Dicționare ale limbii române

19 definiții pentru plutitor

PLUTITÓR, -OÁRE, plutitori, -oare, adj., s. n., s. f. 1. Adj. Care poate pluti la suprafața unui lichid; flotabil. ◊ Pod plutitor = platformă care servește la transportul persoanelor sau lucrurilor de la un mal la celălalt al unei ape; bac. Insulă plutitoare sau ostrov plutitor = îngrămădire de pământ, nisip sau nămol, mai ales în apele curgătoare, formând o insuliță acoperită cu vegetație. ♦ Care se menține în văzduh. ♦ (Înv.; despre ape curgătoare) Navigabil. 2. S. n. Corp care plutește la suprafața unui lichid și care, fiind legat printr-un sistem de pârghii, cabluri etc., indică și uneori reglează nivelul lichidului dintr-un recipient; flotor. ♦ Corp alcătuit dintr-un material cu densitate mai mică decât a apei, care servește la măsurarea vitezei unui curent de apă. 3. S. n. Construcție care plutește, prevăzută cu un echipament cu ajutorul căruia poate îndeplini unele servicii de semnalizare sau de transport, folosită în navigație. 4. S. f. (Bot.) Rourică. 5. S. f. (Bot.; reg.; în sintagma) Plutitoare-dulce = lemn-dulce. – Pluti + suf. -tor.
PLUTITÓR, -OÁRE, plutitori, -oare, adj., s. n., s. f. 1. Adj. Care poate pluti la suprafața unui lichid; flotabil. ◊ Pod plutitor = platformă care servește la transportul persoanelor sau lucrurilor de la un mal la celălalt al unei ape; bac. Insulă plutitoare sau ostrov plutitor = îngrămădire de pământ, nisip sau nămol, mai ales în apele curgătoare, formând o insuliță acoperită cu vegetație. ♦ Care se menține în văzduh. ♦ (Înv.; despre ape curgătoare) Navigabil. 2. S. n. Corp care plutește la suprafața unui lichid și care, fiind legat printr-un sistem de pârghii, cabluri etc., indică și uneori reglează nivelul lichidului dintr-un recipient; flotor. ♦ Corp alcătuit dintr-un material cu densitate mai mică decât a apei, care servește la măsurarea vitezei unui curent de apă. 3. S. n. Construcție care plutește, prevăzută cu un echipament cu ajutorul căruia poate îndeplini unele servicii de semnalizare sau de transport, folosită în navigație. 4. S. f. (Bot.) Rourică. 5. S. f. (Bot.; în sintagma) Plutitoare dulce = lemn-dulce. – Pluti + suf. -tor.
PLUTITÓR1, plutitoare, s. n. 1. Corp care plutește pe suprafața unui lichid într-un rezervor și care acționează un mecanism pentru a-i indica sau a-i regula nivelul. 2. Corp alcătuit dintr-un material cu densitate mai mică decît a apei, care servește la măsurarea vitezei unui curent de apă.
PLUTITOR2, -OÁRE, plutitori, -oare, adj. 1. Care plutește pe suprafața unui lichid. Gheața mării clare se desparte în blocuri plutitoare de cristal, TOPÎRCEANU, P. 98. ◊ Pod plutitor v. pod. Doc plutitor v. doc. Insulă plutitoare v. insulă. Care plutește în aer. Ploaia devenise și mai măruntă, ca un abur plutitor și rece. MIHALE, O. 264. Din stîngă, din dreapta, din față, Din rîpi și pe-o sută de căi, Ies dungi plutitoare de ceață. COȘBUC, P. I 3. (Învechit, despre un rîu, fluviu etc.) Navigabil, pe care se poate pluti. [Mureșul] rîu plutitor, care din țara săcuilor... sosește la Lipova, în Banat, și se varsă în Tisa. BĂLCESCU, O. II 321.
plutitór1 adj. m., pl. plutitóri; f. sg. și pl. plutitoáre
plutitór2 (obiect) s. n., pl. plutitoáre
plutitoáre-dúlce s. f.
plutitór adj. m., pl. plutitóri; f. sg. și pl. plutitoáre
plutitór (obiect) s. n., pl. plutitoáre
PLUTITÓR adj. v. navigabil.
PLUTITÓR adj., s. 1. adj. (înv.) plutind. (Nave ~oare.) 2. adj. flotabil, flotant. (Corp ~.) 3. s. v. flotor. 4. adj. zburător. (Păsări ~oare.)
PLUTITÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care plutește. ◊ Pod ~ v. POD. 2) (despre plante acvatice) Care, neavând rădăcini fixate, plutește pe apă; natant. 3) Care se mișcă lin prin aer; care se menține mult timp în aer. Nourași ~ori. /a pluti + suf. ~tor
PLUTITÓR2 ~oáre n. Dispozitiv care plutește la suprafața unui lichid dintr-un recipient, indicând (și reglând) nivelul lichidului. /a pluti + suf. ~tor
plutitor a. bun de plutit. ║ m. cel ce plutește.
plutitór, -oáre adj. Care plutește: lemnu e plutitor. Pe care se poate pluti, navigabil: rîŭ plutitor. S. f. Rourică. V. flotant.
GHEȚAR PLUTITOR s. (GEOGR.) aisberg, munte de gheață.
plutitoare s. v. PLUTĂ. ROURICĂ.
plutitor adj. v. NAVIGABIL.
PLUTITOR adj., s. 1. adj. (înv.) plutind. (Nave ~.) 2. adj. flotabil, flotant. (Corp ~.) 3. s. (TEHN.) flotor. 4. adj. zburător. (Păsări ~.)

Plutitor dex online | sinonim

Plutitor definitie

Intrare: plutitor
plutitor adjectiv substantiv neutru