ♦ Nume dat mai multor monede rusești și franțuzești (de aur) care au circulat în Țările Române în sec. XIX; napoleon. – Din rus. pol.
POL1, poli, s. m. 1. Fiecare dintre cele două puncte situate la capetele axei de rotație a Pământului și în care se reunesc toate meridianele geografice; p. ext. regiunea din jurul acestor două puncte. ◊ Pol ceresc = fiecare dintre cele două puncte de intersecție ale axei Pământului cu sfera cerească. Pol magnetic terestru = punct pe suprafața Pământului în care acul magnetic are poziția verticală (înclinația magnetică este de 90°). 2. (Mat.) Fiecare dintre cele două puncte în care un diametru al sferei intersectează sfera. 3. (Fiz.) Fiecare dintre cele două puncte sau regiuni ale unui corp opuse una celeilalte din punctul de vedere al unei anumite proprietăți. ◊ Pol electric pozitiv (sau negativ) = fiecare dintre cele două regiuni ale unui corp polarizat electric, de la care diverg sau către care converg liniile de câmp ale inducției magnetice. 4. Zonă a miezului feromagnetic al unui circuit magnetic pe unde fluxul magnetic principal sau cel util trece din materialul feromagnetic în aer sau invers. 5. Parte componentă a unei mașini electrice care contribuie la magnetizarea circuitului magnetic al mașinii. 6. Piesă a unei pile galvanice care stabilește contactul cu circuitul exterior. 7. Fig. Fiecare dintre punctele, situațiile etc. aflate la două extremități opuse. – Din fr. pôle, lat. polus.
POLI- Element de compunere însemnând „mai mulți”, „mai multe”, „multiplu”, care servește la formarea unor substantive și a unor adjective. – Din fr. poly-.
POL1, poli, s. m. 1. Fiecare dintre cele două puncte situate la capetele axei de rotație a pământului și în care se reunesc toate meridianele geografice; p. ext. regiunea din jurul acestor două puncte. ◊ Pol ceresc = fiecare dintre cele două puncte în care prelungirea axei de rotație a pământului, trecând prin cei doi poli tereștri, intersectează sfera cereasca. Pol magnetic terestru = punct pe suprafața pământului în care acul magnetic are poziția verticală (înclinația magnetică este de 90°). 2. (Mat.) Fiecare dintre cele două puncte în care un diametru al sferei intersectează sfera. 3. (Fiz.) Fiecare dintre cele două puncte sau regiuni ale unui corp opuse una celeilalte din punctul de vedere al unei anumite proprietăți. ◊ Pol electric pozitiv (sau negativ) = fiecare dintre cele două regiuni ale unui corp polarizat electric, de la care diverg sau către care converg liniile de câmp ale inducției magnetice. 4. Zonă a miezului feromagnetic al unui circuit magnetic pe unde fluxul magnetic principal sau cel util trece din materialul feromagnetic în aer, sau invers. 5. Parte componentă a unei mașini electrice, care contribuie la magnetizarea circuitului magnetic al mașinii. 6. Piesă a unei pile galvanice care stabilește contactul cu circuitul exterior. 7. Fig. Fiecare dintre punctele, situațiile etc. aflate la două extremități opuse. – Din fr. pôle, lat. polus.
POL2, poli, s. m. Monedă de metal sau de hârtie valorând douăzeci de lei, care a circulat în țara noastră; douăzeci de lei. ♦ Nume dat mai multor monede rusești și franțuzești (de aur) care au circulat în țările române în sec. XIX; napoleon. – Din rus. pol.
POL3 subst. (Înv.) Jumătate (dintr-un întreg, dintr-o unitate). – Din sl. polŭ.
POLI- Element de compunere care înseamnă „mai mulți”, „mai multe”, „multiplu” și care servește la formarea unor substantive și a unor adjective. – Din fr. poly-.
POL poli, s. m. (Familiar) Monedă sau hîrtie-monedă de douăzeci de lei; p. ext. suma de douzeci de lei. Cît iți dă omul de oaie?... Doi poli și-un ciurel de mălai. PREDA, Î. 146. Ți-ar prinde bine doi poli pe zi. SAHIA, N. 101. ♦ (Învechit) Monedă de aur de douăzeci de lei; napoleon. In lumina lămpii licări o clipită, atîrnat de gîtul ei, un pol vechi de aur. DUMITRIU, N. 233.
POL1, poli, s. m. 1. Fiecare dintre cele două puncte extreme ale axei imaginare în jurul căreia se rotește pămîntul; p. ext. regiune din jurul acestor două puncte. Iată, într-un corn de luncă se adună oase de lupi și căprioare, schelete de paseri călătoare oprite din zborul lor spre pol. SADOVEANU, P. M. 128. Busola drumul la pol i-arată, Află lumi nouă. ALEXANDRESCU, P. 59. ◊ Pol ceresc = nordul și sudul considerate ca puncte fixe ale bolții cerești în mișcarea diurnă a astrelor. ♦ (Mat.) Fiecare dintre cele două puncte în care o sferă este străpunsă de o axă care trece prin centrul ei. ♦ (Mat.) Punct fix la care se raportă depărtările care caracterizează poziția unui punct într-un sistem de coordonate polare. 2. (Fiz.) Fiecare dintre cele două puncte de aplicație ale forțelor de sensuri contrare care acționează asupra unor corpuri cînd acestea se găsesc în anumite cîmpuri de forțe. ♦ Pol electric pozitiv sau negativ = fiecare, dintre cele două puncte care sînt centrele de sarcină electrică pozitivă sau negativă ale unui mic corp, fiind punctele de aplicație ale forțelor care acționează asupra corpului cînd acesta se găsește într-un cîmp electric. Pol magnetic = a) fiecare dintre cele două puncte în care se aplică forțele care acționează asupra unui magnet cînd acesta se găsește într-un cîmp magnetic; b) partea unui corp din care ies sau în care intră liniile de cîmp ale inducției magnetice. ♦ (Impropriu) Fiecare dintre cei doi electrozi ai unei cuve de electroliză sau fiecare dintre cele două conductoare solide ale unei pile electrice. Electrozii unei baterii dezvoltă oxigen la polul pozitiv și hidrogen la polul negativ. 3. Fig. Fiecare dintre punctele aflate la două extremități, opuse imul altuia. Cu toate că se aflau la doi poli opuși ai vieții sociale și ai înfățișării fizice, uncheșul meu Haralambie și acea femeie tînără mi se părea că au midte asemănări. SADOVEANU, N. F. 176.- Pl. și: (învechit, n.) poluri (ALEXANDRESCU, M. 47).
POLI- Element de compunere (existent mai cu seamă în cuvinte luate din alte limbi), însemnînd «mai mulți», «mai multe»; servește la formarea unor substantive ca polibrăzdar.
pol1 (terestru/electric; sumă de bani) s. m., pl. poli
!Pólul Nord s. propriu m.
!Pólul Sud s. propriu m.
pol (terestru, electric, monedă) s. m., pl. poli
pol (jumătate) s. n.
Pólul Nord s. m. + s. n.
Pólul Sud s. m. + s. n.
POL s. (FIZ.) 1. (înv.) punct. (~ al magnetului.) 2. pol pozitiv = anod, (înv.) placă.
POL s. v. jumătate.
POL s.m. 1. (Mat.) Fiecare dintre cele două puncte în care o axă străpunge sfera. ♦ Originea unui sistem de coordonate polare. 2. (Astr.) Fiecare dintre cele două extremități ale axei Pământului. ♦ Pol ceresc = fiecare dintre cele două puncte în care bolta cerească pare să fie atinsă de axa în jurul căreia se efectuează mișcarea diurnă a aștrilor. 3. (Fiz.) Fiecare dintre capetele opuse ale unui magnet; fiecare dintre centrele de sarcină electrică ale unei pile electrice sau ale unui curent electric. 4. (Fig.) Extremități, puncte opuse unul față de celălalt. [Pl. poli, (s.n.) poluri. / < fr. pôle, cf. germ. Pol < lat. polus, gr. polos < polein – a se întoarce, a se învârti].
POLI- Element prim de compunere savantă însemnând „mai mulți”, „mai multe”. [< fr. poly-, it. poli-, cf. gr. polys].
POL1 s. n. 1. (mat.) fiecare dintre cele două puncte în care o axă străpunge sfera. ♦ origine a unui sistem de coordonate polare. 2. fiecare dintre cele două extremități ale axei Pământului. ♦ ~ ceresc = fiecare dintre cele două puncte de intersecție a axei Pământului cu bolta cerească. 3. (fiz.) fiecare dintre capetele opuse ale unui magnet; fiecare dintre centrele de sarcină electrică ale unei pile electrice sau ale unui curent electric. 4. (mat.) punct singular al unei transformări geometrice. 5. extremitate a fusului celular, către care migrează cromozomii. 6. (fig.) fiecare dintre punctele, situațiile etc. aflate la extremități. (< fr. pôle, lat. polus, gr. polos)
POLI- elem. „mai mult”, „numeros, supranumerar”. (< fr. poly-, cf. gr. polys)
pol (póli), s. m.1. (Înv.) Jumătate. – 2. Monedă de aur de 20 de franci și apoi de 20 de lei. – 3. Douăzeci de lei. Sl. polĭ (Cihac, II, 274), invariabil cu primul sens. Cel de al doilea se explică de obicei prin rus. poluimperial „napoleon” (Tiktin, Scriban) explicație care nu ia în seamă că napoleonul trebuie să valoreze zece franci. După Pușcariu, Dacor., I, 602, din Napoleon, prin intermediul ngr. ἔνα(να)πολεόνι; dar tot așa se numeau și ludovicii de aur. Mai probabil, s-a numit așa la început o monedă de aur diferită, cf. engl. half crown, rus. polùcha „jumătate de monedă”. – Der. polidor, s. m. (Arg., douăzeci de lei), formație glumeață în care pare prezentă ideea de „aur” (după ipoteza de nesusținut a lui Pașca, Dacor., IX, 328, de la Polidor, fiul lui Priam, cf. Graur, BL, V, 224); polcă, s. f. (dans), din ceh. polka, pulka, parțial prin intermediul fr. polka; cf. polturac.
poli- Prefix care indică pluralitatea. Gr. πολυ-, prin intermediul fr. poly-.
POL2 ~i m. înv. 1) Monedă franceză de aur în valoare de 20 de franci, cu circulație și în alte țări europene. 2) Monedă rusească egală cu jumătate de sorocovăț. 3) fam. Monedă sau bancnotă de douăzeci de lei. /cf. rus. pol
POL1 ~i m. 1) geogr. Fiecare dintre cele două puncte situate la capetele (de nord și de sud) ale axei de rotație a Pământului. 2) Regiune situată în jurul acestor puncte. ~ul nord. ~ul sud.~ ceresc fiecare dintre punctele de intersecție a axei Pământului cu sfera cerească. 3) Fiecare dintre capetele opuse ale unui magnet. 4) mat. Fiecare dintre cele două puncte de intersecție a unei sfere cu diametrul ei. 5) fiz. Fiecare dintre extremitațile unui circuit electric, una cu sarcină pozitivă, iar cealaltă cu sarcină negativă. 6) fig. Parte extremă, opusă a ceva. ~ii unei discuții. /<fr. pôle, lat. polus
pol m. 1. fiecare din cele două extremități ale unei sfere sau ale axei globului: pol arctic sau boreal și pol antartic sau austral; 2. fiecare din căpătâiele unui magnet, ale unei pile sau corp electrizat, pe care s’acumulează magnetismul și electricitatea: pol pozitiv sau pol negativ.
pol (imperial) m. monedă rusească de aur în valoare de 20 franci: am câștigat trei poli CAR. [Scurtat din (na)pol(eon)].
1) pol m., pl. polĭ (rus. poluimperial, ½ imperial, 20 de francĭ. Româniĭ au socotit polu- ca subst. cu înț. de „napoleon” și aŭ zis un pol imperial. V. poloboc. Cp. cu halbă și ban 2). Pop. Napoleon, 20 de francĭ. (La 1877 valora 21). Fam. Pol ofițeresc, pĭesa de 5 fr. V. liră 2.
2) *pol m., pl. polĭ și n., pl. urĭ (lat. polus, vgr. pólos, d. pélo, mă mișc, poléo, învîrtesc). Astr. Fie-care din cele doŭă capete ale axeĭ imaginare în prejuru căreĭa pare că se învîrtește sfera cerească în 24 de ore. Geogr. Fie-care din cele doŭă capete ale osiiĭ pămîntuluĭ: poliĭ îs acoperițĭ de gheață. Înălțimea poluluĭ deasupra orizontuluĭ, unghĭu pe care-l face linia (osia) polilor cu orizontu. Fiz. Poliĭ magneticĭ, cele doŭă puncte în care e concentrată puterea unuĭ magnet. Fie-care din extremitățile sîrmeĭ uneĭ pile electrice saŭ unor mașinĭ electrice. Geom. Poliĭ unuĭ cerc pe sferă, extremitățile diametruluĭ perpendicular pe planu cerculuĭ. Fig. Termin absolut opus altuĭa: eroarea și adevăru îs doĭ polĭ. – Pămîntu e de forma unuĭ tetraedru rătunzit și se învîrtește în prejuru luĭ ca o boambă străpunsă de un ac pin centru. Linia imaginară în prejuru căreĭa se învîrtește se numește axă, adică „osie”. Un capăt al acesteĭ osiĭ se numește polu nord, nordic, boreal, arctic orĭ septentrional, cel-lalt polu sud, sudic, austral, antarctic orĭ meridional.
pol s. v. JUMĂTATE.
pol, poli, s.m. – Monedă în valoare de 20 de lei. Numele mai multor monede rusești și franțuzești (de aur) care au circulat și în țările române; napoleon. – Din rus. pol (DEX, MDA).
pol, -i, s.m. – Monedă în valoare de 20 de lei. Numele mai multor monede rusești și franțuzești (de aur) care au circulat și în țările române; napoleon. – Din sl. polĭ „jumătate”, rus. pol.
POL2 (< rus.) s. m. 1. Denumire a unor monede străine care au circulat și pe teritoriul României în sec. 19 (p. rusesc, p. franțuzesc). 2. Monedă sau bancnotă de 20 de lei care a circulat în România.
POL1 (< fr., lat.) s. m. 1. (GEOGR.) Fiecare dintre cele două puncte (Polul Nord și Polul Sud) situate la capetele axei de rotație a Pământului, unde se reunesc toate meridianele geografice; p. ext. regiunea din jurul acestor puncte. Distanța dintre cei doi poli (trecând prin centrul Pământului) este de c. 12.700 km. Polul Nord situat în partea centrală a Oc. Arctic a fost explorat pentru prima dată de Robert E. Peary (1909) și survolat pentru prima oară de aviatorul american Richard Byrd (1926), iar Polul Sud situat în Antarctida, la c 2.800 m alt. a fost atins întâia oară de exploratorul norvegian Roald Amundsen (1911) și survolat de Richard Byrd (1929). P. nord magnetic (care corespunde cu polul sud al unui câmp magnetic), situat în prezent la 77° lat. nordică și 102°18′ long. vestică, în ins. Prince of Wales și P. sud magnetic, situat la 67°2′ lat. sudică și 142° long. estică, în Antarctida, la E de stațiunea franceză Dumont d’Urville. Polii magnetici nu au o poziție stabilă, ci se deplasează lent. 2. (ASTR.) P. ceresc = fiecare dintre cele două puncte de intersecție ale axei Pământului cu sfera cerească (polul nord ceresc și polul sud ceresc), în jurul cărora se efectuează mișcarea diurnă, aparentă, a stelelor. 3. (MAT.) Fiecare dintre cele două puncte în care un diametru al sferei intersectează sfera. ♦ Originea unui sistem de coordonate polare. 4. (FIZ.) Fiecare dintre cele două puncte sau regiuni ale unui corp, opuse una celeilalte, din punctul de vedere al unei anumite proprietăți fizice. ◊ P. electric = regiune a unui corp polarizat electric de la care diverg (polul pozitiv) sau către care converg (polul negativ) liniile de câmp ale inducției electrice. P. magnetic (polul nord sau polul sud) = regiune a unui magnet în care forța de atracție este mai puternică; polul nord este acela care se îndreaptă spre polul magnetic al Pământului situat în emisfera nordică (indicând cu aproximație nordul geografic), atunci când magnetul este suspendat și se poate orienta liber. ◊ (Fig.) Polul frigului = locul unde s-au înregistrat cele mai scăzute temperaturi de pe glob (în emisfera nordică la Olmiakon în Siberia -71,1°C; în emisfera sudică la stația Vostok din Antarctica -89,2°C). 5. Parte componentă a unei mașini electrice purtătoare a unei înfășurări electrice, care contribuie la magnetizarea circuitului magnetic al mașinii. 6. Fig. Fiecare dintre punctele, situațiile etc. aflate la două extremități opuse; ceea ce este diametral opus altuia.
POLI- „mult, complex, numeros, supranumerar”. ◊ gr. polys „mult, numeros, abundent” > fr. poly-, engl. id., germ. id., it. poli- > rom. poli-. □ ~acant (v. -acant), adj., cu spini numeroși; ~adelf (v. -adelf), adj., cu staminele reunite în fascicule prin filamentele lor; sin. poliadelfic; ~aden (v. -aden), adj., cu glande numeroase; ~adenie (v. -adenie), s. f., hipertrofie simultană a mai multor ganglioni limfatici; ~andrie (v. -andrie), s. f., 1. Formă istorică de organizare a familiei, în care o femeie era căsătorită în același timp cu mai mulți bărbați. 2. Stare a unei flori poliandre; ~andru (v. -andru), adj., cu stamine numeroase; ~arhie (v. -arhie1), s. f., formă de guvernămînt în care puterea este exercitată concomitent de mai multe persoane; ~artropatie (v. artro-, v. -patie), s. f., afecțiune constînd în mai multe artropatii; ~artroză (v. -artroză), s. f., reumatism cronic deformat al mai multor articulații; ~autotrofic (v. auxo-, v. -trofic), adj., (despre organisme) care are nevoie de mai mulți factori de creștere; ~blast (v. -blast), s. n., spor multiseptat, prezent la licheni; ~blefarie (v. -blefarie), s. f., prezență de pleoape supranumerare; ~cariocit (v. cario-1, v. -cit), s. n., celulă polinucleată din măduva osoasă; ~carp (v. -carp), s. n., fruct compus și indehiscent, format din mai multe carpele; ~carpoforie (v. carpo-1, v. -forie), s. f., formare a mai multor capsule la vîrful ramificațiilor mușchilor frunzoși; ~caziu (v. -caziu), s. n., pleiocaziu*; ~cefal (v. -cefal), adj., 1. Cu mai multe capete. 2. (Despre plante) Cu mai multe capitule florale. 3. (Despre rădăcini) Cu mai multe îngroșări terminale; ~centric (v. -centric), adj., (despre cromozomi) cu mai mulți centromeri; ~cer (v. -cer1), adj., cu mai multe tentacule sau coarne; ~cheirie (v. -cheirie), s. f., anomalie constînd în prezența de mîini supranumerare; ~chete (v. -chete), s. n. pl., clasă de anelide marine prevăzute cu numeroși perișori chitinoși; ~ciclic (v. -ciclic), adj., 1. Care prezintă mai multe fenomene periodice de frecvență diferită. 2. (Despre substanțe) Care conține mai multe cicluri formate din lanțuri închise de atomi. 3. (Despre flori) Cu mai multe verticile; ~cistografie (v. cisto-, v. -grafie), s. f., metodă de diagnostic constînd în expuneri radiologice, pe același film, ale umplerii și golirii vezicii urinare; ~cit (v. -cit), s. n., granulocit neutrofil de dimensiuni normale cu nucleul foarte segmentat; ~citemie (v. -cit, v. -emie), s. f., poliglobulie*; ~clad (v. -clad), adj., cu numeroși lăstari; ~cladie (v. -cladie), s. f., prezența unui număr mai mare de ramuri decît cel normal; ~clonie (v. -clonie), s. f., serie de convulsii succesive de ordin nevrotic; ~colie (v. -colie1), s. f., producere de fiere în cantitate excesivă; ~conte (v. -cont), s. n. pl., organisme inferioare care posedă mai mulți cili sau flageli; ~corie1 (v. -corie1), s. f., anomalie congenitală constînd în prezența mai multor orificii pupilare; ~corie2 (polichorie) (v. -corie2), s. f., răspîndire a fructelor, semințelor și sporilor pe căi variate ca: apa, vîntul, animalele etc.; ~crom (v. -crom), adj., (despre picturi) executat în mai multe culori; ~cromatofil (v. cromato-, v. -fil1), adj., (despre celule) care se colorează ușor în nuanțe variate; ~cromatofilie (v. cromato-, v. -filie1), s. f., stare caracterizată prin prezența de globule roșii cu afinitate atît pentru coloranții acizi, cît și pentru cei bazici sau neutri; ~cromie (v. -cromie), s. f., 1. Procedeu de imprimare a gravurilor în culori. 2. (Despre plante) Variație de culori la aceeași corolă; ~cronic (v. -cronic), adj., petrecut în timpuri sau în faze diferite; ~cultură (v. -cultură), s. f., sistem agricol cuprinzînd cultivarea mai multor soiuri de plante; ~dactil (v. -dactil), adj., 1. Cu mai multe degete. 2. (Despre frunze) Cu mai multe diviziuni sau fascicule în forme de deget; ~dactilie (v. -dactilie), s. f., anomalie congenitală caracterizată prin existența de degete supranumerare la mîini sau la picioare; ~derm (v. -derm), s. n., țesut protector al cilindrului central, format din straturi alternative de celule endodermice și parenchimatice; ~dipsie (v. -dipsie), s. f., sete excesivă manifestată în diabet și în unele boli psihice; ~edru (v. -edru), s. n., corp geometric mărginit de mai multe fețe plane poligonale; ~embrionie (v. -embrionie), s. f., dezvoltare a mai multor embrioni din același zigot sau din aceeași celulă-ou; ~estezie (v. -estezie), s. f., tulburare de sensibilitate în care o excitație unică determină senzații multiple; ~fag (v. -fag), adj., 1. (Despre animale) Care utilizează hrană variată, vegetală sau animală. 2. (Despre paraziți) Care atacă mai multe plante-gazdă; ~fagie (v. -fagie), s. f., 1. Ingestie exagerată și patologică de alimente. 2. Mod de nutriție al organismelor polifage. 3. Proprietate a unor paraziți de a ataca viețuitoare-gazdă din specii și familii diferite; ~falangie (v. -falangie), s. f., prezența falangelor supranumerare la un deget; ~fazie (v. -fazie), s. f., prezența în același loc a mai multor varietăți distincte ale unei specii vegetale; ~fenie (v. -fenie), s. f., totalitatea caracterelor controlate de o singură genă pleiotropă; ~fil (v. -fil2), adj., cu frunze numeroase; ~filetic (v. -filetic), adj., (despre descendenți) care coboară din mai multe forme ancestrale comune; ~filie1 (v. -filie1), s. f., origine din mai multe tipuri ancestrale; ~filie2 (v. -filie2), s. f., mărire anormală a numărului de frunze dintr-un verticil; ~filogenie (v. filo-2, v. -genie1), s. f., filogenie din mai multe linii de descendență; ~flor (v. -flor), adj., (despre miere) care provine de la mai multe specii de flori; ~fonie (v. -fonie1), s. f., 1. Știință muzicală care studiază suprapunerea coordonată a mai multor linii melodice independente, care se află în relații armonice. 2. Halucinație auditivă constînd în perceperea simultană a mai multor voci inexistente; ~fotic (v. -fotic), adj., (despre plancton) aflat în zona apelor cu lumină abundentă; ~frazie (v. -frazie), s. f., locvacitate patologică; ~galactie (v. -galactie), s. f., secreție excesivă de lapte; ~gam (v. -gam), adj., s. m., 1. adj., (Despre plante) Cu flori hermafrodite și unisexuate pe același individ. 2. s. m., Bărbat însurat cu mai multe femei în același timp; ~gamie (v. -gamie), s. f., 1. Situația unui bărbat poligam. 2. Stare a florilor hermafrodite și unisexuate pe același individ; ~gastrografie (v. gastro-, v. -grafie), s. f., metodă de diagnostic constînd în expuneri radiologice multiple ale stomacului opacizat cu bariu, pentru analizarea cineticii acestuia; ~genetic (v. -genetic), adj., 1. Derivat din mai multe linii de descendență. 2. Care dă culori diferite după mordanții care i se asociază; ~geneză (v. -geneză), s. f., 1. Concepție potrivit căreia fenomenele biologice, sociale, lingvistice etc. nu derivă dintr-un izvor comun, ci au origini multiple. 2. Descendență din mai multe linii parentale; ~genic (v. -genic), adj., (despre o caracteristică ereditară) care este controlat de două sau mai multe gene; ~genie (v. -genie1), s. f., doctrină potrivit căreia diferitele rase umane au apărut în același timp în mai multe puncte de pe glob; sin. poligenism; ~gin (v. -gin), adj., (despre flori) care prezintă mai multe pistile; ~ginie (v. -ginie), s. f., prezență a mai multor pistile în fiecare floare; ~girie (v. -girie), s. f., existență a mai multor circumvoluții supranumerare pe suprafața creierului; ~globulie (v. -globulie), s. f., creștere a numărului de hematii din sînge; sin. policitemie; ~glot (v. -glot), adj., s. m. și f., 1. adj., s. m. și f., (Persoană) care vorbește mai multe limbi. 2. adj., Care este scris în mai multe limbi; ~gon (v. -gon2), s. n., figură geometrică formată dintr-o linie frîntă închisă; ~graf (v. -graf), s. m. și n., 1. s. m., Autor care a scris opere aparținînd unor genuri variate. 2. s. n., Aparat pentru reproducerea unui manuscris în mai multe exemplare; ~halin (v. halin), adj., (despre bazine acvatice) cu un conținut de clorură de sodiu de 10-17‰; ~haploid (v. haplo-, v. -id), adj., cu un număr de cromozomi redus la jumătate față de numărul inițial; ~heteroxen (v. hetero-, v. -xen), adj., (despre ciclul evolutiv al unor paraziți) care în dezvoltarea sa necesită mai multe gazde; ~mastie (v. mastie), s. f., anomalie congenitală caracterizată prin existența de mamele supranumerare; sin. politelie; ~melie (v. -melie), s. f., prezența unui număr mai mare de membre decît cel normal; ~menoree (v. meno-, v. -ree), s. f., apariție a ciclului menstrual la intervale mai scurte decît cele normale; ~mer (v. -mer), adj., s. m., 1. adj., Format din mai multe părți sau diviziuni. 2. s. m., Substanță ale cărei molecule sînt constituite din reunirea mai multor molecule de monomer; ~merie (v. -merie), s. f., 1. Stare a unui corp polimer. 2. Condiționare a unui caracter de mai mulți factori genetici echivalenți; ~metrie (v. -metrie1), s. f., suprapunere simultană a două sau a mai multe măsuri în care timpii tari inițiali nu coincid întotdeauna; ~mialgie (v. mi/o-1, v. -algie), s. f., afecțiune dureroasă simultană a mai multor mușchi; ~morf (v. -morf), adj., 1. Care se prezintă sub mai multe forme. 2. (Despre specii animale) Cu variabilitate mare; ~morfie (v. -morfie), s. f., proprietate a unor substanțe chimice de a se prezenta sub mai multe forme cristaline; sin. polimorfism, pleomorfism; ~nezie (v. -nezie), s. f., înmulțire exagerată a insulelor pancreatice; ~nitrofil (v. nitro-, v. -fil1), adj., (despre bacterii) care preferă azotul combinat; ~nom (v. -nom2), s. n., expresie algebrică formată din mai multe monoame; ~odă (v. -odă), s. f., tub electronic cu mai mulți electrozi; ~odont (v. -odont), adj., cu dinți numeroși; ~odontie (v. -odontie), s. f., prezența de dinți supranumerari; ~oecie (v. -oecie), s. f., prezența concomitentă în cadrul aceleiași specii a unor indivizi de sexualitate diferită; ~onichie (v. -onichie), s. f., malformație caracterizată prin prezența de unghii supranumerare la degete; ~onim (v. -onim), s. n., nume taxonomic cu semnificație nesigură, confuză; ~onimie (v. -onimie), s. f., caracteristică a unei limbi în care același obiect are mai multe denumiri; ~opie (v. -opie), s. f., percepție multiplicată a unui obiect; sin. poliopsie; ~opsie (v. -opsie), s. f., poliopie*; ~orexie (v. -orexie), s. f., foame excesivă; ~orhidie (v. -orhidie), s. f., anomalie congenitală caracterizată prin existența de testicule supranumerare; ~otie (v. -otie), s. f., anomalie congenitală constînd în prezența de pavilioane supranumerare la același individ; ~pag (v. -pag), s. m., monstru monocefalian cu două coloane vertebrale complete și independente avînd și o mandibulă dublă; ~patie (v. -patie), s. f., stare a unei persoane atinse, simultan, de mai multe boli; ~petal (v. -petal), adj., (despre corolă) cu mai multe petale; ~petalie (v. -petalie), s. f., stare a unei corole cu petale supranumerare; ~piren (v. -piren), adj., cu nuclei sau sîmburi numeroși; ~plastic (v. -plastic), adj., (despre țesuturi organice) care conține mai multe plastide; ~plectic (v. -plectic), adj., care poate produce mai multe combinații de gene; ~pnee (v. -pnee), s. f., respirație cu frecvență mărită; ~pod (v. -pod), adj., s. m., 1. adj., Care are mai multe picioare. 2. s. m., Făt teratologic avînd mai multe picioare decît normal; ~podie (v. -podie), s. f., malformație congenitală constînd în prezența unui număr de picioare supranumerare; ~por (v. -por), s. m., ciupercă cu numeroși pori, din clasa bazidiomicetelor, care crește pe arbori; ~pter (v. -pter), adj., cu mai multe aripioare; ~ritmie (v. -ritmie), s. f., suprapunere de linii melodice cu structuri ritmice diferite care evoluează simultan; ~riz (v. -riz), adj., (despre plante) cu mai multe rădăcini; ~saprobii (v. sapro-, v. -bie), s. f. pl., forme vegetale și animale utilizate ca indicatori biologici în sistemul saprobiilor pentru determinarea zonelor de poluare intensă a apelor; ~sarcă (v. -sarcă), s. f., dezvoltare anormală a unei plante, datorită excesului de suc nutritiv; ~semie (v. -semie), s. f., 1. Pluralitate de semnificații conținute de un cuvînt sau de o unitate frazeologică. 2. Proprietate a operei de artă de a avea pentru contemplator mai multe sensuri, care se dezvăluie succesiv, în funcție de contextul social-politic și istoric în care este receptată; ~sialie (v. -sialie), s. f., salivație excesivă; ~sperm (v. -sperm), adj., 1. Care prezintă polispermie. 2. (Despre fructe) Cu semințe numeroase; ~spermie (v. -spermie), s. f., proces de producere a unui zigot prin fecundarea unor ovule de către mai mulți spermatozoizi; ~spor (v. -spor), adj., s. m., 1. adj., Care conține mai mulți spori. 2. s. m., Celulă reproductivă care se divide în mai mult de patru spori; ~stel (v. -stel), adj., (despre rădăcini) care posedă mai mulți cilindri centrali; ~stelie (v. -stelie), s. f., prezență a mai multor cilindri centrali în rădăcină; ~stemon (v. -stemon), adj., 1. (Despre androceu) Care are stamine de două ori mai mult decît petale. 2. Cu mai multe serii de stamine; ~stih (v. -stih), adj., (despre organe vegetale) dispus pe mai multe șiruri, serii sau verticile; ~stom (v. -stom), adj., cu mai multe orificii sau haustorii; ~telie (v. -telie), s. f., polimastie*; ~tenie (v. -tenie), s. f., multiplicare a cromatidelor în interiorul fiecărui cromozom; ~tipic (v. -tipic), adj., (despre specii) care cuprinde mai multe categorii sistematice inferioare; ~tom (v. -tom), adj., s. n., 1. adj., (Despre organe vegetale) Divizat sau ramificat în mai multe părți. 2. s. n., Tip de tomograf cu trei tipuri de deplasare a tubului; ~tomie (v. -tomie), s. f., 1. Diviziune în mai multe părți, grupe sau specii. 2. Ramificare a vîrfului axei principale a tulpinii sau inflorescenței în mai mult de două ramuri secundare; ~topic (v. -topic), adj., (despre specii vegetale) format pe areale diferite; ~topie (v. -topie), s. f., 1. Localizare în mai multe organe sau țesuturi a unei boli. 2. Acțiune a unei substanțe față de mai multe țesuturi organice. 3. Posibilitate a formării unor soiuri, biotipuri sau ecotipuri polifiletice cu puține caractere diferențiale, pe areale separate; ~trih (v. -trih), adj., cu mai mulți peri, cili sau flageli; ~trof (v. -trof), adj., cu capacitate de adaptare la nutriție diferențiată, pe substraturi variate; sin. politrofie; ~trofic (v. -trofic), adj., politrof*; ~trofie (v. -trofie), s. f., 1. Exces în procesul de nutriție. 2. Nutriție pe mai multe plante-gazdă; ~trop (v. -trop), adj., s. f., 1. adj., (Despre transformări ale sistemelor fizico-chimice fluide) Care se efectuează în așa fel încît căldura specifică rămîne constantă. 2. s. f., Curbă care reprezintă o transformare politropă; ~urie (v. -urie), s. f., eliminare abundentă de urină; ~valent (v. -valent), adj., (despre substanțe) care se poate prezenta în compușii săi în diferite stări de valență; ~xen (v. -xen), adj., s. n., 1. adj., (Despre paraziți) Care poate trăi pe mai multe gazde. 2. s. n., Amestec natural de platină și fier; ~zoare (v. -zoar), s. n. pl., clasă de animale microscopice unicelulare care trăiesc în colonii și al căror corp este acoperit cu o crustă calcaroasă; ~zom (~som) (v. -zom), s. m., complex activ rezultat din sinteza proteinelor și constituit din mai mulți ribozomi uniți printr-o moleculă de ARN; sin. poliribozom; ~zomie (~somie) (v. -zomie), s. f., prezență de cromozomi supranumerari.
a fi îmbrăcat la opt sute și un pol expr. a avea haine scumpe, a fi elegant.
la opt sute și un pol expr. (înv.) elegant.

poli dex

Intrare: pol (pl. poli)
pol pl. poli substantiv masculin substantiv neutru
Intrare: poli
poli