plenipotențiar definitie

12 definiții pentru plenipotențiar

PLENIPOTENȚIÁR, plenipotențiari, s. m., adj. (Persoană) învestită cu puteri depline în a purta tratative și a încheia acorduri internaționale; plenipotent. ◊ Ministru plenipotențiar = diplomat cu rang imediat inferior ambasadorului. [Pr.: -ți-ar] – Din fr. plénipotentiaire.
PLENIPOTENȚIÁR, plenipotențiari, s. m., adj. (Persoană) care reprezintă în anumite împrejurări conducerea unui stat pe lângă guvernele altor țări și care are în această calitate puteri depline; plenipotent. [Pr.: -ți-ar] – Din fr. plénipotentiaire.
PLENIPOTENȚIÁR, -Ă, plenipotențiari, -e, adj. Care reprezintă conducerea unui stat pe lîngă guvernele altor țări, avînd pentru aceasta puteri depline. Abie o poate scoate-n capăt cu cheltuielile impuse unui ministru plenipotențiar. ALECSANDRI, S. 12. ♦ Deplin, total. Puteri plenipotențiare. – Pronunțat: -ți-ar.
!plenipotențiár (-ți-ar) adj. m., pl. plenipotențiári
plenipotențiár s. m., adj. m. (sil. -ți-ar), pl. plenipotențiári
PLENIPOTENȚIÁR s., adj. (POL.) (înv.) plenipotent, (înv., în Transilv.) preneputințaruș.
PLENIPOTENȚIÁR adj.m. Ministru plenipotențiar = persoană care reprezintă conducerea unui stat pe lângă guvernele altor state, fiind investită pentru aceasta cu puteri depline. [Pron. -ți-ar. / cf. it. plenipotenziario, fr. plénipotentiaire].
PLENIPOTENȚIÁR s. m., adj. (diplomat) cu rang imediat inferior ambasadorului, învestit cu puteri depline de către autoritatea competentă a statului pe care îl reprezintă. (< fr. plénipotentiaire, lat. plenipotentiarius)
PLENIPOTENȚIÁR ~ă (~i, ~e) 1) Care are putere deplină; cu puteri depline. Comisie ~ă.Ministru ~ diplomat care, după rang, este imediat inferior ambasadorului. 3) și substantival (despre diplomați) Care reprezintă conducerea unui stat pe lângă guvernele altor state, având împuterniciri depline. [Sil. -ți-ar] /<fr. plénipotentiaire
plenipotențiar m. diplomat însărcinat cu puteri depline. ║ a. ministru plenipotențiar.
*plenipotențiár m. (d. plenipotență; fr. plenipotentiaire). Diplomat cu putere deplină de a face ceva. Adj. Ministru plenipotențiar. V. omnipotent.
PLENIPOTENȚIAR s., adj. (POLITICĂ) (înv.) plenipotent, (înv., în Transilv.) preneputințaruș.

plenipotențiar dex

Intrare: plenipotențiar (adj.)
plenipotențiar adjectiv
  • silabisire: -ți-ar
Intrare: plenipotențiar (s.m.)
plenipotențiar substantiv masculin
  • silabisire: -ți-ar