plenison definitie

13 definiții pentru plenison

PLENISÓN, -Ă, plenisoni, -e, adj. (Despre vocale) Care are caracter silabic. – Din lat. plenus + sonus.
PLENISÓN, -Ă, plenisoni, -e, adj. (Despre vocale) Care are caracter silabic. – Din lat. plenus + sonus.
PLENISÓN, -Ă, plenisoni, -e, adj. (Despre vocale, în opoziție cu semison) Care are caracter silabic sau poate fi centru silabic. «U» este vocală plenisonă în cuvîntul «codru».
plenisón adj. m., pl. plenisóni; f. plenisónă, pl. plenisóne
plenisón adj. m., pl. plenisóni; f. sg. plenisónă, pl. plenisóne
PLENISÓN adj. (FON.) silabic. (Vocale ~.)
PLENISÓN, -Ă adj. (Despre vocale) Care are caracter silabic. [După fr. plein son].
PLENISÓN, -Ă adj. (despre vocale) cu caracter silabic. (după fr. plein son)
PLENISÓN ~ă (~i, ~e) (despre sunete vocale) Care are sonoritate plină și poate forma singur o silabă. /<lat. plenus + sonus
plenison a. care sună deplin: vocale plenisone și semisone.
*plenisón, -ă adj. (lat. plenus, plin, și son din semisonus, semison). Gram. Cu sunet deplin, ca u și i în acru, acri.
PLENISON adj. (FON.) silabic. (Vocale ~.)
PLENISÓN, -Ă adj. (după fr. plein son): în sintagma vocală plenisonă (v.).

plenison dex

Intrare: plenison
plenison adjectiv