podgorie definitie

18 definiții pentru podgorie

PODGÓRIE, podgorii, s. f. 1. Zonă, de obicei deluroasă, cultivată cu plantații masive de viță-de-vie (care asigură producerea unui anumit tip de vin); regiune viticolă. 2. (Înv.) Regiune de la poalele unui munte sau ale unui deal. [Acc. și: podgoríe] – Din sl. podugorije.
PODGORÍU, -ÍE, podgorii, adj. (Rar) Acoperit cu vii, bogat în podgorii. – Podgorie + suf. -iu.
PODGÓRIE, podgorii, s. f. 1. Regiune întinsă, de obicei deluroasă, cultivată cu plantații masive de viță de vie (care asigură producerea unui anumit tip de vin); regiune viticolă. 2. (Înv.) Regiune de la poalele unui munte sau ale unui deal. [Acc. și: podgoríe] – Din sl. podŭgorije.
PODGORÍU, -ÍE, podgorii, adj. (Rar) Acoperit cu vii, bogat în podgorii. – Podgorie + suf. -iu.
PODGÓRIE, podgorii, s. f. Regiune cultivată cu vii, care cuprinde, de obicei, mai multe plaiuri (avînd fiecare o caracteristică proprie). În apusul plin de flăcări și de aur, șerpuiau podgoriile și livezile cu pruni. GALACTION, O. I 266. Dincolo, în celelalte văi, pe celelalte povîrnișuri, din celelalte podgorii, atîta nepotolită înveselire și atîtea chiote de cules străbat pînă în tihna acestei văgăuni dosite! C. PETRESCU, S. 14. Spre apus, se-ntinde podgoria cea vestită a Aradului, un lung șir de dealuri acoperite cu vii. SLAVICI, O. II 90.
PODGORÍU, -ÎE, podgorii, adj. (Neobișnuit) Acoperit de vii, bogat în podgorii. Merg alții la Suceava. Iar alții la Cotnarul iubit și podgoriu Pe unde stau cu oastea, Bogdan, domnescul fiu. ALECSANDRI, P. III 205.
podgórie (-ri-e) s. f., art. podgória (-ri-a), g.-d. art. podgóriei; pl. podgórii, art. podgóriile (-ri-i-)
podgoríu (rar) adj. m., f. podgoríe; pl. m. și f. podgoríi
podgórie s. f. (sil. -ri-e), podgória (sil. -ri-a), g.-d. art. podgóriei; pl. podgórii, art. podgóriile (sil. -ri-i-)
podgoríu adj. m., f. podgoríe; pl. m. și f. podgoríi
PODGÓRIE s. (reg.) viet. (~ Murfatlar.)
podgórie (podgórii), s. f.1. Regiune de deal, colină subalpină. – 2. Viță-de-vie, plantație de viță-de-vie. Sl. podŭgorije „vale” (Miklosich, Lexicon, 598; Cihac, II, 273; Conev 42), cf. pogorî, slov. podgorje. – Der. podgorean, adj. (rar, subalpin; s. m., viticultor); podgoriu, adj. (bogat în podgorii), creație forțată la Alecsandri.
PODGÓRIE ~i f. 1) Regiune (deluroasă) cultivată cu vii; regiune viticolă. 2) Plantație de viță de vie (de un anumit sort). [G.-D. podgoriei; Sil. ri-e] /<sl. podugorije
podgorie f. vie pe un deal. [Slav. PODŬGORIĬE (din PODŬ, supt, și GORA, munte)].
podgoriu a. acoperit cu podgorii: Cotnarul iubit și podgoriu AL.
podgórie f. (vsl. podŭgoriĭe, vale, d. podŭ, dedesupt, și gora, munte; sîrb. rus. podgorje, bg. -rie, regiune situată la poalele unuĭ munte. V. pogor). Vie mare la deal saŭ la cîmp: pin Putna-s întinse podgoriĭ. – În Olt. podgór n., pl. oare = vie (NPl. Ceaur, 90 și 91).
PODGORIE s. (reg.) viet. (~ Murfatlar.)
PODGORIA, com. în jud. Buzău, situată în zona de contact a Câmpiei Române cu Subcarpații Buzăului, pe râul Râmnic; 3.305 loc. (2003). Centru viticol. Satul P. apare menționat documentar în 1593. Până la 1 ian. 1965 satul și com. P. s-au numit Jideni. Bisericile Adormirea Maicii Domnului (1817), Sfinții Voievozi (1843) și Sfinții Voievozi (1859), în satele P., Coțatcu și Oratia. În satul Coțatcu se află mănăstirea Podul Bulgarului (de maici), cu biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (1940) și biserica de lemn Sfânta Treime (1951).

podgorie dex

Intrare: podgorie
podgorie substantiv feminin
  • silabisire: -ri-e
Intrare: podgorie
podgorie
Intrare: podgoriu
podgoriu adjectiv