plinătate definitie

9 definiții pentru plinătate

PLINĂTÁTE s. f. Calitatea de a fi deplin, întreg; integritate, totalitate, plenitudine. – Plin + suf. -ătate.
PLINĂTÁTE s. f. Calitatea de a fi deplin, întreg; integritate, totalitate, plenitudine. – Plin + suf. -ătate.
PLINĂTÁTE s. f. Calitatea de a fi deplin, întreg, îmbelșugat; plenitudine. Capacitatea remarcabilă a lui L. Caragiale de a folosi cuvîntul apare în toată plinătatea ei în construirea eroilor din piesele, și proza sa. ROM. 1953, nr. I, 52.
plinătáte s. f., g.-d. art. plinătắții
plinătáte s. f., g.-d. art. plinătății
PLINĂTÁTE s. v. desăvârșire.
PLINĂTÁTE f. Caracter deplin; plenitudine; deplinătate. /plin + suf. ~ătate
plinătáte f. (d. plin saŭ lat. plénitas, -átis). Calitatea de a fi plin.
PLINĂTATE s. deplinătate, desăvîrșire, plenitudine, (înv.) plinăciune, plineală. (Sentiment de ~.)

plinătate dex

Intrare: plinătate
plinătate substantiv feminin