POIENÍȚĂ, poienițe, s. f. Diminutiv al lui poiană. De jos, de-aproape, pădurea sida repede către ei, ca o perie. Și poienița îi ocolea de aproape ca o cunună. SADOVEANU, O. IV 486. Merse și merse pînă ce văzu că se deschide o poieniță. ISPIRESCU, L. 354. Iar pe iarbă-n poieniță Cîntă-o’ albă copiliță. ALECSANDRI, P. P. 164.