podi definitie

10 definiții pentru podi

PODÍ, podesc, vb. IV. Tranz. A pune podea, a acoperi sau a căptuși cu scânduri; a pardosi. ♦ A acoperi (provizoriu) cu scânduri un șanț sau o săpătură (pentru a înlesni trecerea oamenilor și a vehiculelor). – Din pod.
PODÍ, podesc, vb. IV. Tranz. A pune podea, a acoperi sau a căptuși cu scânduri; a pardosi. ♦ A acoperi (provizoriu) cu scânduri un șanț sau o săpătură (pentru a înlesni trecerea oamenilor și a vehiculelor). – Din pod.
PODÍ, podesc, vb. IV. Tranz. A pune o podină, o podea, a pardosi (o încăpere) cu scînduri. Odaia din față era mai mare, podită și mobilată numai cu cîteva mese lungi. REBREANU, I. 32. Schelele se-nfundă în podul grajdului; podul nu-i podit pînă acum. CARAGIALE, O. I 76. ♦ A acoperi (provizoriu) cu scînduri un șanț sau o săpătură pentru a înlesni trecerea oamenilor și a vehiculelor. După ce mai trecem pe o stradelă podită cu scînduri, deoarece dedesubt se lucrează metroul, cotim pentru ultima oară la dreapta. SAHIA, U.R.S.S. 64.
podí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podésc, imperf. 3 sg. podeá; conj. prez. 3 să podeáscă
podí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. podésc, imperf. 3 sg. podeá; conj. prez. 3 sg. și pl. podeáscă
PODÍ vb. v. pardosi.
A PODÍ ~ésc tranz. 1) (încăperi, curți etc.) A acoperi cu podea; a pardosi. 2) (șanțuri, săpături) A acoperi cu scânduri pentru a înlesni trecerea. /Din pod
podì v. a așterne cu grinzi de lemn. (V. pod 10].
podésc v. tr. (d. pod saŭ d. sîrb. poditĭ, care vine d. pod, podea). Pardosesc, pavez cu lemn, vorbind de camere orĭ de terase (orĭ de stradele din vechime, care eraŭ pavate cu grinzĭ și scîndurĭ groase).
PODI vb. a pardosi. (A ~ o încăpere.)

podi dex

Intrare: podi
podi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a