plenipotență definitie

9 definiții pentru plenipotență

PLENIPOTÉNȚĂ, plenipotențe, s. f. (Rar) Putere deplină, împuternicire dată cuiva pentru a acționa într-o anumită chestiune (în special în probleme care interesează două state); (concr.) act prin care se dă o astfel de împuternicire. – Din it. plenipotenza.
PLENIPOTÉNȚĂ, plenipotențe, s. f. Putere deplină, împuternicire dată cuiva pentru a acționa într-o anumită chestiune (în special în probleme care interesează două state); (concr.) act prin care se dă o astfel de împuternicire. – Din it. plenipotenza.
PLENIPOTÉNȚĂ, plenipotențe, s. f. Putere deplină dată cuiva într-o anumită chestiune. [Avînd] fiecare actele de plenipotență de la suveranii lor respectivi. GHICA, la CADE.
plenipoténță (rar) s. f., g.-d. art. plenipoténței; pl. plenipoténțe
plenipoténță s. f. potență
PLENIPOTÉNȚĂ s.f. Putere deplină acordată cuiva pentru a trata o chestiune oarecare. [< it. plenipotenza].
PLENIPOTÉNȚĂ s. f. putere deplină acordată cuiva pentru a trata o problemă de stat. (< it. plenipotenza)
PLENIPOTÉNȚĂ ~e f. 1) Potență deplină. 2) Împuternicire în baza căreia o persoană acționează într-o anumită problemă de stat. 3) Act prin care se acordă o astfel de împuternicire. /<it. plenipotenza
*plenipoténță f., pl. e (lat. plenus, plin, potentia, putere. V. plin, potență). Autorizare deplină de a face ceva. V. procură.

plenipotență dex

Intrare: plenipotență
plenipotență substantiv feminin