Dicționare ale limbii române

8 definiții pentru plângăreț

PLÂNGĂRÉȚ, -EÁȚĂ, plângăreți, -e, adj. 1. Care este totdeauna gata să plângă; care plânge ușor; care se vaită, se plânge mereu; plângător, plângăcios. 2. (Despre voce, glas etc.) Care aparține unui om plângăcios, care trădează pe omul plângăcios; plin de durere, tânguitor, trist, jalnic; plângător, plâns2. – Plânge + suf. -ăreț.
PLÂNGĂRÉȚ, -EÁȚĂ, plângăreți, -e, adj. 1. Care este totdeauna gata să plângă; care plânge ușor; care se vaită, se plânge mereu; plângător, plângăcios. 2. (Despre voce, glas etc.) Care aparține unui om plângăcios, care trădează pe omul plângăcios; plin de durere, tânguitor, trist, jalnic; plângător, plâns2. – Plânge + suf. -ăreț.
plângăréț adj. m., pl. plângăréți; f. plângăreáță, pl. plângăréțe
plângăréț adj. m., pl. plângăréți; f. sg. plângăreáță, pl. plângăréțe
PLÂNGĂRÉȚ adj. 1. v. plângăcios. 2. miorlăit, miorlăitor, smiorcăit. (Femeie în toată legea și e atât de ~eață.) 3. v. tânguitor.
Plângăreț ≠ râzitor
PLÂNGĂRÉȚ ~eáță (~éți, ~éțe) 1) Care plânge ușor; gata oricând să plângă. 2) Care se plânge întruna; plângător. 3) (despre sunete, glasuri, tonuri, melodii) Care este plin de durere, de jale; plângător; jalnic; tânguitor. /a (se) plânge + suf. ~ăreț
PLÎNGĂREȚ adj. 1. plîngăcios, scîncit, smiorcăit, văicăreț, (rar) plîngaci, văităreț, văitător, (fam.) bîzîit. (Ce copil ~!) 2. miorlăit, miorlăitor, smiorcăit. (Femeie în toată legea și ~.) 3. jalnic, plîngător, scîncit, tînguitor, trist, (rar) scîncitor. (Cu glas ~.)

Plângăreț dex online | sinonim

Plângăreț definitie

Intrare: plângăreț
plângăreț adjectiv