plictiseală definitie

12 definiții pentru plictiseală

PLICTISEÁLĂ, plictiseli, s. f. 1. Stare sufletească apăsătoare, ușoară depresie morală provocată de singurătate, de lipsa de ocupație sau de o ocupație neatrăgătoare, de monotonie etc.; gol sufletesc, urât, plictis. 2. Enervare, necaz, supărare. – Plictisi + suf. -eală.
PLICTISEÁLĂ, plictiseli, s. f. 1. Stare sufletească apăsătoare, ușoară depresiune morală provocată de singurătate, de lipsa de ocupație sau de o ocupație neatrăgătoare, de monotonie etc.; gol sufletesc, urât, plictis. 2. Enervare, necaz, supărare. – Plictisi + suf. -eală.
PLICTISEÁLĂ, plictiseli, s. f. 1. Stare sufletească de lîncezeală, de nemulțumire provocată de inactivitate, de o activitate neplăcută sau lipsită de interes, de monotonie etc.; urît. Drumul de fier nu-i o călătorie de plăcere; e o goană amețitoare, în care capul îți vîjîie, gîndurile îți adorm, e o prelungă plictiseală. SADOVEANU, O. VI 375. 2. Neplăcere, necaz, supărare, neajuns.
plictiseálă s. f., g.-d. art. plictisélii; pl. plictiséli
plictiseálă s. f., g.-d. art. plictisélii; pl. plictiséli
PLICTISEÁLĂ s. urât, (rar) anosteală, (pop. și fam.) lehamite, (reg.) zălezeală, (înv. și fam.) plictis, sastisire, (înv.) plicsis, stenahorie. (Simțea o ~ de moarte.)
PLICTISEÁLĂ ~éli f. Stare a omului care se plictisește; urât. /a (se) plictisi + suf. ~eală
plictiseală f. urît, întristare cauzată de neocupațiune, gol sufletesc. [Gr. mod.].
plictiseálă f., pl. elĭ (d. plictisesc). Urît, neplăcere cauzată de neocupațiune, de ocupațiune urîtă saŭ de vorbă nesărată.
PLICTISEA s. urît, (rar) anosteală, (pop. și fam.) lehamite, (reg.) zălezeală, (înv. și fam.) plictis, sastisire, (înv.) plicsis, stenahorie. (Simțea o ~ de moarte.)
PLICTISEALĂ. Subst. Plictiseală, plictis (înv. și fam.), anosteală, anostie (rar), lasitudine, urît, splin (spleen); importunitate (livr.), uniformitate, monotonie (fig.); lehamite (pop.), blazare, dezgust, saturație (fig.), săturare (rar), sastisire (înv.). Adj. Plictisit; sătul (fig.), săturat (fig.), sastisit (înv.), dezgustat, blazat, lehămetit (reg.), lehămetuit (reg.). Plicticos, plictisitor, anost, ambetant (rar), fastidios (livr.), fad (fig.), importun (livr.), monoton (fig.), uniform (fig.), tern (fig.). Vb. A se plictisi, a se anosti (rar), a se ambeta (rar), a i se urî, a i se face urît, a fi plictisit, a se sastisi (grecism înv.), a-i fi (cuiva) urît, a fluiera in (a) pustiu, a muri de plictiseală, a muri de urît, a se sătura (de cineva, de ceva) (fig.), a se sătura (de cineva, de ceva) ca de mere pădurețe, a se sătura pînă în gît, a i se acri, a-i fi (a-i veni) (cuiva) acru, a-i fi lehamite, a i se face lehamite, a se lehămeti (reg.), a se lehămetisi (reg.), a se lehămetui (reg.). A plictisi, a anosti (rar), a ambeta (rar), a asasina (fig); a importuna (livr.), a indispune. V. aversiune, cicăleală, saturație, tristețe.
a-și omorî plictiseala / timpul / vremea expr. a-și ocupa timpul cu lucruri lipsite de importanță.

plictiseală dex

Intrare: plictiseală
plictiseală substantiv feminin