poanta definitie

2 intrări

22 definiții pentru poanta

POANTÁ vb. I v. ponta3.
POÁNTĂ, poante, s. f. 1. Momentul cel mai de efect, punctul culminant al unei glume, al unei epigrame, al unei anecdote; ceea ce dă expresie, vioiciune unei opere literare sau artistice. 2. Extremitatea anterioară a piciorului unei balerine; vârf. ♦ Porțiune a piciorului unei balerine cuprinsă între gleznă și degete. ♦ Poziție în baletul clasic, executată de obicei de femei, care constă în ridicarea și deplasarea pe vârful degetelor și cu falangele bine întinse, cu ajutorul unor pantofi speciali legați de gleznă. ♦ (La pl.) Papuci speciali, cu vârful alungit și întărit, legați de gleznă, pe care îi poartă balerinele. – Din fr. pointe.
PONTÁ3, pers. 3 pontează, vb. I. Intranz. (Despre câinii de vânătoare) A se opri în loc pentru a adulmeca sau a aținti vânatul. ♦ Tranz. A pironi cu privirea, a aținti animalul urmărit. [Var.: (rar) poantá vb. I] – Din fr. pointer.
POANTÁ vb. I v. ponta3.
POÁNTĂ, poante, s. f. 1. Momentul cel mai de efect, punctul culminant al unei glume, al unei epigrame, al unei anecdote; ceea ce dă expresie, vioiciune unei opere literare sau artistice. 2. Extremitatea anterioară a piciorului unei balerine; vârf. ♦ Porțiune a piciorului unei balerine cuprinsă între gleznă și degete. ♦ Poziție în baletul clasic, executată de obicei de femei, care constă în ridicarea și deplasarea pe vârful degetelor și cu falangele bine întinse, cu ajutorul unor pantofi speciali legați de gleznă. ♦ (La pl.) Papuci speciali, cu vârful alungit și întărit, pe care îi poartă balerinele legați de gleznă. – Din fr. pointe.
PONTÁ3, pers. 3 pontează, vb. I. Intranz. (Despre câinii de vânătoare) A se opri în loc (cu capul ridicat, cu urechile ciulite) pentru a adulmeca sau a aținti vânatul. ♦ tranz. A pironi cu privirea, a aținti animalul urmărit. [Var.: (rar) poantá vb. I.] – Din fr. pointer.
POÁNTĂ, poante, s. f. (Franțuzism) Partea de efect, momentul culminant care constituie concluzia unei glume, a unei epigrame, a unei anecdote. Poanta epigramei. – Pronunțat: poan-.
poántă s. f., g.-d. art. poántei; pl. poánte
pontá (a ~) vb., ind. prez. 3 ponteáză
poántă s. f. (sil. poan-), g.-d. art. poántei; pl. poánte
pontá vb., ind. prez. 3 sg. ponteáză
POÁNTĂ s. (COR.) vârf. (Dansează pe ~e.)
PONTÁ vb. v. areta.
POÁNTĂ s.f. I. Partea cea mai hazlie, de efect, dintr-o glumă, dintr-o epigramă etc. II. Vârful pantofilor de balet. ♦ Cea mai importantă poziție din baletul clasic, executată numai de balerine pe vârful picioarelor. [Pron. poan-. / cf. fr. pointe].
POÁNTĂ s. f. I. partea cea mai hazlie, de efect, dintr-o anecdotă, epigramă etc. II. vârful pantofilor de balet. ◊ poziție din baletul clasic, executată de balerine, pe vârful picioarelor. (< fr. pointe)
PONTÁ3 vb. I. intr. (despre câini) a se opri în loc pentru a adulmeca vânatul; a areta. II. tr. a ținti (un animal) cu privirea pentru a-l prinde. (< fr. pointer)
poántă (poánte), s. f. – Vorbă de duh, glumă rafinată. Fr. pointe. Cf. pont.
POÁNTĂ1 ~e f. Partea cea mai spirituală a unei glume sau a unei anecdote. /<fr. pointe
POÁNTĂ2 ~e f. 1) Poziție de bază în baletul clasic, executată de balerine, constând în ridicarea și deplasarea pe vârful degetelor. 2) Vârf tare al pantofilor de balet. /<fr. pointe
A PONTÁ3 pers. 3 ~eáză intranz. (mai ales despre ogari) A se opri (brusc) locului, adulmecând vânatul. /<fr. pointer
POANTĂ s. (COR.) vîrf. (Dansează pe ~e.)
PONTA vb. a areta. (Ogarul ~ vînatul.)

poanta dex

Intrare: poantă
poantă substantiv feminin
  • silabisire: poan-
Intrare: ponta (areta)
ponta verb grupa I conjugarea a II-a
poanta conjugarea a II-a grupa I verb