POCAIÁNIE, pocaianii, s. f. 1. (Înv.) Pocăință. ♦ Una dintre cele șapte taine ale Bisericii creștine. 2. (Înv. și reg.) Penitență pentru ispășirea păcatelor; p. ext. pedeapsă, suferință, chin. [Pr.: -ca-ia-. – Var.: (înv. și reg.) pocánie s. f.] – Din sl. pokajanije.

POCÁNIE s. f. v. pocaianie.

POCAIÁNIE, pocaianii, s. f. 1. (Înv.) Pocăință. ♦ Una dintre cele șapte taine ale Bisericii creștine. 2. (Înv. și reg.) Penitență pentru ispășirea păcatelor; p. ext. pedeapsă, suferință, chin. [Pr.: -ca-ia-. – Var.: (înv. și reg.) pocánie s. f.] – Din sl. pokajanije.

POCÁNIE s. f. v. pocaianie.

POCÁNIE, pocanii, s. f. (Învechit) Pocăință. între comănacii mărului își așeză mărăcinii de jur împrejur, ca pe un cuib de barză, și, de seara pînă dimineața, acolo între ei, își făcea pocania. VISSARION, B. 14.

pocaiánie (înv., reg.) (-ni-e) s. f., art. pocaiánia (-ni-a), g.-d. art. pocaiániei; pl. pocaiánii, art. pocaiániile (-ni-i-)

pocaiánie s. f. (sil. -ca-ia-ni-e), art. pocaiánia (sil. -ni-a), g.-d. art. pocaiániei; pl. pocaiánii, art. pocaiániile (sil. -ni-i-)

POCAIÁNIE s. v. căință, dezlegare, iertare, mustrare, părere de rău, pocăință, regret, remușcare.

pocaiánie, pocaiánii, s.f. 1. (înv.) pocăință; una din cele șapte taine ale bisericii creștine. 2. (înv. și reg.) pedeapsă pentru ispășirea păcatelor; suferință, chin, penitență. 3. (reg.) moarte. 4. (reg.) seamăn, pereche; măsură, limită în comportare.

pocánie, pocánii, s.f. (reg.) muncă intensă, devotată, cu pasiune.

pocaĭánie f. (vsl. pokaĭaniĭe). Vechĭ. Pocăință. – Se scria și pocaanie, ort. sl. dar nu se pronunța de cît -aĭa.

pocaianie s. v. CĂINȚĂ. DEZLEGARE. IERTARE. MUSTRARE. PĂRERE DE RĂU. POCĂINȚĂ. REGRET. REMUȘCARE.