poclit definitie

11 definiții pentru poclit

POCLÍT, poclituri, s. n. (Reg.) Coșul trăsurii. ♦ Coviltir (la car, căruță etc.). – Et. nec.
POCLÍT, poclituri, s. n. (Reg.) Coșul trăsurii. ♦ Coviltir (la car, căruță etc.). – Et. nec.
POCLÍT, poclituri, s. n. (Mold.) Coșul trăsurii. Trăsura aceea mare, cu perinile moi, cine știe de cînd stă acolo, prăfuită și posomorită, în întunecimea șurii, cu poclitul ridicat, parcă veșnic îi plouă. SADOVEANU, O. III 241. Într-o birjă cu poclitul ridicat stă popa și dascălul. CONTEMPORANUL, VII 524. ♦ Coviltir. Un poclit de rogojini oprea și soarele și ploaia de a răzbate în căruța lui moș Nichifor. CREANGĂ, O. A. 113.
poclít (reg.) (po-clit) s. n., pl. poclíturi
poclít s. n. (sil. -clit), pl. poclíturi
POCLÍT s. v. burduf, coș, coviltir.
poclít (poclíturi), s. n. – Apărătoare de soare, prelată. Probabil din poclad, cf. plocat, contaminat cu sl. pokryti „a acoperi”. Celelalte explicații par insuficiente: din sl. pokrovŭ după Cihac, II, 269, cf. procov; din sl. pokrytŭ „acoperiș”, după Tiktin. În Mold. Cf. pocriș, s. n. (capac), din rut. pokryška (Candrea; cf. Conev 64).
poclít, poclíturi, s.n. (reg.) 1. coșul trăsurii; coviltir (la car, căruță etc.); țol de acoperit carele țărănești. 2. cele două cărămizi în formă de triunghi, în care bate fumul la coșul caselor țărănești. 3. șopron pentru fân.
poclit n. Mold. 1. țol de acoperit carele țărănești: un poclit de rogojini CR.; 2. coș la trăsura cu cai: lasă poclitu că plouă. [Cf. pocladă].
poclít n., pl. urĭ (rut. pó-klit, partea de lemn a grapeĭ, pri-klit, zidărie astupătoare, pol. poklat, crivitar, umbrar de viță. V. clit). Mold. nord. Coviltiru (coșu, acoperemîntu) uneĭ trăsurĭ (birjĭ) orĭ unuĭ automobil. V. tendă.
poclit s. v. BURDUF. COȘ. COVILTIR.

poclit dex

Intrare: poclit
poclit substantiv neutru
  • silabisire: -clit