pocănitură definitie

15 definiții pentru pocănitură

POCĂNITÚRĂ s. f. v. pocnitură.
POCNITÚRĂ, pocnituri, s. f. Pocnet. [Var.: pocănitúră s. f.] – Pocni + suf. -tură.
POCĂNITÚRĂ s. f. v. pocnitură.
POCNITÚRĂ, pocnituri, s. f. Pocnet. [Var.: pocănitúră s. f.] – Pocni + suf. -tură.
POCNITÚRĂ, pocnituri, s. f. Trosnitură, detunătură; pocnet. Pocniturile de bici deșteptau etnii. SADOVEANU, O. IV 467. În pîlnia telefonului se aude numai o sfîrutură continuă și pocnituri metalice. C. PETRESCU, Î. II 15. Cînd dă să între-n poala viei... puff!! o pocnitură de pușcă și boierul se răstoarnă. RETEGANUL, P. I 20.
pocănitúră (reg.) s. f., g.-d. art. pocănitúrii; pl. pocănitúri
pocnitúră s. f., g.-d. art. pocnitúrii; pl. pocnitúri
pocănitúră s. f. g.-d. art. pocănitúrii; pl. pocănitúri
pocnitúră s. f., g.-d. art. pocnitúrii; pl. pocnitúri
POCĂNITÚRĂ s. v. bocănit.
POCNITÚRĂ s. 1. pocnet, trosnet, trosnitură, (reg.) troscot. (O ~ de armă.) 2. v. plesnitură.
pocnitură f. pocnet prelungit.
pocnitúră f., pl. ĭ (d. pocnesc). Rezultatu pocniriĭ, pocnet: pocniturĭ de obuze, de puștĭ, de cĭocane, de bice.
POCĂNITU s. bocăneală, bocănit, bocănitură, pocăneală, pocănit, (reg.) bontăneală, bontănitură. (O ~ ritmică.)
POCNITU s. 1. pocnet, trosnet, trosnitură, (reg.) troscot. (O ~ de armă.) 2. plesnitură, trosnitură. (~ de bici.)

pocănitură dex

Intrare: pocnitură
pocnitură substantiv feminin
pocănitură substantiv feminin