polatră definitie

15 definiții pentru polatră

POLÁTĂ, polate, s. f. (Reg.) Încăpere mică pe lângă o casă țărănească, servind ca magazie pentru unelte și obiecte de gospodărie. ♦ Streașină. [Var.: polátră s. f.] – Din bg. polata.
POLÁTRĂ s. f. v. polată.
POLÁTĂ, polate, s. f. (Reg.) Încăpere mică pe lângă o casă țărănească, servind ca magazie pentru unelte și obiecte de gospodărie. ♦ Streașină. [Var.: polátră s. f.] – Din bg. polata.
POLÁTRĂ s. f. v. polată.
POLÁTĂ s. f. v. polatră.
POLÁTRĂ, polatre, s. f. (Regional) încăpere mică pe lîngă o casă țărănească (uneori formată numai dintr-un acoperiș sprijinit pe stîlpi) servind ca magazie pentru unelte și alte obiecte de gospodărie. Noi facem focu numa-n polatră, că în odăile bune nu facem, că se strică lucrurile. STĂNOIU, C. I. 59. – Variantă: polátă (BRĂTESCU-VOINEȘTI, la CADE) s. f.
polátă (reg.) s. f., g.-d. art. polátei; pl. poláte
polátă s. f., pl. poláte
POLÁTĂ s. v. curte, jgheab, palat, streașină.
polátă, poláte și polăți, s.f. (înv. și reg.) 1. palat domnesc sau împărătesc; curte domnească, princiară sau împărătească; sală, cameră mare într-un palat. 2. încăpere mică pe lângă o casă țărănească; cămară, chelar; magazie, șopron. 3. cameră mică de locuit în casele țărănești. 4. prisacă, stupină. 5. perete de legătură între casă și o altă clădire alăturată. 6. streașină de casă; bucată de scândură așezată la streașina casei. 7. porțiune dintr-un gard de scânduri. 8. schelă care servește ca suport muncitorilor care lucrează la înălțime. 9. (în forma: polatie) avut, zestre, calabalâc. 10. (cu sens colectiv) membrii unei familii; (în forma: poladie) populație a unui ținut sau a unei țări.
polată f. 1. Tr. palat: o raiule, polată frumoasă, cu lumină mângăioasă! POP.; 2. Mold. chiler (la o casă țărănească): ușa polatei; 3. (în Dolj) streașina bordeiului. [Serb. POLATA, palat].
1) palát n., pl. e (ngr. paláti, d. lat. Palatium, dealu Palatin și [pin ext.] casa împăratuluĭ Aŭgúst, situată pe acest deal; it. palazzo, engl. germ. palast, rus. paláta. V. păraț). Casă mare și sumptuoasă (locuită de un suveran orĭ de un personagiŭ ilustru). Suveranu, stăpînu palatuluĭ și alte persoane care locuĭesc în palat: o revoluțiune de palat. Mare edificiŭ public: palatu universitățiĭ, palatu justițiiĭ, palatu administrativ. – Vechĭ. Azĭ. Maram. polátă, pl. e (sîrb. polata, bg. polat), palútă (ung. polota) și paleaț n., pl. ețe saŭ eațurĭ (pol. palac, d. it. palazzo). V. polată și hardughie.
polátă f., pl. e și ățĭ (sîrb. polata, palat. V. palat 1. Cp. cu saraĭ). Vechĭ. Azĭ. Maram. Palat. Azĭ vest. Mică construcțiune, maĭ ales de lemn, alipită alteĭa maĭ marĭ (celar, paravan, prelipcă). – Azĭ în Serbia polat, pl. e, palat. În Munt. polatră (VR. 1928, 3, 351).
polátră, V. polată.
pola s. v. CURTE. JGHEAB. PALAT. STREAȘINĂ.

polatră dex

Intrare: polată
polatră
polată substantiv feminin