POGONÍCI, pogonici, s. m. (Pop.) Băiat care mână vitele. – Din bg. pogonič, sb. pogonić.

POGONÍCI, pogonici, s. m. (Pop.) Băiat care mână vitele. – Din bg. pogonič, scr. pogonić.

POGONÍCI, pogonici, s. m. (Popular) Băiat care mînă vitele la arat. Viorelele începuseră a se ivi pe ogoare și pogonicii le rupeau și le puneau la pălării. SANDU-ALDEA, U. P. 179.

pogoníci (pop.) s. m., pl. pogoníci, art. pogonícii

pogoníci s. m., pl. pogoníci

POGONÍCI s. (reg.) plugar. (~ este băiatul care mână vitele la arat.)

POGONÍCI ~ m. pop. Băiat care mână vitele (în timpul aratului). /<bulg. pogoniț

pogoníci, pogoníci, s.m. (reg.) 1. băiat care mână vitele la plug; biriș, pognitor. 2. persoană care ține coarnele plugului. 3. lucrător agricol plătit cu pogonul (după pogoanele lucrate). 4. (cu forma: pogănici) car cu care merge mireasa la cununie. 5. (s.n.) bucată de fier prinsă de grindeiul plugului, de care se agață cele două lanțuri de la cotigă; crucea plugului.

pogoniciu m. cel ce mână plugul. [Serb. POGONIČ].

pogonár m. (d. pogon). Munt. Lucrător agricol agajat cu pogonu, nu cu ziŭă. (În Dobr. și pogonicĭ). Mold. Lucrător la vie.

pogonícĭ m., pl. tot așa (vsl. pogoničĭ, care închiriază munca, care conduce lucrurile; rut. pogonič, mînător. V. pohonț). Mold. Cel ce mînă boiĭ la plug (în Trans. pogănicĭ). Dobr. Pogonar, lucrător agricol cu pogonu.

POGONICI s. (reg.) plugar. (~ este băiatul care mînă vitele la arat.)