podeț definitie

11 definiții pentru podeț

PODÉȚ, podețe, s. n. Diminutiv al lui pod (I 1); poduleț, podișcă (1), poduț2, podiș (2), podișor, podurel. ♦ Scândură, pod mic, rudimentar, așezat peste șanțul de la marginea drumului (pentru a permite accesul în curte); podișcă (1). – Pod + suf. -eț.
PODÉȚ, podețe, s. n. Diminutiv al lui pod (I 1); poduleț, podișcă (1), poduț2, podiș (2), podișor, podurel. ♦ Scândură, pod mic, rudimentar, așezat peste șanțul de la marginea drumului (pentru a permite accesul în curte); podișcă (1). – Pod + suf. -eț.
PODÉȚ, podețe, s. n. Diminutiv al lui pod; pod de dimensiuni mici peste o apă mică, peste un șanț etc. Stejarii cei rupți sînt podețe pe rîuri. EMINESCU, O. IV 157. La un podeț se întîlnește c-o nuntă. ȘEZ. IV 1. Frunză verde stuh de baltă La podețul cel de piatră Streinei îs fără tată. SEVASTOS, C. 9. ♦ Scîndură sau pod mic așezat peste șanțul unei șosele, pentru a servi ca trecătoare; podișcă. Pe vremea aceea Calea Moșilor avea încă șanțuri și podețe. PAS, Z. I 139. Se opri pe podețul dinaintea porții și salută. REBREANU, R. I 76. – Pl. și: podețuri (SADOVEANU, E. 114).
podéț s. n., pl. podéțe
podéț s. n., pl. podéțe
PODÉȚ s. podișcă.
PODÉȚ s. v. pod, scobar.
podeț n. pod mic.
podéț n., pl. e (d. pod). Pod mic.
podeț s. v. POD. SCOBAR.
PODEȚ s. podișcă.

podeț dex

Intrare: podeț
podeț substantiv neutru