pocnit definitie

26 definiții pentru pocnit

POCĂNÍ vb. IV v. pocni.
POCNÍ, pocnesc, vb. IV. 1. Intranz. A răsuna cu un zgomot scurt și sec; a detuna. ♦ (Despre uși, ferestre etc.) A se izbi, a se trânti cu putere și cu zgomot. ♦ Fig. A izbucni pe neașteptate, a se declanșa. ♦ (Despre încheieturi, oase, degete) A trosni (prin întindere sau răsucire). ◊ Expr. A-i pocni (cuiva) fălcile = a-i trosni cuiva fălcile. 2. Tranz. și intranz. (Adesea fig.) A lovi scurt și cu putere. ♦ Tranz. A lovi drept în țintă. 3. Intranz. A se sparge, a crăpa (cu violență și zgomot). ♦ A se rupe (prin întindere, solicitare prea mare etc.). [Var.: pocăní vb. IV] – Poc + suf. -(ă)ni.
POCNÍT s. n. (Pop.) Faptul de a pocni. [Var.: pocănít s. n.] – V. pocni.
POCĂNÍ vb. IV v. pocni.
POCNÍ, pocnesc, vb. IV. 1. Intranz. A răsuna cu un zgomot scurt și sec; a detuna. ♦ (Despre uși, ferestre etc.) A se izbi, a se trânti cu putere și cu zgomot. ♦ Fig. A izbucni pe neașteptate, a se declanșa. ♦ (Despre încheieturi, oase, degete) A trosni (prin întindere sau răsucire). ◊ Expr. A-i pocni (cuiva) fălcile = a-i trosni cuiva fălcile. 2. Tranz. și intranz. (Adesea fig.) A lovi scurt și cu putere. ♦ Tranz. A lovi drept în țintă. 3. Intranz. A se sparge, a crăpa (cu violență și zgomot). ♦ A se rupe (prin întindere, solicitare prea mare etc.). [Var.: pocăní vb. IV] – Poc + suf. -(ă)ni.
POCNÍT, pocnituri, s. n. (Pop.) Faptul de a pocni. [Var.: pocănít s. n.] – V. pocni.
POCNÍ, pocnesc, vb. IV. 1. Intranz. A produce un pocnet, a face să se audă un pocnet, a răsuna cu zgomot scurt și sec; a plesni, a trosni. în popasul de sus au stat ș-au ascultat cum pocnește gheața într-un pîrîu din vale, cine știe unde. SADOVEANU, B. 215. Undeva porniră răzlețe focuri de arme. Se întețiră un timp. Tăcură iar. Mai pocni departe un glonț întîrziat. C. PETRESCU, T. II 13. Perechile de șine se multiplicau, se apropiau, se întretăiau. Roțile pocneau tot mai des peste încrucișări. REBREANU, R. I 13. Pe vatra veche ard, Pocnind din vreme-n vreme, Trei vreascuri rupte dintr-un gard, Iar flacăra lor geme. COȘBUC, P. I 191. ◊ Expr. A-i pocni cuiva fălcile, se zice despre cel care mănîncă lacom. ◊ (Urmat de determinări arătînd instrumentul, introduse prin prep. «din» sau «cu») Sofron Vesbianu pocnea din degete, înaintînd spre tine. C. PETRESCU, Î. II 93. Pocnind din bici pe lîngă boi, în zori de zi el a trecut Cu plugul pe la noi. COȘBUC, P. I 93. Moș Nichifor avea o biciușcă de cele de cînepă, împletită de mîna lui și cu șfichiul de mătasă, cu care pocnea de-ți lua auzul. CREANGĂ, P. 107. Merge tot mereu Voinicelul meu Din frunze pocnind, Codri vechi trezind. ALECSANDRI, P. P. 62. ◊ (Poetic) Tunete bătrîne pe-a certurilor vatră Pocnesc cu-a lor ciocane. EMINESCU, O. IV 305. ♦ (Popular) A izbi cu zgomot (ținta). Iată chiot s-auzea, Buzduganul vîjîia, Drept în ușă că pocnea. ANT. LIT. POP. I 423. Apoi durda-și întindea Și-n plin durda lui pocnea. Potirașii gios cădea, în sînge se vîrcolea. ALECSANDRI, P. P. 88. 2. Tranz. A lovi (pe cineva sau ceva) scurt și cu putere. Își pocni caii și birja porni. DUMITRIU, N. 80. Cucoana Aretia și-a pocnit palmele una de alta, a holbat ochii mari... și s-a uitat la mine. SADOVEANU, O. VIII 46. ◊ Fig. La orice împrejurare, te pocnea cu o anecdotă. SADOVEANU, O. VI 33. ◊ Intranz. Pocni cu sbiciul în cătanele împăratului. RETEGANUL, P. I 10. 3. Intranz. A se sparge, a se crăpa. Gurița ei gîndeai că-i cerașă pocnită în două. RETEGANUL, P. IV 3. Nu știu ce face de-i pocnește lui Dănilă un ochi din cap. CREANGĂ, P. 58. ♦ A se rupe (din cauza unei întinderi puternice). Vijelia... face să se cutremure și să pocnească pînza întinsă peste capătul bărcii. DUMITRIU, P. F. 17. Și pe Gruia că-l punea... Tot în lanț Pînă-n grumazi. Da el numai se clătea, Toate ferele pocnea. BIBICESCU, P. P. 296. Turcii iar că l-o legat Cu o vină de bou... oricît o mai smîncit Vîna n-o pocnit. ȘEZ. IV 9. 4. Intranz. (Neobișnuit) A nimeri, a brodi. Merge numai într-un noroc, unde va pocni, să pocnească. ȚICHINDEAL, F. 24.
POCNÍT, pocniți, s. m. (Regional) Diavolul, dracul, necuratul. Du-te la pocnitu, du-te-n pocnitu. ȘEZ. III 85. Da de unde pocnitu să se poată vedea. ib. 52.
pocăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocănésc, imperf. 3 sg. pocăneá; conj. prez. 3 să pocăneáscă
pocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocnésc, imperf. 3 sg. pocneá; conj. prez. 3 să pocneáscă
pocnít s. n.
pocăní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocănésc, imperf. 3 sg. pocăneá; conj. prez. 3 sg. și pl. pocăneáscă
pocní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocnésc, imperf. 3 sg. pocneá; conj. prez. 3 sg. și pl. pocneáscă
pocnít s. n.
POCĂNÍ vb. v. ciocăni.
POCNÍ vb. 1. a trosni, (reg.) a troscăni. (~ din pistoale.) 2. a exploda, a plesni. (Ce-a ~?) 3. v. trosni. 4. a pârâi, a trosni. (Îi ~ încheieturile.) 5. v. plesni. 6. v. lovi. 7. v. sparge.
POCNÍ vb. v. crăpa, plesni.
A POCNÍ ~ésc 1. intranz. 1) A produce un pocnet; a face „poc”. ~ din bici. Îi ~esc oasele. 2) (despre textile, învelișuri etc.) A se rupe parțial (prin întindere); a plesni; a crăpa. 2. tranz. A lovi cu zgomot; a plesni. /poc + suf. ~ni
pocnì v. 1. a răsuna cu sgomot, a face exploziune; 2. a lovi pe neașteptate. [Lit. a face poc!].
pocănésc v. intr. (d. poc-poc). Produc des sunetu poc-poc lovind în lemn (ca hadaragu moriĭ în teĭcă). V. păcănesc.
pocnésc v. intr. (d. interj. poc, ca și bufnesc, cĭocnesc d. buf, cĭoc, dar, în orĭ-ce caz, înrudit cu vsl. ponknonti, a se rupe, sîrb. puknuti, bg. poknuvam, rus. púkatĭ și púknutĭ, a pocni, a izbucni). Explodez cu mare huĭet (ca obuzele și cartușele). Răsun cu mare huĭet (cum fac cĭocanele cînd izbesc nicovalele, bicele groase cînd îs agitate în aer ș. a.): cĭocanele pocneaŭ, a pocni cu cĭocanu în nicovală, a pocni (= a plesni) din bicĭ. Fig. A pocni de cĭudă, a-țĭ fi foarte cĭudă. V. tr. Fam. Lovesc, izbesc: l-a pocnit c’o peatră în cap, cu dosu palmeĭ peste bot. – În Trans. și pognesc, în Meh. pomnesc.
POCĂNI vb. a bate, a bocăni, a ciocăni, (înv. și reg.) a suna, (reg.) a bontăni, a toca, a tocăni. (Cine ~ în ușă?)
POCNI vb. 1. a trosni, (reg.) a troscăni. (~ din pistoale.) 2. a exploda, a plesni. (Ce-a ~?) 3. a plesni, a trosni. (~ din bici.) 4. a pîrîi, a trosni. (Îi ~ încheieturile.) 5. a izbi, a lovi, a plesni. (Acum te ~!) 6. a ajunge, a atinge, a izbi, a lovi, a nimeri, a ochi, (pop.) a păli, a picni, (reg.) a tîlni, (Transilv.) a tălăli. (Glonțul ~ iepurele.) 7. a (se) ciobi, a (se) ciocni, a (se) crăpa, a (se) fisura, a plesni, a (se) sparge. (Vasul a ~ de-a lungul.)
pocni vb. v. CRĂPA. PLESNI.
a-i pocni broasca expr. (intl., înv.) a eșua.
POCNÍT, -Ă, pocniți, -te, adj. v. POCNI. – [DEX ’98]

pocnit dex

Intrare: pocni
pocni verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
pocăni verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: pocnit (pl. -uri)
pocnit pl. -uri
Intrare: pocnit (adj.)
pocnit adj. adjectiv