POFTITÓR, -OÁRE, poftitori, -oare, adj. (Rar) 1. Care poftește (2), care invită; chemător. O hîrtie-nșelătoare, Poftitoare, rugătoare, Ca să vie Iordachi-acasă. ALECSANDRI, P. P. 179. 2. Doritor de ceva; pofticios. Unii din boieri, poftitori de slavă, umblară să turbure poporul. ISPIRESCU, M. V. 33. ♦ Curios. Omul e om și pace, poftitor de la fire, ar vrea să știe cîte-un lucru. RETEGANUL, P. III 30.