pleoscăit definitie

2 intrări

23 definiții pentru pleoscăit

PLEOSCĂÍ, pleóscăi, vb. IV. Intranz. A plescăi. [Var.: (reg.) pleoșcăí vb. IV] – Pleosc + suf. -ăi.
PLEOSCĂÍT, pleoscăituri, s. n. Faptul de a pleoscăi; plescăit. – V. pleoscăi.
PLEOȘCĂÍ vb. IV v. pleoscăi.
PLEOSCĂÍ, pleóscăi, vb. IV. Intranz. A plescăi. [Var.: (reg.) pleoșcăí vb. IV] – Pleosc + suf. -ăi.
PLEOSCĂÍT, pleoscăituri, s. n. Faptul de a pleoscăi; plescăit. – V. pleoscăi.
PLEOȘCĂÍ vb. IV v. pleoscăi.
PLEOSCĂÍ, pleóscăi, vb. IV. Intranz. A plescăi. De afară se auzeau pleoscăind picături mai mari și mai dese. VLAHUȚĂ, O. A. 136. Glodul pleoscăia cît colo de pe picioare. CONTEMPORANUL, VI 293. Și s-a dus singură iară, Din papuci tot pleoscăind. TEODORESCU, P. P. 153. ♦ A bate din palme; a plesni. V. aplauda. Încep să plescăiască din palme, strigînd toți ura! CARAGIALE, la CADE. – Variante: pleoșcăí (SLAVICI, O. II 144), pliscăí (ȘEZ. XIII 189), plișcăí (SLAVICI, O. II 144) vb. IV.
PLEOSCĂÍT1, pleoscăituri, s. n. Faptul de a pleoscăi, zgomot produs de apă cînd se izbește de un corp tare; plescăit. Nu se auzea decît pleoscăitul cadențat al valurilor lovite de chei. BART, S. M. 61. Ploaia deasă cade și vîntul vîjiie peste tufari. Dar cei culcați între spini nu-i simt pleoscăitul. La GHEREA, ST. CR. II 87.
PLEOSCĂÎT2, -Ă, pleoscăiți, -te, adj. (Rar) însoțit de un zgomot caracteristic. Cîte-o pupătură mai pleoscăită și mai ales țipete stăruitoare după hamali. REBREANU, R. I 16.
PLEOȘCĂÍ vb. IV v. pleoscăi.
pleoscăí (a ~) (pleos-) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pleóscăi, 3 pleóscăie, imperf. 3 sg. pleoscăiá; conj. prez. 3 să pleóscăie
pleoscăít (pleos-) s. n., pl. pleoscăíturi
pleoscăí vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. pleóscăi, 3 sg. și pl. pleóscăie, imperf. 3 sg. pleoscăiá
pleoscăít s. n., pl. pleoscăíturi
PLEOSCĂÍ vb. 1. a plescăi, (reg.) a plioscăni. (A ~ cu limba.) 2. a plescăi, (reg.) a cipcii. (Apele ~ lovindu-se de maluri.) 3. a plescăi, (reg.) a plescăni. (Noroiul ~ sub bocanci.) 4. a plescăi. (A ~ cu papucii, în mers.)
PLEOSCĂÍT s. v. plescăit.
A PLEOSCĂÍ pleóscăi intranz. v. A PLESCĂI. /pleosc + suf. ~ăi
pleoscăì v. 1. a face un sgomot ascuțit (cu limba, degetele, mâinile, etc.); 2. a se întreciocni: valurile apei încet pleoscăiau. [Onomatopee].
pleoscăit n. sgomotul valurilor ușor agitate.
pleóscăĭ și -ĭésc (eo dift.) v. tr. (d. pleosc saŭ plescăĭ). Se zice despre apă, palmă saŭ limbă cînd se izbește și produce un huĭet: valurile pleoscăĭaŭ între stîncĭ, s’a auzit o palmă pleoscăind, mitocanu pleoscăĭește (saŭ: plescăĭește) din limbă după ce bea vin.
pleoscăít (eo dift.) n., pl. urĭ. Huĭetu produs de pleoscăire: pleoscăitu valurilor. V. pic 2.
PLEOSCĂI vb. 1. a plescăi, (reg.) a plioscăni. (A ~ cu limba.) 2. a plescăi, (reg.) a cipcii. (Apele ~ lovindu-se de maluri.) 3. a plescăi, (reg.) a plescăni. (Noroiul ~ sub bocanci.) 4. a plescăi. (A ~ cu papucii, în mers.)
PLEOSCĂIT s. pleoscăitură, plescăit, plescăitură. (~ făcut cu limba.)

pleoscăit dex

Intrare: pleoscăi
pleoscăi verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
pleoșcăi verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
Intrare: pleoscăit
pleoscăit substantiv neutru