poci definitie

3 intrări

47 definiții pentru poci

POCÍ, pocesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A(-și) schimba în rău înfățișarea sau forma; a (se) urâți, a (se) strâmba, a (se) schimonosi. 2. Tranz. (în superstiții) A desfigura, a sluți; spec. a deochea. 3. Tranz. (Rar) A meni cuiva ceva rău, a cobi. – Din potcă.
PUTEÁ, pot, vb. II. Tranz. 1. A fi în stare, a avea forța, puterea (fizică, morală, intelectuală), a se simți capabil de a înfăptui un lucru. ◊ Loc. adv. Cum poate (sau pot, poți etc.) = pe măsura posibilităților. ◊ Expr. Cât (sau ce) îi poate (cuiva) capul (sau pielea, cojocul etc.) = cât (sau ce) este în stare să facă cineva, ce posibilități, câtă rezistență are cineva. A nu mai putea (de...) = a) a fi copleșit de un sentiment sau de o senzație puternică; b) (Fam.) a nu-i păsa, a nu se sinchisi de ceva sau de cineva. 2. A avea posibilitatea, mijloacele, condițiile necesare sau ocazia de a înfăptui, de a face ceva, a-i fi ceva cu putință. 3. A exista posibilitatea sau probabilitatea, a fi posibil, a fi cu putință ca un lucru să se întâmple. ◊ Expr. Ce (sau când, unde) poate să fie? = ce (sau când, unde) să fie? ◊ Refl. impers. Cum se poate să nu învețe? (Loc. adv.) De nu se mai poate (sau cât se poate, cum nu se poate mai mult) = foarte; din cale-afară. (Expr.) Se prea poate = e (foarte) posibil. ♦ (La prez. ind. pers. 3 sg., cu valoare adverbială) E posibil, e cu putință. ◊ Loc. adv. Peste poate = cu neputință, imposibil. Fără doar și poate = neîndoielnic, sigur, precis. 4. A avea voia, dreptul de a face ceva. ◊ Refl. impers. A fi permis sau îngăduit. Se poate intra? 5. A avea motive, a avea justificare, a fi îndreptățit să facă, să spună, să creadă ceva. 6. A fi indicat, nimerit, potrivit, a fi bine să..., a fi cazul să...; a se cuveni, a se cădea. [Prez. ind. și: (pop.) poci] – Lat. potere (=posse).
POCÍ, pocesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A(-și) schimba în rău înfățișarea sau forma; a (se) urâți, a (se) strâmba, a (se) schimonosi. 2. Tranz. (În credințele populare) A desfigura, a sluți; spec. a deochea. 3. Tranz. (Rar) A meni cuiva ceva rău, a cobi. – Din potcă.
PUTEÁ, pot, vb. II. Tranz. 1. A fi în stare, a avea puterea, a se simți capabil de a înfăptui un lucru. ◊ Loc. adv. Cum poate (sau pot, poți etc.) = pe măsura posibilităților. ◊ Expr. Cât (sau ce) îi poate (cuiva) capul (sau pielea, cojocul etc.) = cât (sau ce) este în stare să facă cineva, ce posibilități, câtă rezistență are cineva. A nu mai putea (de...) = a) a fi copleșit de un sentiment sau de o senzație puternică; b) (fam.) a nu-i păsa, a nu se sinchisi de ceva sau de cineva. 2. A avea posibilitatea, mijloacele, condițiile necesare sau ocazia de a înfăptui, de a face ceva, a-i fi ceva cu putință. 3. A exista posibilitatea sau probabilitatea, a fi posibil, a fi cu putință ca un lucru să se întâmple. ◊ Expr. Ce (sau când, unde) poate să fie? = ce (sau când, unde) să fie? ◊ Refl. impers. Cum se poate să nu învețe? (Loc. adv.) De nu se mai poate (sau cât se poate, cum nu se poate mai mult) = foarte, din cale-afară. (Expr.) Se prea poate = e (foarte) posibil. ♦ (La prez. ind. pers. 3 sg., cu valoare adverbială) E posibil, e cu putință. ◊ Loc. adv. Peste poate = cu neputință, imposibil. Fără doar și poate = neîndoielnic, sigur, precis. 4. A avea voia, dreptul de a face ceva. ♦ Refl. impers. A fi permis sau îngăduit. Se poate intra? 5. A avea motive, a avea justificare, a fi îndreptățit să facă, să spună, să creadă ceva. 6. A fi indicat, nimerit, potrivit, a fi bine să..., a fi cazul să...; a se cuveni, a se cădea. [Prez. ind. și: (pop.) poci] – Lat. potere (= posse).
POCÍ, pocesc, vb. IV. Tranz. 1. A strica înfățișarea unei persoane, forma unui lucru (făcîndu-l din bun, rău, din frumos, urît). [Editorul] să nu s-amestece a poci opera artistului. CARAGIALE, N. S. 31. ◊ Refl. Călugări cu glugi negre pe cap, care... se lungeau – se lungeau, creșteau – creșteau sau se poceau cum le venea mai cumplit. MACEDONSKI, O. III 20. 2. (În superstiții, despre duhuri și alte puteri supranaturale) A face (pe cineva) să-și piardă chipul de om, a desfigura, a sluți. Au mai rămas comori... Greul e cum să le dai de urmă. Iar după ce le-ai aflat, cum să le intri în stăpînire, fără să te pocească ori să te șoimărească vîlva lor. C. PETRESCU, R. DR. 138. 3. (Neobișnuit) A meni, a soroci cuiva ceva rău; a cobi. Dumneata, cumnate Ghiță, pocești pieirea unui frate? – N-o pocesc, dar războiul e război. SADOVEANU, M. C. 76
PUTEÁ, pot, vb. II. Tranz. (Urmat de un verb la conjunctiv sau la infinitiv) A avea puterea (fizică sau morală) de a face ceva, a fi capabil, a se simți în stare să înfăptuiască un lucru. Pesemne inima le spunea că spinul nu le este văr și de aceea nu-l puteau mistui. CREANGĂ, P. 210. Soarta-mi cu a mulțimii aș vrea să o unesc; Dacă numai asupră-mi tu poți s-aduci vrun bine, Eu rîd d-a mea durere și o disprețuiesc. ALEXANDRESCU, P. 79. De-aici pînă-n satul meu, Ard două lumini de seu; Ziua plouă, noaptea ninge Și tot nu le poate stinge. Făr’ inima mea cînd plînge. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 194. ◊ (Al doilea verb e subînțeles) Ce nu poate un tînăr la douăzeci de ani, cînd s-așterne cu dragoste și cu entuziasm să facă ceva? VLAHUȚĂ, O. A. III 21. Acum văzuse Ipate ce poate Chirică, și-i era drag ca ochii din cap. CREANGĂ, P. 153. Și ce pot sfaturile mele, cînd lacrimile d-tale nu folosesc? NEGRUZZI, S. I 51. ◊ Absol. Străinul parcă se gătea Să plece, și-ar fi vrut Să fugă dac-ar fi putut. COȘBUC, P. I 228. Nu putem, măria-ta, că sîntem morți de foame. ALECSANDRI, T. I 397. Alelei! murguleț mic, Alei! dragul meu voinic! De-ai putea la bătrînețe Cum puteai la tinerețe! id. P. P. 73. Ce e mic ca oul și poate ca boul? (Cîntarul). ♦ (Precedînd un verb reflexiv, se intercalează uneori între pronume și verb) Ilie însă nu se putu răbda să nu-i strige. REBREANU, I. 33. ◊ Expr. Cît îi poate cuiva capul (sau mîna, osul, pielea, cojocul) sau ce-i poate cuiva capul (mîna etc.) = de cît e capabil cineva, ce e în stare să facă cineva. Luați seama: jandarmii! Ne-au ajuns din urmă. Acuma să vedem ce ne poate pielea, DAVIDOGLU, O. 128. Numai Chirică băietul știa ce zace în inima lor și cît le poate capul. CREANGĂ, P. 167. A nu mai putea (de...) = a fi copleșit de un sentiment sau de o senzație puternică. împăratul, carele știa că umblă niște zmei să-i răpească copila, nu mai putu de bucurie cînd îi văzu măcelăriți. ISPIRESCU, L. 256. Cînd mama nu mai putea de obosită și se lăsa cîte oleacă ziua să se odihnească, noi băieții tocmai atunci ridicam casa în slavă. CREANGĂ, A. 37. Ia-mă, bădiță, călare, Că nu mai pot de picioare. ALECSANDRI, P. P. 17. A nu (mai) putea fără... = a avea absolută nevoie de..., a nu se putea lipsi de... Era mai mult decît duhovnicul, că fără de dînsul nu puteau mănăstirile. CREANGĂ, P. 112. A nu mai putea după... = a ține foarte mult la, a se da în vînt după... Nu mai poți după povești și basme, copiii se joacă și tu pîndești vorba cu urechile ciulite. DELAVRANCEA, S. 264. (Familiar) A nu mai putea = a nu-i păsa, a nu se sinchisi (de cineva sau de ceva). 2. A avea posibilitatea, mijloacele necesare pentru a realiza un lucru, a fi în situația de a înfăptui ceva, a-i fi cuiva cu putință să realizeze ceva. Știu bine că n-am să pot scăpa ușor de d-ta. CREANGĂ, P. 203. Dar mă rog... pe duduca Luluța nu știți unde-aș putea-o găsi? ALECSANDRI, T. I 223. ◊ Absol. De-am avut, de n-am avut, Am trăit cum am putut. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 415. 3. A exista posibilitatea sau probabilitatea, a fi posibil să i se întîmple cuiva ceva. Apa era bîhlită și ne-am fi putut bolnăvi. CREANGĂ, P. 204. Ca să fiu drept și să te pun îndată la adăpost despre orice neajunsuri ar putea să-ți vină dupe urma cuvintelor mele... ODOBESCU, S. III 11. Pînă, maică, ți-oi veni, Grîul tot o putrezi; Pînă ți-oi veni la poartă, Poți, măicuță, să fii moartă! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 316. ◊ Expr. Ce (sau cînd, unde) poate să fie? = ce (sau cînd, unde) să fie asta? Și cum s-a sculat, a și început a căuta cu de-amăruntul prin așternut, să vadă ce poate să fie? CREANGĂ, P. 264. ◊ Refl. impers. Cum se poate, le zise el, să stea omul trei zile la poarta mea și să nu meargă nimeni să-l cerceteze? ISPIRESCU, L. 44. Și de s-ar putea pe dînsa cineva ca să o prindă, Cînd cu ochii mari, sălbateci, se privește în oglindă. EMINESCU, O. I 80. Cu burete nu se poate bate cui în perete. (Cu pron. refl. postpus, mai ales în întrebări retorice) Da bine, cucoană. poate-se ca broaștele să mănînce mălaiul? ISPIRESCU, L. 180. O cheamă Adalgița... Poate-se mai frumos nume? NEGRUZZI, S. I. 76. (Expr.) Se prea poate = e foarte posibil. De nu se mai poate (sau cît se poate, cum nu se poate mai mult) = din cale-afară, foarte, la culme, la maximum. Un băiet ochios, sprîncenat și frumușel, de nu se mai poate! CREANGĂ, P. 75. Era în Iași un tînăr boierinaș, frumos și bun la inimă, dar desfrînat cît se poate, pentru că-i erau dragi cărțile, vinul și femeile. NEGRUZZI, S. I 81. ◊ (Cu valoare adverbială) E posibil, probabil; e cu putință. Ia, poate să am vreo treisprezece ani. CREANGĂ, P. 148. ◊ (Urmat de o subordonată subiectivă introdusă prin conj. «că») Iar dac-a fi adevărat, ce zice lumea: că pentru feți-frumoși vremea nu vremuiește, apoi poate c-or fi trăind și astăzi. EMINESCU, N. 30. Poate că măria-ta ai auzit lucrurile precum nu sînt. NEGRUZZI, S. I 139. N-ai văzut pe dragul meu? – Poate că l-oi fi văzut, Dară nu l-am cunoscut. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 23. ◊ Loc. adv. Peste poate = peste putință, cu neputință. Fără doar și poate = sigur, precis, indiscutabil. 4. A avea voia, permisiunea, dreptul de a face ceva. Copilită cu părinți, Nu sili să te măriți, Măritatu-i lucru mare, Nime nu-l poate stricare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 278. ◊ (Exprimă o nuanță concesivă-condițională) N-aibi grijă, stăpîne, poți să te duci și pe la nuntă că am făcut ce știu eu și nime n-are să te cunoască. CREANGĂ, P. 171. Om ca badea nu se vede... Așa mîndru și frumos; Poți să cauți nouă mări, Nouă mări și nouă țări! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 19. ◊ Expr. Poți să nu mă (mai) întrebi = e mai bine să nu mă (mai) întrebi. Și de-aceea de-azi-nainte poți să nu mă mai întrebi De ce ritmul nu m-abate cu ispita-i de la trebi. EMINESCU, O. I 141. ◊ Refl. impers. A fi permis, îngăduit. Se poate intra? 5. A avea motive să facă, să spună, să creadă ceva. Cine să fiu mătușă? Ia. o fată săracă, fără mamă și fără tată, pot zice. CREANGĂ, P. 288. Eu mă duc, mîndră, ca mîne, Inima la tin’ rămîne... De-i vedea că înverzește, Poți să tragi a mea nădejde. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 338. 6. A se cădea, a fi potrivit, convenabil. Nu mă pot duce în sat ori la tîrg în zdrențele pe care le port. SADOVEANU, P. M. 44. 7. (Mold., în expr.) De-a putere-a fi = cum s-ar zice, se poate spune; într-adevăr, de fapt, cum se cade, în toată puterea cuvîntului; doar. Cum de el, om bătrîn și moșneag de-a putere-a fi, și să-l cuprindă așa focul cînd aude o turluitură de fluier! SBIERA, P. 9. Birze Ivane, du-te; nu ți-i oprită calea. De-a putere-a fi, acum ești de casa noastră. CREANGĂ, P. 312. Toți sătenii, d-a putere-a fi, o cunoșteau. CONTEMPORANUL, VI 97.- Prez. ind. și: (popular) pers. 1 sg. poci (DUMITRIU, B. F. 29, TEODORESCU, P. P. 312, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 29), pers. 2 sg. (rar) poci (PAS, L. I 140).
pocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocésc, imperf. 3 sg. poceá; conj. prez. 3 să poceáscă
puteá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pot, 2 sg. poți, perf. s. 1 sg. putúi, 1 pl. putúrăm; conj. prez. 3 să poátă; ger. putấnd; part. putút
pocí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocésc, imperf. 3 sg. poceá; conj. prez. 3 sg. și pl. poceáscă
puteá vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pot, 2 sg. poți, perf. s. 1 sg. putúi, 1 pl. putúrăm; conj. prez. 3 sg. și pl. poátă; ger. putând; part. putút
POCÍ vb. 1. v. desfigura. 2. v. stâlci. 3. v. maimuțări.
POCÍ vb. v. deochea.
PUTEÁ vb. 1. a se cădea, a se cuveni. (Se ~ să stăm cu brațele în sân?) 2. a merge. (Așa nu se mai ~!)
puteá (pot, putút), vb.1. A fi în stare. – 2. (Refl.) A fi posibil. – 3. (Cu negația nu mai). A muri de, a arde în, a crăpa; ironic, a nu-i păsa de nimic. – Mr. pot, putut, puteare, megl., istr. pot. Lat. *pŏtēre, forma vulgară analogică a lui posse (Diez, Gramm., I, 331; Pușcariu 1362; Candrea-Dens., 1491; REW 6682), cf. vegl. potare, it. potere, prov., cat., sp., port. poder, v. fr. pooir (› fr. pouvoir). Pentru conjug., cf. Lombard, Cah. S. Pușcariu, II, 147-50. Der. poate, adv. (probabil, eventual), în loc de se poate, cf. calabr. pozza; putere, s. f. (tărie; forță, vigoare; stăpînire, conducere; înv., armată, forță militară; înv., mulțime; înv., minune, miracol; autoritate, împuternicire, mandat; una din cele trei autorități ale statului; putere executivă, guvern; stat suveran; mijloc, inimă; partea centrală a trunchiului) ale cărui ultime sensuri se explică prin localizarea ideei de putere în inimă și prin echivalență cu ea, cf. sp. corazón „parte centrală”; de-a puterea fi, adv. (Mold., exact, întocmai); puteri (var. împuteri), vb. (înv., a întări, a fortifica); putință, s. f. (posibilitate, facultate; mijloc), din lat. pǒtentia (Tiktin; Candrea; Scriban), sau mai probabil cu suf. -ință, ca stăruință, adeverință etc.; putirință (var. puterință), s. f. (putere, posibilitate), formație glumeață și familiară, rezultată din contaminarea lui putere cu putință; neputință, s. f. (impotență, incapacitate; imposibilitate); putincios, adj. (înv., puternic; înv., demn de, vrednic de; posibil); neputincios, adj. (impotent; înv., imposibil); puternic, adj. (tare, robust, potent; prepotent); neputernic, adj. (înv., debil, incapabil); preaputernic, adj. (atotputernic); atotputernic, adj. (prepotent), atribut exclusiv pentru Dumnezeu; puternici, vb. (înv., a-și exercita puterea); puternicie, s. f. (forță, tărie); atotputernicie, s. f. (omnipotență); puternice, s. f. pl. (duhuri rele); împuternici, vb. (a da puteri; refl., a se fortifica); împuternicire, s. f. (mandat; procură); împuternicit, s. m. (delegat; plenipotențiar); răsputea, vb. (a face ceva cu toată puterea); răsputere, s. f. (toată forța). – Din rom. provin bg. puteren (Capidan, Raporturile, 230), bg. din Trans. putere, puternica (Miklosich, Bulg., 131; Miklosich, Fremdw., 121), rut. puter(j)a, rus. puternyi, adj., puteruvaty, vb. (Miklosich, Wander., 18; Candrea, Elemente, 409).
A POCÍ ~ésc tranz. 1) A face să se pocească; a urâți; a sluți. 2) (persoane) A urâți (mai ales la față) printr-o acțiune fizică brutală; a desfigura. 3) fig. (cuvinte, melodii etc.) A denatura încălcând corectitudinea; a stâlci; a schingiui. /Din potcă înv.
A SE POCÍ mă ~ésc intranz. A deveni urât; a se urâți; a se sluți. /Din potcă
A SE PUTEÁ pers. 3 se poáte tranz. 1) A exista posibilitatea; a fi posibil. ◊ Se prea poate e posibil. Peste poate imposibil. De nu se mai poate peste măsură; la culme. 2) A exista permisiunea; a fi îngăduit. Se poate să intru? /<lat. potere
A PUTEÁ pot tranz. (urmat, de obicei, de un verb la conjuntiv sau la infinitiv) 1) A se simți în stare; a fi capabil sau apt. ◊ A nu mai ~ de... a) a fi cuprins de un sentiment sau de o senzație puternică; b) a nu-i păsa de... A nu (mai) ~ fără (cineva sau ceva) a avea neapărat nevoie de (cineva sau de ceva). 2) A fi în drept; a avea tot temeiul. Pot confirma. Tribunalul poate executa sentința. 3) v. A SE PUTEA.Poate că e cu putință; e posibil. Fără doar și poate fără nici o discuție; în mod sigur. /<lat. potere
pocí, pocésc, vb. IV (reg.; despre teren) a împrejmui, a închide cu pocii (crengi înfipte în pământ); (despre vița de vie) a arăci (a pune araci).
pocì v. 1. a face diform, a paraliza: Ielele pocesc; 2. a deochia, a se îmbolnăvi deodată; 3. a meni a rău: om pocit la gură. [În loc de potcì, derivat din potcă].
puteà v. 1. a avea puterea de a lucra sau de a face ceva, a fi în stare: putem merge; 2. a avea influență: el poate mult pe lângă dânsul; 3. (absolut și negativ) a nu mai putea suporta: nu mai pot de căldură; 4. (ironic) a nu se teme: nu mai pot de tine; 5. a fi cu putință: se poate. [Lat. *POTERE (din POTUI)].
pocésc și (vechĭ) potcésc v. tr. (d. potcă). Diformez: croitoru mĭ-a pocit haĭnele. Desfigurez, sluțesc: exploziunea ĭ-a pocit fața. Fig. Stric: reaŭa pedagogie pocește școala.
pocĭ, eŭ pocĭ, V. pot.
pot și (vest) pocĭ, putut, a puteá v. tr. (lat. pop. *póteo, *pŏtére îld. possum, posse, perf. pótui; it. posso, potère, vfr. poeir, nfr. pouvoir, sp. pg. poder. – Pot și pocĭ, poțĭ, poate, putem, putețĭ, pot; putem; putuĭ; putusem; să poată; putînd). Am posibilitate, îs în stare, am forța de, am mijlocu de: munca poate multe, te poțĭ duce, poțĭ să te ducĭ. Am influență, am trecere: a putea (subînț. face) mult pe lîngă cineva, a nu putea nimic. Am voĭe, mĭ-e permis: eŭ pot intra, dar tu nu. E în zadar, nimănuĭ nu-ĭ pasă: poțĭ striga cît vreĭ, poate să (= lasă să) protesteze mult și bine: e în zadar! Nu mă pot, 1. nu maĭ sînt în stare; 2. nu maĭ am nicĭ o putere, îs topit, cad, mor: nu maĭ pot de doru patriiĭ, de osteneală, de frig, de frică; 3. nu-mĭ pasă, îmĭ bat joc (iron.): Of! Nu maĭ pot de amenințările luĭ! A nu maĭ putea de bucurie, a fi foarte vesel. A se putea v. refl. 1. A fi posibil: se poate să vie, se poate întîmpla să vie. (V. poate), 2. a fi permis: Se poate? Se poate să intru? Asta nu se poate. Exclamativ: Se poate una ca asta? e posibil acest lucru?! Prov. Cine poate, oase roade, cine are ocaziune orĭ posibilitate, profită de ĭa.
poci vb. v. DEOCHEA.
POCI vb. 1. a (se) deforma, a (se) desfigura, a (se) schimonosi, a (se) sluți, a (se) strîmba, a (se) urîți, (pop. și fam.) a (se) scălîmbăia, a (se) scofîlci, (pop.) a (se) hîzi, (Mold. și Bucov.) a (se) șonți, (înv.) a (se) grozăvi. (S-a ~ de tot în urma accidentului.) 2. a deforma, a denatura, a schimonosi, a scîlcia, a stîlci, a stropși, (fig.) a schingiui. (~ cuvintele când vorbește.) 3. a se maimuțări, a se schimonosi, a se strîmba, (rar) a se maimuți, (pop. și fam.) a se scălîmbăia, (reg.) a se zgîmboi. (Nu te mai ~ atîta!)
PUTEA vb. 1. a se cădea, a se cuveni. (Se ~ să stăm cu brațele în sîn?) 2. a merge. (Așa nu se mai ~!)
pocí, pocesc, vb. tranz. – 1. A strâmba. 2. A desfigura. 3. A deochea. 4. A supune pe cineva vrăjilor. – Din potcă (Șăineanu, DEX, MDA).
pocí, pocesc, vb. tranz. – 1. A strâmba. 2. A desfigura. 3. A deochea. 4. A supune pe cineva vrăjilor. – Din potcă.
S ODNOI STORONÎ, NELZEA NE SOZNATSEA, S DRUGOI STORONÎ NELZEA NE PRIZNATSEA (C OДHOЙ CTOPOHЬI, HEЛЬЗЯ HE COЗHATЬCЯ, C ДPYГOИ CTOPOHЬI, HEЛЬЗЯ HE ПPИЗHATЬCЯ) (rus.) pe de o parte, nu pot să nu recunosc, pe de altă parte, trebuie să mărturisesc – Saltîkov-Șcedrin, „Pohoroni”. Caracterizarea atitudinii duplicitare și a lipsei de principii în viața publică.
AUFRICHTIG ZU SEIN KANN ICH VERSPRECHEN, UNPARTEISCH ZU SEIN ABER NICHT (germ.) pot făgădui că voi fi sincer, nu însă și imparțial. – Goethe, „Maximen und Reflexionen”.
DE NIHILO FERI NIL POSSE (lat.) din nimic nu se poate face nimic – Lucrețiu, „De rerum natura”, 2, 287.
DE OMNI RE SCIBILI ET DE QUIBUSDAM ALIIS (lat.) despre tot ceea ce se poate ști și despre alte câteva – De omni re scibili era deviza ambițioasă a eruditului italian Pico della Mirandola. Cineva, probabil Voltaire, a adăugat cu maliție ironicul et de quibusdam aliis.
DER MOHR HAT SEINE ARBEIT GETAN; DER MOHR KANN GEHEN (germ.) maurul și-a îndeplinit misiunea; maurul poate să plece – Schiller, „Fiesco”, act. III, scena 4. Astăzi, formulă glumeață, de retragere, atunci când simți că nu mai este nevoie de prezența sau de serviciile tale.
ET SEMEL EMISSUM VOLAT IRREVOCABILE VERBUM (lat.) un cuvânt o dată spus zboară fără să-l mai poți aduce înapoi – Horațiu, „Epistulae”, 1, 6, 31.
FELIX QUI POTUIT RERUM COGNOSCERE CAUSAS (lat.) fericit cel ce a putut cunoaște cauzele lucrurilor – Vergiliu, „Georgica”, II, 490. Probabil elogiu al lui Lucrețiu; versul exprimă admirația față de spiritele cutezătoare care au reușit să pătrundă tainele naturii.
MANN WIRD NIE BETROGEN, MAB BETRÜGT SICH SELBST (germ.) nimeni nu te poate înșela, te înșeli numai tu însuți – Goethe, „Maximen und Reflexionen”. Dacă ai căzut victima unei înșelătorii, înseamnă că eroarea se află în tine.
NIL ACTUM CREDENS, CUM QUID SUPERESSET AGENDUM (lat.) nimic (nu poate fi) considerat încheiat, câtă vreme mai rămâne ceva de făcut – Lucan, „Pharsalia”, II, 657.
NON OMNIA POSSUMUS OMNES (lat.) nu toți putem toate – Vergiliu, „Bucolica”, VIII, 63. Omul nu este universal.
PUDOR DOCERI NON POTEST, NASCI POTEST (lat.) pudoarea nu se poate învăța, ea este înnăscută – Publilius Syrus, „Sententiae”, 580.
VOLUPTATIBUS MAXIMIS FASTIDIUM EST FINITIMUM (lat.) cele mai mari plăceri pot sfârși în dezgust – Cicero, „De oratore”, 3, 25.
WHEN A TRUE GENIUS APPEARS IN THE WORLD, YOU MAY KNOW HIM BY THIS SIGN THAT THE DUNCES ARE IN ALL CONFEDERACY AGAINST HIM (engl.) când apare un adevărat geniu în lume, poți să-l recunoști după acest semn: toți ignoranții se unesc împotriva lui – J. Swift, „Thoughts on various subjects”.
POCI cf. adv. pocia, reg. ard. „gratis” și pociu subst. reg., băn. „par, pus ca stop”. 1. Poču și Poča ar. (Fărș). 2. Pociu (Moț); – olt, 1701 (Mano 470). 3. Pocea, mold. (Sd VII 166). 4. Pocel t. (Sd XXII). 5. Pocioasa t. din n. marital.
a avea poci expr. (glum.) a putea, a fi în stare
a nu mai putea (de cineva sau ceva) expr. a nu-i păsa (de cineva sau de ceva), a nu se sinchisi (de cineva sau de ceva).
a ști ce-i poate pielea (cuiva) expr. a cunoaște foarte bine profilul moral al cuiva.
zbura pe aici, dar nu l-am putut prinde expr. (iron.) folosită ca replică la întrebarea cuiva care caută ceva sau pe cineva.

poci dex

Intrare: poci
poci verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: Poci
Poci
Intrare: putea
putea verb grupa a II-a conjugarea a VIII-a