poiată definitie

2 intrări

14 definiții pentru poiată

POIÁTĂ, poieți, s. f. (Reg.) 1. Coteț pentru păsările de curte, pentru porci. 2. Grajd pentru vite; șopron. 3. Adăpost rudimentar pentru oameni, la câmp sau la stână. ♦ Bucătărie de vară. [Pr.: po-ia-] – Din sl. pojata.
POIÁTĂ, poieți, s. f. (Reg.) 1. Adăpost (rudimentar) pentru păsările de curte, pentru porci, pentru vite. 2. Adăpost pentru oameni, la câmp sau la stână. ♦ Bucătărie de vară. [Pr.: po-ia-] – Din sl. pojata.
POIÁTĂ, poieți, s. f. (Regional) 1. Adăpost pentru păsările de curte. V. coteț. Baba se duce în poiată, găbuiește găina, o apucă de coadă și o ia la bătaie, de-ți venea să-i plîngi de milă. CREANGĂ, P. 69. O vulpe la țăran se înnădise odată La păsări în poiată. DONICI, F. 39. 2. Adăpost pentru vite, pentru porci. V. grajd, staul. Atras de gemetele lui Vasile, se îndreptă spre poiată, îl găsi grămadă în fundul poieții. BUJOR, S. 93. Oricine hrănește un porc în poiată trebuie s-o știe aceasta. GANE, N. I 223. 3. Șopron. Spre marea mea bucurie, descoperii din dos și la lumina unui chibrit o poiată de scînduri plină de fîn. HOGAȘ, M. II 84. 4. Adăpost primitiv făcut pentru oameni la cîmp sau la stînă. Iată că un păcătos de jitar, cum ședea la o poiată, aproape de marginea unui sat, pune pușca la ochi. ȘEZ. VIII 57.
poiátă (reg.) s. f., g.-d. art. poiéții; pl. poiéți
poiátă s. f., g.-d. art. poiéții; pl. poiéți
POIÁTĂ s. v. bordei, cocină, colibă, coteț, grajd, pătul, staul, șopron.
poiátă (poiéți), s. f.1. (Mold.) Adăpost în curte. – 2. (Trans.) Grajd. – Mr., megl. puiată. Sl. pojata „colibă” (Miklosich, Lexicon, 654; Conev 81; Pușcariu, Dacor., VII, 356), cf. bg., sb., cr., slov. pojata.
POIÁTĂ poiéți f. reg. Construcție anexă pentru animale sau pentru păsări domestice într-o gospodărie personală. /<sl. pojata
poiată f. Mold. 1. grajd din gard de nuiele; 2. coteț: poieți pentru păsări CR. [Slovean POIATA, colibă, grajd].
poĭátă f., pl. ĭete și ĭețĭ (rut. po-ĭata, acoperemînt, casă, bg. „stînă”, sîrb. „staul”; ung. pajta, șopron. Bern. 1, 450). Mold. Coteț, cotineață, adăpost de păsărĭ (oare). Trans. Staul. Vc. Șopronu pivnițeĭ.
poia s. v. BORDEI. COCINĂ. COLIBĂ. COTEȚ. GRAJD. PĂTUL. STAUL. ȘOPRON.
poiátă, s.f. – Adăpost pentru vite sau păsări de curte: „În poiată, de cumnată / Și nu-i hori niciodată” (Bilțiu, 2006: 50); „Poiata pentru oi era din nuiele împletite, acoperită cu paie” (AER, 2010: 159; Remetea Chioarului). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei. ♦ Poiețea = grajd mai mic ce se așază imediat lângă peretele grajdului mare și servește de culcuș vițeilor ori porcilor; poiețeaua destinată porcilor se numește comun coteț (Bud, 1908). – Din sl. pojata „colibă, grajd” (Șăineanu; Miklosich, Conev, Pușcariu, cf. DER; DEX).
poiátă, s.f. – Grajd pentru vite mari. Poiețea = grajd mai mic ce se așază imediat lângă peretele grajdului mare și servește de culcuș vițeilor ori porcilor; poiețeaua destinată porcilor se numește comun coteț (Bud 1908). – Din sl. pojata „colibă” (Miklosich, Pușcariu cf. DER).
POIATĂ subst. 1. Poiat b. (17 B II 77); -ă b. (16 B IV 168); – Gh. (Sur VII). 2. Poet/ești s. (17 B III 42); -easca t. 3. Poețăl s. (Dm). 4. Prob. Poetaș, Stan, act., sau < subst. poet.

poiată dex

Intrare: poiată
poiată substantiv feminin
Intrare: Poiată
Poiată