podoabă definitie

2 intrări

14 definiții pentru podoabă

PODOÁBĂ, podoabe, s. f. 1. (Adesea fig.) Obiect care înfrumusețează pe cineva sau ceva; găteală, ornament; p. ext. lucru de preț, de valoare; odor, bijuterie. ♦ Fig. Însușire, calitate, atribut. ♦ Fig. Fală, cinste; strălucire. 2. (Pop.) Nume dat unor boli de piele. ♦ Nume dat unor insecte parazite care trăiesc pe corpul omenesc. – Din sl. podoba.
PODOÁBĂ, podoabe, s. f. 1. (Adesea fig.) Obiect care înfrumusețează pe cineva sau ceva; găteală, ornament; p. ext. lucru de preț, de valoare; odor, bijuterie. ♦ Fig. Însușire, calitate, atribut. ♦ Fig. Fală, cinste; strălucire. 2. (Pop.) Nume dat unor boli de piele. ♦ Nume dat unor insecte parazite care trăiesc pe corpul omenesc. – Din sl. podoba.
PODOÁBĂ, podoabe, s. f. 1. Lucru, aspect care înfrumusețează pe cineva sau ceva; găteală, ornament. Peste tot locul învie același dor de podoabă, de expansiune. ARGHEZI, P. T. 21. Capitala rîdea vesel în podoaba steagurilor tricolore ce fîlfîiau pe clădirile principale. REBRREANU, R. I 195. Avea o traistă cu săgeți, Un cal arab cu părul creț Și pe curea, podoabe-n zale. COȘBUC, P. II 255. ◊ Fig. O floarea-soarelui uitată se scutură și își despoaie Podoaba razelor apuse. ANGHEL, Î. G. 15. Nimic nu dă lumii o mai strălucită podoabă decît omul. SLAVICI, O. I 159. Cît de sus ridici acuma în gîndirea ta pe-o roabă, Cînd durerea ta din suflet este singura-mi podoabă. EMINESCU, O. I 154. ♦ Fig. Ceea ce este deosebit prin calitățile sale. Iar ulciorul mi-a vorbit, Vrînd, se vede, să mă mustre: In colibile lacustre... fui podoaba Tribului întreg. COȘBUC, P. I 319. Cum se prăpădi, podoabă de om! VLAHUȚĂ, la TDRG. 2. Lucru de preț, obiect de valoare; odor; bijuterie, giuvaier. [Brățara] e o podoabă frumoasă și rară. C. PETRESCU, A. 56. Palatul în care ședeau moșnegii și cu nora, cu toate bogățiile și podoabele din el, s-a schimbat iarăși în sărăcăciosul bordei al moșneagului, de mai înainte. CREANGĂ, P. 89. Pe-Oprișanul să-l aduci Cu toate podoabele, Cu toate averile, Să-și dea socotelele! ALECSANDRI, P. P. 202.
podoábă s. f., g.-d. art. podoábei; pl. podoábe
podoábă s. f., g.-d. art. podoábei; pl. podoábe
PODOÁBĂ s. 1. decor, decorație, ornament, ornamentație, (pop.) împodobire, zurzur. (Obiecte de ~.) 2. găteală, (rar) modă, (pop.) dichis. (Obiecte de ~ feminină.) 3. v. bijuterie. 4. v. înfloritură.
podoábă (podoábe), s. f. – Ornament, bijuterie. Sl. podoaba (Miklosich, Slaw. Elem., 37; Cihac, II, 271; Conev 85). – Der. (îm)podobi, vb. (a orna, a găti; a se asemăna), din sl. podobiti; podobie, s. f. (înv., comparație; cîntare liturgică servind drept model), din sl. podobije; podobnic, adj. (înv., asemănător, comparabil); despodobi, vb. (a scoate podoabele, a se dezbrăca); preapodobie, s. f. (sanctitate), din sl. prĕpodobije, înv.; preapodobin (var. preapodobnic, preapodobit), adj. (înv., sfînt), din sl. prĕpodobinŭ; spobodi, vb. (a face demn, meritoriu), din sl. sŭpodobiti.
PODOÁBĂ ~e f. 1) Obiect folosit pentru înfrumusețare; ornament. 2) Obiect din metal prețios incrustat cu pietre scumpe; giuvaier; bijuterie. 3) fig. Persoană sau obiect cu calități deosebite (bune sau rele). Bună ~. [G.-D. podoabei] /<sl. podoba
podoabă f. ceeace împodobește. [Slav. PODOBA, bunacuviință].
podoábă (oa dift.) f., pl. e (vsl. podoba, cuviință, d. doba, oportunitate, care vine d. dobrŭ, bun; bg. podobie, sîrb. podoba, asemănare; rut. podóba, față, plăcere, rus. podóba, obiceĭ. V. prăpădoamnă). Ornament. Fig. Persoană de valoare: podoaba barouluĭ. Maĭ des iron. Sculă, gĭuvaĭer, poamă: ce podoabă e și el!
PODOA s. 1. decor, decorație, ornament, ornamentație, (pop.) împodobire, zurzur. (Obiecte de ~.) 2. găteală, (rar) modă, (pop.) dichis. (Obiecte de ~ feminină.) 3. bijuterie, giuvaer, odor, (înv. și pop.) giuvaerica, (pop.) sculă, (înv.) left, (turcism înv.) tefaric. (Inele de aur și alte ~.) 4. înfloritură, ornament. (~ arhitectonică.)
PODOABĂ. Subst. Podoabă, împodobire, găteală, dichis (pop. și fam.), decor, ornament, ornamentație, zorzoane, farafastîcuri (fam. și peior.), țarțamuri (reg.). Dantelărie, ceaprăzărie. Coroană, coroniță (dim.), cunună, cununiță (dim.). Dantelă, danteluță (dim.), cipcă (reg.), horbotă (reg.), horboțică (dim., reg.). Franj, țarțam (reg.), ciucure, ciucuraș (dim.), ciucurel, canaf, pompon, tuftur (reg.), peleș (reg.). Panglică, panglicuță (dim.), panglicea (reg.), cordea, cordeluță (dim.), betea (reg.); fundă, fiong (înv. și reg.). Sovon (pop.). Broderie, chilim, găurele, firet; alesătură, cusătură. Ceapraz, găitan, brandenburg, treflă, șiret, șinor (reg.), șnur, șnuruleț (dim.); sărad (reg.); dragon. Panaș, egretă, surguci, pompon, pană, penaj. Bijuterie, giuvaer, odor, gemă, giuvaericale (pop.). Brodeză. Ceaprazar, găitănar (înv.). Bijutier, giuvaergiu. împodobire, înfrumusețare, ornamentare, ornamentație; gătire, dichisire (pop. și fam.) înzorzonare, împopoțonare. Adj. Împodobit, înfrumusețat, ornat, gătit, dichisit (pop. și fam.); înzorzonat, împopoțonat, înțoțonat (rar). Vb. A (se) împodobi, a (se) înfrumuseța, a orna; a (se) găti, a (se) dichisi (pop. și fam.); a (se) înzorzona, a (se) împopoțona, a (se) împopoța (reg.), a (se) înțoțona (rar). V. bijuterie, îmbrăcare, îmbrăcăminte, împodobire.
PODOABĂ subst. 1. Podoaba f. (Viciu). 2. Podobaia fam., 1700 (Vieri 68).
podoabă, podoabe s. f. (peior.) femeie ușuratică.

podoabă dex

Intrare: podoabă
podoabă substantiv feminin
Intrare: Podoabă
Podoabă