plescăi definitie

11 definiții pentru plescăi

PLESCĂÍ, pléscăi, vb. IV. Intranz. 1. A mânca cu zgomot; a scoate un sunet caracteristic, desprinzând brusc buzele una de alta sau limba de cerul-gurii (în semn de plăcere); a pleoscăi. 2. A scoate un sunet caracteristic prin pocnirea sau plesnirea unui corp (elastic) de altul sau prin lovirea de ceva tare; a pleoscăi. 3. (Despre lichide, substanțe vâscoase etc.) A se lovi sau a fi lovit de sau cu un corp tare, producând un zgomot caracteristic; a pleoscăi. – Pleasc + suf. -ăi.
PLESCĂÍ, pléscăi, vb. IV. Intranz. 1. A mânca cu zgomot; a scoate un sunet caracteristic, desprinzând brusc buzele una de alta sau limba de cerul-gurii (în semn de plăcere); a pleoscăi. 2. A scoate un sunet caracteristic prin pocnirea sau plesnirea unui corp (elastic) de altul sau prin lovirea de ceva tare; a pleoscăi. 3. (Despre lichide, substanțe vâscoase etc.) A se lovi sau a fi lovit de sau cu un corp tare, producând un zgomot caracteristic; a pleoscăi. – Pleasc + suf. -ăi.
PLESCĂÍ, pléscăi și plescăiesc, vb. IV. Intranz. A scoate un sunet caracteristic desprinderii bruște a limbii de cerui-gurii sau a buzelor una de alta, în semn de plăcere (mai ales cînd se mănîncă ceva gustos); a mînca cu zgomot. La început ți-a fost rușine să mănînci și-ți era ciudă că plescăiești cînd sorbi. PAS, Z. I 69. Englezul îl goli dintr-o dată, plescăi din limbă, închise o clipă ochii și întinse din nou paharul. BART, S. M. 98. ◊ Fig. [Focul] creștea tot mai roșu, plescăind și lingînd cerul vînăt cu limbile lui gigantice. CAMILAR, N. I 182. ◊ Tranz. (Rar) Băiatul povestește a doua zi, plescăind buzele, cum s-a ospătat: cu supă și friptură și cozonac. PAS, Z. I 67. 2. A lovi (în special într-un corp lichid sau moale) producînd un zgomot caracteristic; a pleoscăi. Prizonierii legați cu funii treceau mereu pe uliți, prin noroiul în care plescăiau copitele cailor. DUMITRIU, N. 124. [În mîl] plescăia lipicios cîte o coadă de crap. GALAN, Z. R. 45. La început lopețile făceau zgomot, plescăind degeaba, ca și cum ar fi fost mînuite de copii. D. ZAMFIRESCU, R. 121. ◊ Tranz. Alunecă gîrla-ntre sălcii; În luntre-un copil de pescar Tot plescăie undița-n apă Și fluieră micul ștrengar. IOSIF, T. 134. [Papucii] știe să-i poarte și să-i plescăiască. TEODORESCU, P. P. 78. ♦ (Despre lichide) A se lovi de un corp tare, făcînd să se audă un zgomot caracteristic. Gheorghe Soare urcă și rămase agățat de-un butoi în care apa mai plescăia, zbătîndu-se. MIHALE, O. 365. O luarăm încet de-a lungul docului, pe cînd valurile răscolite plescăiau la mal. DUNĂREANU, CH. 94.
PLESCĂÍ, pléscăi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A mânca cu zgomot; a scoate un sunet caracteristic, desprinzând brusc buzele una de alta sau limba de cerul gurii, în semn de plăcere. 2. Intranz. A lovi într-un lichid, producând un zgomot caracteristic; (despre lichide) a se lovi de un corp tare, făcând să se audă un zgomot caracteristic; a pleoscăi. – Din pleasc.
plescăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pléscăi, 3 pléscăie, imperf. 3 sg. plescăiá; conj. prez. 3 să pléscăie
plescăí vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. pléscăi, 3 sg. și pl. pléscăie, imperf. 3 sg. plescăiá
PLESCĂÍ vb. 1. a clefăi, a molfăi, (rar) a clefeti, (reg.) a ciofăi, a murseca, a plescăni. (~ când mănâncă.) 2. a pleoscăi, (reg.) a plioscăni. (~ cu limba.) 3. a pleoscăi, (reg.) a cipcii. (Apele ~ lovindu-se de maluri.) 4. a pleoscăi, (reg.) a plescăni. (Noroiul ~ sub bocanci.) 5. a pleoscăi. (A ~ cu papucii, în mers.)
A PLESCĂÍ pléscăi intranz. 1) A scoate un sunet caracteristic, desprinzând brusc buzele una de alta sau limba de cerul gurii (în semn de plăcere sau de uimire); a plesni din buze. 2) A mânca lacom, făcând zgomot cu limba și cu buzele; a clefăi. 3) (despre corpuri) A produce un zgomot caracteristic prin lovire de suprafața unui lichid; a face „pleosc”. Vâslele plescăie. 4) (despre lichide) A se lovi cu zgomot de ceva tare. Valurile plescăie. /pleasc + suf. ~ăi
pleóscăĭ și -ĭésc (eo dift.) v. tr. (d. pleosc saŭ plescăĭ). Se zice despre apă, palmă saŭ limbă cînd se izbește și produce un huĭet: valurile pleoscăĭaŭ între stîncĭ, s’a auzit o palmă pleoscăind, mitocanu pleoscăĭește (saŭ: plescăĭește) din limbă după ce bea vin.
pléscăĭ și -ĭésc v. intr. (vsl. sîrb. ceh. pleskati, a aplauda, a pleoscăi din palme, sîrb. rut. pljúskati, bg. pleskam, pliskam, rus. pleskatĭ, plesnútĭ. V. pleosc, pleoscăĭ, plesnesc). Produc un huĭet pin izbirea limbiĭ în gură.
PLESCĂI vb. 1. a clefăi, a molfăi, (rar) a clefeti, (reg.) a ciofăi, a murseca, a plescăni. (~ cînd mănîncă.) 2. a pleoscăi, (reg.) a plioscăni. (~ cu limba.) 3. a pleoscăi, (reg.) a cipcii. (Apele ~ lovindu-se de maluri.) 4. a pleoscăi, (reg.) a plescăni. (Noroiul ~ sub bocanci.) 5. a pleoscăi. (A ~ cu papucii, în mers.)

plescăi dex

Intrare: plescăi
plescăi verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a