pocânzeu definitie

9 definiții pentru pocânzeu

POCÂNZÉU, pocânzei, s. m. (Reg.) Persoană care are anumite atribuții în timpul unei nunți țărănești; vornicel. – Et. nec.
POCÂNZÉU, pocânzei, s. m. (Reg.) Persoană care are anumite atribuții în timpul unei nunți țărănești; vornicel. – Et. nec.
pocânzéu (reg.) s. m., art. pocânzéul; pl. pocânzéi, art. pocânzéii
pocânzéu s. m., art. pocânzéul; pl. pocânzéi, art. pocânzéii
POCÂNZÉU s. v. colăcar.
pocânzéu, pocânzéi, s.m. (reg.) ghiocel.
conăcár m. (d. conac). Vechĭ. Cel ce îngrijea de conacu domnuluĭ orĭ al boĭerilor orĭ al Turcilor însemnațĭ care călătoreaŭ pin țară (numit și conacciŭ). Azĭ. Mold. Cavaler de onoare călăreț la nunțile de la țară, numit și conocar, conăcaș și conocaș (Mold. sud) și (infl. de colac) colăcar, colăcaș, colăcer și (Munt. vest) colăcel și (infl. de olac) olăcaș (Olt.). În Mold. și vornicel, în Trans. și pocînzeŭ. V. olăcar și stolnic.
pocînzéŭ m. (slav?) Vest. Vornicel, colăcer (care, cu alțiĭ împreună, în căruță și cu lăutarĭ, aduce zestrea mireseĭ la casa mireluĭ). – Și pochinzér (Iov. 224 și 225). V. cotoĭer.
pocînzeu s. v. COLĂCAR.

pocânzeu dex

Intrare: pocânzeu
pocânzeu substantiv masculin