POFTORÍ, poftoresc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. (Folosit și absol.) A repeta, a reaminti. 2. A ura, a dori ceva (cuiva). 3. A ruga pe cineva (ceva). – Din sl. povŭtoriti.

POFTORÍ, poftoresc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. (Folosit și absol.) A repeta, a reaminti. 2. A ura, a dori ceva (cuiva). 3. A ruga pe cineva (ceva). – Din sl. povŭtoriti.

POFTORÍ, poftoresc, vb. IV. Tranz. (Învechit) 1. A repeta, a reaminti. Și astfel, poftorindu-și unele ca acestea... ajunge la curtea împărătească. ISPIRESCU, L. 219. 2. A ura, a dori ceva (cuiva). Cucoană Caliopi, îți poftoresc s-ajungi din maioreasă, ghinărăreasă. ALECSANDRI, T. 981. 3. A ruga pe cineva (ceva); a pofti (4). Îi scrisesem un ravaș în care o poftoream ca să se îndure de flacăra unui muritor. ALECSANDRI, T. 1699.

poftorí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poftorésc, imperf. 3 sg. poftoreá; conj. prez. 3 să poftoreáscă

poftorí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poftorésc, imperf. 3 sg. poftoreá; conj. prez. 3 sg. și pl. poftoreáscă

POFTORÍ vb. v. reaminti, repeta.

POFTORÍT adj. v. repetat.

poftorí (poftorésc, poftorít), vb. – 1. A repeta. – 2. A pisălogi. Sl. povŭtoriti, din vŭtoryĭ „secund” (Miklosich, Slaw. Elem., 36; Cihac, II, 272), cf. ftori. Înv.

poftorì v. a repeta: nu trebue a poftori omului înțelept cuvinte înțelepte. [Slav. POVŬTORITI (din VŬTORYĬ, al doilea)].

poftorésc v. tr. (vsl. po-vŭtoriti, a repeta, d. vŭtoryĭ, al doilea; sîrb. povtoriti). Vechĭ. Rar. Repet.

poftori vb. v. REAMINTI. REPETA.

poftorit adj. v. REPETAT.