pleistocen definitie

15 definiții pentru pleistocen

PLEISTOCÉN, -Ă, pleistoceni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Prima epocă a cuaternarului, în care s-au extins hominizii (omul de Neanderthal și omul modern) și au avut loc glaciațiile. 2. Adj. Care aparține epocii pleistocene (1), privitor la această epocă. [Pr.: ple-is-] – Din fr. pléistocène.
PLEISTOCÉN, -Ă, pleistoceni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Prima epocă a cuaternarului, caracterizată prin alternanțe de intervale reci cu perioade calde, prin răspândirea în regiunile temperate a unor specii de mamifere ca elefanții, rinocerii etc. și, mai ales, prin apariția omului. 2. Adj. Care aparține epocii pleistocene (1), privitor la această epocă. [Pr.: ple-is-] – Din fr. pléistocène.
PLEISTOCÉN s. n. (Geol.) Cuaternarul inferior; diluviu; glaciar. – Pronunțat: ple-is-.
pleistocén1 (ple-is-) adj. m., pl. pleistocéni; f. pleistocénă, pl. pleistocéne
pleistocén2 (ple-is-) s. n.
pleistocén adj. m. (sil. ple-is-), pl. pleistocéni; f. sg. pleistocénă, pl. pleistocéne
pleistocén s. n. (sil. ple-is-)
PLEISTOCÉN s., adj. (GEOL.) 1. s. glaciar, (ieșit din uz) diluviu. 2. adj. glaciar, (ieșit din uz) diluvian. (Epoca ~.)
PLEISTOCÉN s.n. (Geol.) Prima epocă (serie) a cuaternarului, caracterizată din punct de vedere climatic prin alternanța intervalelor reci (glaciații) cu intervale calde (interglaciații); glaciar; diluviu. // adj. Care aparține acestei epoci; diluvian. [Pron. ple-is-. / < fr. pléistocène, cf. gr. pleistos – cel mai, kainos – nou].
PLEISTOCÉN, -Ă adj., s. n. (din) prima epocă, cea mai lungă, a cuaternarului, caracterizată prin alternanța intervalelor reci cu intervale calde; glaciar; diluviu. (< fr. pléistocène)
PLEISTOCÉN1 n. geol. Prima epocă a cuaternarului caracterizată prin formarea ghețarilor, apariția omului, a florei și a faunei; diluviu. /<fr. pléistocene
PLEISTOCÉN2 ~ă (~i, ~e) Care ține de prima epocă a cuaternarului; din prima epocă a cuaternarului; deluvian. /<fr. pléistocene
PLEISTOCEN s., adj. (GEOL.) 1. s. glaciar, (ieșit din uz) diluviu. 2. adj. glaciar, (ieșit din uz) diluvian. (Epoca ~.)
PLEISTOCEN, prima epocă (serie) a Cuaternarului, desfășurată aproximativ între 2 (1,8) mil. și 10000 de ani în urmă, în care s-a produs o răcire accentuată a climei, însoțită de modificări importante ale florei și faunei globului. În această epocă s-au succedat mai multe perioade glaciare (v. glaciație) și interglaciare; în faza de maximă extensiune calota glaciară acoperea o mare parte a Americii de Nord și întinse teritorii din Europa, ajungând în S până la valea Tamisei și marginea Carpaților nord-vestici (la poalele Tatrei). Concomitent, au avut loc glaciații și în America de Sud, S Australiei și Noua Zeelandă, iar în zonele tropicale s-au succedat perioade pluviale și interpluviale. Ținuturile neacoperite de ghețari din Europa, Asia și America de Nord, cu vegetație de tundră și de stepe rece continentală, erau populate de specii care au dispărut din fauna actuală a globului, ca mastodontul, mamutul, rinocerul lânos, cerbul cu coarne uriașe, ursul de peșteră, tigrul cu colții de sabie; alte specii răspândite în P. s-au retras spre înălțimile munților (capra neagră, capra ibex) sau spre Arctica (boul moscat). În această epocă a luat o mare dezvoltare genul Homo – atât omul din Neanderthal cât și omul modern.
PLEISTO- „numeros, foarte mult”. ◊ gr. pleistos „foarte numeros” > fr. pléisto-, germ. id., engl. id. > rom. pleisto-. □ ~cen (v. -cen1), adj., s. n., 1. s. n., Prima epocă (serie) a cuaternarului, cînd au avut loc glaciațiile și interglaciațiile. 2. adj., Care aparține acestei epoci; ~mer (v. -mer), adj., (despre viețuitoare) format din foarte multe elemente structurale.

pleistocen dex

Intrare: pleistocen
pleistocen adjectiv substantiv neutru
  • silabisire: ple-is-