poleială definitie

12 definiții pentru poleială

POLEIÁLĂ, poleieli, s. f. 1. Faptul de a polei2; (concr.) strat subțire de metal (prețios) cu care se poleiește2 un obiect. ♦ Foaie subțire de staniol folosită ca ambalaj, mai ales pentru unele articole alimentare. ♦ Fig. Ceea ce încearcă să dea un aspect bun, frumos, valoros unor lucruri lipsite de valoare; strălucire aparentă; lustru, spoială. 2. Cizelare, șlefuire, lustruire a unui obiect sau, fig., a unei opere literare, științifice etc. [Pr.: -le-ia-] – Polei2 + suf. -eală.
POLEIÁLĂ, poleieli, s. f. 1. Faptul de a polei2; (concr.) strat subțire de metal (prețios) cu care se poleiește2 un obiect. ♦ Foaie subțire de staniol folosită ca ambalaj, mai ales pentru unele articole alimentare. ♦ Fig. Ceea ce încearcă să dea un aspect bun, frumos, valoros unor lucruri lipsite de valoare; strălucire aparentă; lustru, spoială. 2. Cizelare, șlefuire, lustruire a unui obiect sau, fig., a unei opere literare, științifice etc. [Pr.: -le-ia-] – Polei2 + suf. -eală.
POLEIÁLĂ, poleieli, s. f. 1. Faptul de a polei; strat de metal, mai ales de aur sau de argint, cu care se poleiește. (Atestat în forma polială) Pereții erau numai oglinzi, tavanurile numai polială și pardoseala numai chilimuri și catifele. POPESCU, B. II 61. ♦ Foaie subțire de metal de culoare aurie sau argintie cu care se învelesc unele obiecte. Șocolată învelită în poleială. ♦ Fig. Ceea ce încearcă să dea un aspect bun, frumos, valoros unor lucruri lipsite de conținut; lustru, spoială. O inteligență foarte puțin pătrunzătoare, foarte slabă, dar cu poleială franțuzească. GHEREA, ST. CR. I 281. Ura din convingere așa-numitele conveniențe și poleiala lumii. CARAGIALE, N. S. I 7. 2. Cizelare, șlefuire a unui obiect sau, fig., a unei opere literare, științifice. Fiindcă această comedie are să facă parte din repertoriul meu dramatic... aș dori să-i dau cea mai de pe urmă poleială. ALECSANDRI, S. 63. – Variantă: poliálă s. f.
poleiálă s. f., g.-d. art. poleiélii; pl. poleiéli
poleiálă s. f., g.-d. art. poleiélii; pl. poleiéli
POLEIÁLĂ s. v. staniol.
POLEIÁLĂ s. v. ghețuș, polei.
POLEIÁLĂ ~iéli f. 1) v. A POLEI. 2) Strat subțire de metal nobil cu care este poleit un obiect. 3) fig. Strălucire aparentă (fizică sau spirituală) care produce o impresie înșelătoare; spoială; pospăială; lustru. /a polei + suf. ~eală
poleială f. 1. daurire: strălucind de poleieli; 2. fig. lustru, spoială: poleiala lumii.
poleĭálă f., pl. ĭelĭ. Substanță care poleĭește, văpsea aurie saŭ argintie. Fig. Lustru, spoĭală, cĭoplire, civilizare: a avea poleĭala lumiĭ.
POLEIA s. staniol, (reg.) șic. (Ciocolată învelită în ~.)
poleia s. v. GHEȚUȘ. POLEI.

poleială dex

Intrare: poleială
poleială substantiv feminin