plebe definitie

12 definiții pentru plebe

PLÉBE s. f. 1. (În Roma antică) Categorie socială de oameni liberi lipsiți de drepturi civile și politice. 2. (În Evul Mediu) Pătura cea mai săracă a populației orășenești din apusul Europei, aflată în afara ierarhiei feudale și care, alături de țărănime, a avut un rol important în revoluțiile din sec. XVI-XVII. 3. (Livr.) Pătură socială fără drepturi, asuprită și exploatată; p. ext. mulțime, gloată. ♦ Fig. Categorie socială declasată; drojdia societății. – Din fr. plèbe, lat. plebs, -bis.
PLÉBE s. f. 1. (În Roma antică) Categorie socială de oameni liberi fără o activitate permanentă, care trăiau din câștiguri întâmplătoare și din distribuții făcute de stat. 2. (În evul mediu) Pătura cea mai săracă a populației orășenești din apusul Europei, aflată în afara ierarhiei feudale și care, alături de țărănime, a avut un rol important în revoluțiile din sec. XVI-XVII. 3. (Livr.) Pătură socială fără drepturi, asuprită și exploatată; p. ext. mulțime, gloată. ♦ Fig. Categorie socială declasată; drojdia societății. – Din fr. plèbe, lat. plebs, -bis.
PLÉBE s. f. (Cu sens colectiv) Pătura socială de jos, lipsită de drepturi sau cu drepturi limitate în Roma antică; (azi livresc) populație mizeră, asuprită, exploatată. Pe lîngă mese lunge, stătea posomorîtă, Cu fețe-ntunecoase, o ceată pribegită, Copii săraci și sceptici ai plebei proletare. EMINESCU, O. I 56. Pe-ascuns din a ta parte La plebea de pe strade mari semne se împarte. ALECSANDRI, T. II 336. ♦ (Neobișnuit) Origine socială nearistocratică. În locul acesta a fost tăiat bravul Dragomir, care cutezase a se înamora, cu fiica lui Radu Mihne, pîngărind cu plebea lui sîngele patrician. NEGRUZZI, S. I 184. ♦ Fig. Pătură socială declasată, oameni decăzuți; drojdia societății. V. pleavă (2). Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi, Să ajung-a fi stăpînă și pe țară și pe noi! EMINESCU, O. I 150.
plébe s. f., g.-d. art. plébei
plébe s. f., g.-d, art. plébei
PLÉBE s. v. gloată.
PLÉBE s.f. (În Roma antică) Pătură socială lipsită de drepturi sau cu drepturi limitate. ♦ Populație asuprită, exploatată. ♦ (Fig.) Categorie de oameni declasați; drojdia societății. [Gen. -bei. / cf. lat. plebs, fr. plèbe, it. plebe].
PLÉBE s. f. 1. (în Roma antică) pătură socială lipsită de drepturi sau cu drepturi limitate. 2. (în evul mediu) pătura cea mai săracă a populației orășenești; (p. ext.) populație asuprită, exploatată; poporul de jos, gloată. ◊ (peior.) categorie de oameni declasați; drojdia societății. (< fr. plèbe, lat. plebs)
PLÉBE f. 1) (în Roma antică) Populație liberă fără ocupație permanentă, care se întreținea din câștiguri ocazionale. 2) (în evul mediu) Pătură socială care includea cei mai săraci orășeni. 3) Pătură socială fără drepturi, fără merite, coruptă. /<fr. plebe, lat. plebs, ~bis
plebe f. poporul de jos.
*plébe f. (lat. plebs, plebe; vgr. pléthos, mulțime). La vechiĭ Romanĭ, mulțimea cetățenilor care nu eraŭ nobilĭ. Azĭ, clasa de jos a poporuluĭ, prostime.
PLEBE s. (mai ales in limbajul claselor exploatatoare) gloată, mulțime, norod, popor, prostime, vulg, (înv. și reg.) poporime, (înv.) calabalîc.

plebe dex

Intrare: plebe
plebe substantiv feminin