plecăciune definitie

12 definiții pentru plecăciune

PLECĂCIÚNE, plecăciuni, s. f. Îndoire, înclinare a corpului în fața cuiva în semn de respect sau de salut; p. ext. supunere, ascultare, reverență, respect; modestie. ◊ (În formule de salut) Plecăciune, părinte! – Pleca + suf. -ăciune.
PLECĂCIÚNE, plecăciuni, s. f. Îndoire, înclinare a trupului în fața cuiva în semn de respect sau de salut; p. ext. supunere, ascultare, reverență, respect; modestie. ◊ (În formule de salut) Plecăciune, părinte! – Pleca + suf. -ăciune.
PLECĂCIÚNE, plecăciuni, s. f. 1. Aplecare; înclinare a corpului în fața cuiva, în semn de respect sau de salut; închinăciune, reverență. Cînd îl ocărăști îți face plecăciune, iar cînd îl lauzi, își împreună mînile pe piept și închide ochii. STĂNOIU, C. I. 84. Răspunse doar cu o înclinare din cap plecăciunii studentului. REBREANU, I. 100. Închinîndu-i-se cu mare plecăciune, i-au zis... ISPIRESCU, L. 130. ◊ (În formule de salut; familiar, astăzi mai mult glumeț sau ironic) Salutăm pe conu Mirel!... Plecăciune, coane Pascule! GALAN, Z. R. 6. Ei!... Dumneata ești, frate Abu-Hasan? mă-nchin cu plecăciune. CARAGIALE, O. III 78. Vi le spun aceste... ca să nu vă mai osteniți a le afla. – Mă închin cu plecăciune! NEGRUZZI, S. I 199. 2. (Învechit) Supunere, respect, ascultare. Cu flască plecăciune sărut mîna dumitale, babacă. KOGĂLNICEAN, S. 1 ◊ (Glumeț) Din somn noaptea mă deștept Și cu multă plecăciune rima mîndră o aștept. ALEXANDRESCU, M. 250.
plecăciúne s. f., g.-d. art. plecăciúnii; pl. plecăciúni
plecăciúne s. f., g.-d. art. plecăciúnii; pl. plecăciúni
PLECĂCIÚNE s. v. reverență.
PLECĂCIÚNE s. v. ascultare, cumințenie, docilitate, supunere.
PLECĂCIÚNE ~i f. 1) Aplecare a capului sau a corpului în fața cuiva (în semn de respect sau de salut); închinăciune. 2) Atitudine respectuoasă și umilă față de cineva; smerenie; ascultare. /a se pleca + suf. ~ăciune
plecăciune f. acțiunea de a se pleca și efectul ei: 1. salutare adâncă, închinăciune: veniau cu multă plecăciune GR. AL.; 2. formulă de salutare: plecăciune!
plecăcĭúne f. (d. lat. plĭcátio, -ónis saŭ d. rom. plecat). Închinăcĭune, reverență, salut pin aplecarea corpuluĭ. Plecăcĭune! cuvînt de salutare întrebuințat de popor, ĭar de intelectualĭ numaĭ în glumă. (Azĭ se zice maĭ mult „salutare” între intimĭ și „vă salut” față de un superior).
plecăciune s. v. ASCULTARE. CUMINȚENIE. DOCILITATE. SUPUNERE.
PLECĂCIUNE s. compliment, închinăciune, mătanie, ploconeală, reverență, temenea, (reg.) plocon, (înv.) plecare, (turcism înv.) talîm, (fam. rar) selamlîc. (I-a făcut o ~ adîncă.)

plecăciune dex

Intrare: plecăciune
plecăciune substantiv feminin