pocâltit definitie

2 intrări

13 definiții pentru pocâltit

POCÂLTÍ, pocâltesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A slăbi foarte mult; a fi istovit de foame. – Et. nec.
POCÂLTÍT, -Ă, pocâltiți, -te, adj. (Înv. și reg.) Slăbit (de foame); foarte flămând, hămesit. – V. pocâlti.
POCÂLTÍ, pocâltesc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A slăbi foarte mult; a fi istovit de foame. – Et. nec.
POCÂLTÍT, -Ă, pocâltiți, -te, adj. (Înv. și reg.) Slăbit (de foame); foarte flămând, hămesit. – V. pocâlti.
POCÎLTÍ, pocîltesc, vb. IV. Refl. (Popular) A slăbi tare, a-și pierde toate puterile; a fi epuizat de foame. V. hămesi. Lupii te-ar mînca Că te-ai pocîltit Și te-ai schilodit. TEODORESCU, P. P. 497.
POCÎLTÍT, -Ă, pocîltiți, -te, adj. Slăbit (din cauza foamei), lihnit, hămesit. Ieșiseră din iarnă pocîltiți de foame. PAS, L. I 20. Pocîltiți de foame, rupți de nedormire, se apropiară de vatra satului, delavrancea, S. 209. Să împac copilul ăsta care este rupt de osteneală și pocîltit de foame. ISPIRESCU, L. 335. ♦ Slab. Ce ai, fiule? a întrebat bătrîna. De ce ești așa de pocîltit și n-ai chef de loc? CARAGIALE, O. III 61.
pocâltí (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pocâltéște, imperf. 3 sg. se pocâlteá; conj. prez. 3 să se pocâlteáscă
pocâltí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pocâltésc, imperf. 3 sg. pocâlteá; conj. prez. 3 sg. și pl. pocâlteáscă
POCÂLTÍT adj. v. hămesit, lihnit, sfârșit.
pocîltí (pocâltésc, pocâltít), vb. – A se deșela, a se speti. Probabil din sl. pochilŭ „încovoiat”, dacă nu ne înșelăm glosîndu-l așa. Se folosește aproape exclusiv în expresia pocîltit de foame, pe care dicționarele o glosează de obicei „sleit de foame”. După Cihac, II, 268 și Scriban, din sl. poklati „a ucide”, dar der. este greoaie. – Der. pocîlteală, s. f. (anemie, demobilizare).
pocâltít, pocâltítă, adj. (înv. și reg.) 1. slăbit, leșinat, lihnit (de foame), hămesit. 2. (reg.) îndoit, încovoiat, curbat; atârnat în jos. 3. (reg.) care are o valoare scăzută, modestă.
pocîltésc (mă) v. refl. (cp. cu vsl. poklati, a ucide, d. klati-kalion, a împunge; sîrb. poklati, a ucide, rus. pokolĭetĭ, a muri). Îs doborît, îs lihnit, nu maĭ pot: pocîltit de foame. Boziĭ pocîltițĭ de cĭorchine oacheșe (Munt. vest. CL. 1910, jubilar, 203). – În Olt. Munt. vest pocîltit, în Munt. est cocîltit, în Mold. cohîltit, în Bucov. Mold. nord pocotit (NR. Pop. 6, 486). V. upesc.
pocîltit adj. v. HĂMESIT. LIHNIT.

pocâltit dex

Intrare: pocâlti
pocâlti verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: pocâltit
pocâltit